Google
 
miercuri, 23 ian 2008 - Anul XIII, nr. 18 (3699)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6559 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9517 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

Programul de educaţie antidiscriminare al Bibliotecii Bucovinei EU-HOPE DIVERSITY

Mai mănâncă puştii noştri mămăligă

Am crezut întotdeauna că lucrul cel mai rău care ţi se poate întâmpla este acela de a nu te întâlni niciodată cu viaţa cărţilor şi cu învăţătura ori de a rămâne marcat de sechelele vieţii de şcolar leneş. Copilăria unui şcolar lipsit de bucuria de a învăţa îmi apare şi azi, precum odinioară, ca ceva mutilant. Lipsa de relaţii prieteneşti cu şcoala, cu cartea, îl transformă pe copilul de ieri într-un tânăr şi apoi un adult care nu posedă cheia bunelor relaţii cu el însuşi, nu ştie lecţia armoniei cu ceilalţi. Un astfel de produs uman se exprimă adesea doar prin violenţă, verbală sau fizică.

În plină civilizaţie a informaţiei şi a comunicării, analfabetismul a revenit în forţă, deşi el coexistă cu  kult-grafomania on line din spaţiul web. Paradox?

În 2006, un român din doi cu vârsta de peste 15 ani nu citise nici o carte, în timp ce un francez din patru se găsea în aceeaşi situaţie. 80%  dintre români citesc mai puţin de 5 cărţi pe an faţă de 20% în 1978, în timp ce 38% dintre francezi  citesc mai puţin de 10 cărţi anual faţă de 24% în 1973, şi asta în afara benzilor desenate – considerate, la rândul lor, literatură. Furnizez date comparative din cele două ţări ce se înrudesc prin modelele evaluative, pentru a vă arăta că problema există astăzi nu numai în România, ci şi în Occident, unde însă ea nu este chiar atât de gravă şi unde intervenţia statului în problema educaţiei este energică şi de durată. În imediata vecinătate  a cititorilor de carte clasică trăieşte aşa-numita generaţie Internet, a cărei bază de noţiuni nu este întemeiată pe cunoştinţe solide, ci pe semne aproximative, coduri şi limbaje, imagini şi link-uri ce circulă în mod gratuit pe web. Această formă intuitivă, vagă de cunoaştere şi de învăţare se bazează pe furnizarea fragmentului în loc de opera integrală, a părţii în loc de Tot, a firimiturii în loc de masa de referinţă totală, a ciobului în loc de oglindă. Mai mult, cu toate aceste relativizări împinse dinolo de tot ce am ştiut noi până la ora actuală, astăzi a devenit o realitate renaşterea... scrisului. Ce fel de scris, însă? Chat-uri, bloguri, SMS-uri, site-uri de schimb, de consiliere, de viaţă de comunitate etc...Se pare că niciodată nu s-a „scris” atât de mult ca astăzi, însă se scrie folosind tehnici de  sfidare a normelor, se scrie am zice desacralizat, fără respectul regulilor gramaticale, se scrie în calambururi codificând voinţa actorilor de a prescurta şi comprima totul, mutilând cuvintele, sensurile, finalitatea lor. Aşadar, în afara cărţilor, scrisul prin „stilul” de mesaje şi comentarii este de fapt o profanare ce proliferează în mod anarhic.

Alain Absire, preşedintele Asociaţiei oamenilor de litere din Franţa îşi pune, ca şi mine, întrebarea: cum să te integrezi în lumea de azi, dacă singurul limbaj care se practică este unul aproximativ, codificat şi rezervat unei noi populaţii de analfabeţi, care scriu pur şi simplu fonetic, aşa cum pronunţă cuvintele, sau – mai vizibil la români – folosesc abrevieri sau cuvinte inventate în locul celor din dicţionarul cel mai recent? Privirea unui ecran pe care se afişează o pagină scrisă, prin viteza de parcurgere şi neimplicarea cititorului, nu lasă urme temeinice în mintea elevilor sau studenţilor. Actul acesta de lectură este impropriu învăţării profunde şi nu este compatibil cu memoria de durată.

Pentru a mai atenua aceste manifestări ale civilizaţiei tehnologice excesive, în Franţa se pune – acut şi urgent - problema întăririi reţelei de mediatori de proximitate din educaţie: şcoli, librării, biblioteci, asociaţii de scriitori, evenimente şi relee sociale. Toate acestea sunt acum aduse la ordin prin parteneriate şi programe intensive. Se recurge mult şi la implicarea pe teren a mediatorilor de carte şi a scriitorilor, puşi în contact cu tinerii, ceea ce înseamnă asigurarea transmiterii de repere culturale colective. Altfel spus, se  ţese mai bine liantul social, vectorul de expresie orală comună, de solidaridate, care ne lipseşte astăzi. Profesorii şi scriitorii ştiu că nimic nu are impact mai mare asupra tinerilor decât contactul direct al acestora cu autorul. E un prilej de dialog, de schimb, de comunicare şi de transmitere a valorilor culturale. Surprinşi şi incitaţi de ocazia (citeşte „aventura”) de a se întâlni şi cu un scriitor „încă în viaţă”, elevii se simt uimiţi şi motivaţi pentru a observa că acesta nu este un marţian (oare cum aşa?), ci un interlocutor care le înţelege perfect limbajele pubertăţii sau adolescenţei. Deşi din generaţii foarte diferite, actorii acestui proces de învăţare fac priză între ei prin intermediul cărţii şi al limbii literare, regăsindu-se datorită acestora şi recunoscându-se reciproc ca participanţi la aceeaşi cultură. Este, acesta, un proces esenţial de transmitere de valori.

Bugete firave şi condiţii nu prea favorabile menţin la cote reduse experienţele şcolii româneşti în privinţa scrisului sau a atelierelor de lectură, de scriere creativă şi de critică literară. Situaţia este atât de gravă, cu mult mai gravă decât cea din Franţa evident, încât urgenţa măsurilor ce trebuie luate în educaţie este – pe termen lung - o chestiune de supravieţuire a identităţii naţionale, cu atât mai mult cu cât un alt fenomen contribuie la diluarea românismului în neant: populaţia românească se împrăştie pe glob în mod accelerat, mare parte fiind aspirată de curente multiculturale, experimente geo-politice şi fenomene economice asimilaţioniste imposibil de contracarat.

Apropo, mai mănâncă puştii noştri mămăliga strămoşească?...Cuvântul românesc „mămăligă”  vine din sanscrită, unde sensul era de „legătura mamei”. A mânca mămăligă, aşadar, înseamnă un fel de a-ţi aminti de mamă. De naştere şi de stingere. De naşterea ca şi de stingerea unei culturi. Adesea, culturile mici au supravieţuit numai prin numele alimentului ce a hrănit istoria lor naţională. Un cuvânt, un aliment, o carte esenţială, o învăţătură transmisă unui puşti, pot menţine vie identitatea un popor.

Angela Furtună
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mai mănâncă puştii noştri mămăligă.
 Vizualizări articol: 1337 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 7 voturi
Mai mănâncă puştii noştri mămăligă5.057

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Ciuperci cu piept de porc şi mămăligă 4 porţii - 35 minute 800g ciuperci proaspete250g piept de porc afumat1 ceapă mare1 căţel de usturoi1 leg. pătrunjel3 linguri ulei50g parmezan200g mălai± sare, piper Curăţaţi ciupercile, spălaţi-le, scurgeţi-le de apă... Citeşte