Creşterea explozivă a numărului de maşini, vizibilă cu ochiul liber în ultimii ani, este confirmată şi de statistici.
Dintr-o analiză întocmită de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava reiese că în intervalul 1999-2006 numărul de maşini înmatriculate în judeţ a sporit cu mai mult de 20.000, creşterea fiind de aproape 25%. Dacă în 1999, în judeţ erau înscrise în circulaţie 75.229 de autovehicule, anul trecut numărul acestora a ajuns la 97.020. Numărul maşinilor de mare tonaj sau al tractoarelor a crescut puţin, autoturismele fiind cele care s-au înmulţit într-un ritm foarte alert. Dacă în anul 1999 în judeţ figurau doar 58.000 de astfel de maşini, în 2004 erau deja peste 70.000 de autoturisme înmatriculate. Cum anul trecut în evidenţe figurau deja 79.000 de autoturisme, în acest an numărul acestora a trecut cu siguranţă de 80.000.
O creştere foarte mare se înregistrează şi la numărul de microbuze, 442 anul trecut, faţă de doar 69 în urmă cu şapte ani.
În ceea ce priveşte motocicletele, acestea nu par a fi printre preferatele sucevenilor. Dacă în 1999 erau înmatriculate 2177 de astfel de vehicule, în 2006 numărul acestora crescuse nesemnificativ, până la 2209.
175.303 suceveni au permis de conducere
Cum numărul de maşini care circulă pe străzile din judeţ sporeşte continuu, fără ca şoselele să fi suferit modificări importante, inevitabil apar aglomeraţiile şi blocajele în trafic. Mai grav, odată cu creşterea numărului de maşini se înregistrează şi mai multe accidente rutiere. În primele 9 luni ale acestui an, în judeţ s-au înregistrat 165 de accidente rutiere grave, soldate cu 75 de morţi şi 124 de răniţi grav. Faţă de anul precedent s-a înregistrat o creştere cu 30% a numărului de accidente. În statisticile Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava figurează 175.303 posesori de permis de conducere.