Vrei să cadă Biserica pe mine?

În jurul meu am prieteni foarte distractivi, mergem împreună la petreceri, la un suc, la plimbare şi uneori se mai vine şi cu alt gen de propuneri pentru petrecerea timpului nostru liber. La o întâlnire am îndrăznit să spun odată: „Duminică mergem la biserică?” Au început să radă... Cineva a zis: „ Vrei să cadă biserica pe mine?”, altul zice „ Păi, dacă merg eu la biserică, sigur începe vreo furtună” şi îi întreb: „Care sunt motivele voastre pentru care nu vreţi să mergeţi la biserică?”. Unul dintre ei zicea că băuse sâmbătă seara, celălalt că n-a mai mers de mult - ca o concluzie, motivul comun era că n-au fost de mult şi că erau prea păcătoşi să intre în biserică.

Ce nu înţeleg cei mai mulţi dintre noi e că la biserică mergi să te rogi pentru sufletul tău, pentru liniştea ta şi dacă ai greşit, indicat este să-ţi pară rău pentru ce ai făcut şi aşa o să afli la un moment dat liniştea şi calea pe care trebuie să mergi.

Mulţi încă nu ştiu că şi ispitele din viaţa noastră au un rol, acela de a ne îndrepta. Greşind şi căindu-ne pentru greşelile noastre, noi ne îndreptăm spre mântuire.

Greşeşte cel care gândeşte că dacă a păcătuit (deşi ştie, de cele mai multe ori, ce e păcat şi ce nu) nu are acces în biserică, din contră, acesta este cel mai bun motiv de a-ţi îndrepta păcatul.

M-am confesat unui preot cu un mare regret că am mers la petreceri în post, acesta mi-a zis: „Nu e păcat mare dacă mergi şi asculţi o muzică plăcută, dansezi un dans decent, nu serveşti mai mult de un pahar de băutură şi nu te destrăbălezi cu pofte trupeşti”. Am simţit o uşurare. Apropo, şi spovedania e la fel de importantă, aveam ceva timp de când nu mai fusesem şi îi confesam asta duhovnicului meu.... Mi-a zis: ”De acum să te speli o dată pe an...” Mă uit la el ciudat .... şi continuă „ şi să îmi spui cum te simţi după asta, pentru că e la fel de important şi pentru sufletul tău împovărat cu păcate să se „spele” în cele patru posturi importante dintr-un an”.

Nu mi-a plăcut deloc ce am auzit..... am mers mai des la spovedanie, şi nu regret, m-am ales cu acea linişte interioară pe care mulţi o caută şi o căutam şi eu, iar acum mă bucur încontinuu de ea.

Recomand să nu faci ce fac ceilalţi, ci doar ceea ce tu simţi că ai nevoie.

Fetele îmi spuneau: „Cum să merg eu să mă spovedesc după atâta timp şi să merg acolo să spun tot...”, şi tot amânau. Zilele trec, anii trec, sufletul se îngreunează de povara păcatelor şi treptat simţi nefericirea, tristeţea şi atunci se întreabă : ”de ce mie?”, „de ce eu?”.

Băieţii îmi spun „am să merg şi eu la biserică Duminica asta” şi vine sâmbătă seara, ies în club, se îmbată, ajung dimineaţa acasă, adorm şi se trezesc spre seară şi îşi amintesc ”Azi trebuia să mă duc la biserică... duminica viitoare de-acum. În schimb, pentru catolici mai este o şansă, ei pot să meargă şi duminică seară, voinţă să aibă... şi de multe ori povestea se repeta duminică de duminică, şi ajung şi ei să se plângă de nefericirea pe care o simt fără să ştie nici unul din motivele ei.

Câţi dintre voi ştiţi că boala ne este dată să ne trezească, să ne reamintească că El există...şi este doar unul...Tatăl Nostru ceresc. Consider că nu ar trebui să aşteptăm să se întâmple o nenorocire ca să îl regăsim pe Dumnezeu.

Zilele trec, anii trec şi noi nu facem nimic pentru noi, pentru sufletul nostru care face parte şi el din noi, doar în momentul în care ne ajunge boala, ne îndreptăm privirea spre icoană şi găsim timp să ne rugăm pentru vindecarea noastră. Nu v-aţi pus întrebarea de ce, după o rugăciune, miraculos ne vindecăm... pentru că în realitate era doar o boală a sufletului...chiar dacă unii nu realizează, alţii nu cred, toţi avem şi un înger păzitor.... iar el se hrăneşte doar cu credinţa din noi. E la alegerea noastră cum ne îngrijim şi de el, ca să-i mărim puterile binefăcătoare asupra noastră.

În ochii unora acum voi părea o ciudată. Asta e părerea mea personală, fiecare face ce vrea. Un sfat nu strică niciodată, aici vorbesc despre câteva experienţe reale.

Eu am decis că vreau să merg paralel cu două „vieţi”: creştină şi „pământească”, aş vrea să le împletesc armonios în aşa fel încât să mă îngrijesc şi de sufletul meu, dar să mi trăiesc viaţa de tânără într-un mod cât mai plăcut.

Totul e cu putinţă, atât timp cât ai voinţă...dar şi sentimentul e mai plăcut pentru că te simţi mai plină de viaţă, pentru că ajungi să te bucuri de tot ce te înconjoară, chiar şi de aproapele de lângă tine.

Gabriela GOGU