Doru POPOVICI

Astăzi, la o oră tocmai potrivită pentru ca la încheierea tărăşeniei să rămână timp şi de o bere (eventual şi de-un măcel între galerii, dacă s-o petrece vreo chestie surprinzătoare pe vreunul din terenuri) ia sfârşit ceea ce pentru capii afacerii se numeşte campionat naţional de fotbal, iar pentru restul lumii ceva între bambilici şi Circul Globus, numerele cu minge. Parcă mai ieri se dădea startul în ediţia asta, la începutul căreia (vă mai amintiţi?) Dinamo ne cerea să o lăsăm să se pregătească pentru Liga Campionilor, Steaua ţintea tot acolo, iar pe lângă ele se mai aţineau (ca musca la... cele 8-9 milioane de euroi!) alte vreo 3-4 echipe, cele mai hazlii înscrieri venind, putem spune acum, de la CFR Cluj care a terminat cam în genunchi, şi mai ales de la Universitatea Craiova, a cărei Champions’ League se traduce în româneşte prin Divizia B. Au mai mârâit alde Copos şi Porumboiu în aceeaşi idee, parcă şi ăl’ de la Astra şi ăl’ de la Braşov, încât un neavizat s-ar fi putut crede în Anglia ori Spania, cu cele 4 locuri ale lor în competiţia supremă continentală. Până la urmă a ieşit pe-a Galaţiului, cu emoţii, cu pierderea la un moment dat a avansului consistent rămas la întrerupere, cu contestări vehemente venite de la perdanţi, mă rog, cu tot tacâmul tipic românesc. Acum, la trasul liniei, vă întreb: credeţi că titlul l-ar fi meritat alţii? Poate Vaslui, poate Timişoara? Că de ălelalte nu poate fi vorba. Mă îndoiesc, deşi eu personal chiar aş fi vrut ca Vasluiul, în nici un caz Timişoara, să înhaţe titlul şi banii UEFA. Fiindcă, îm fond, despre asta este vorba, în esenţă: pe nimeni, pe absolut nici unul dintre patroni nu îi interesează trofeul ăsta şi un parcurs, să zicem, ca al Şahtior-ului în Champions’ League, ci doar să înhaţe cele câteva milioane de la UEFA. Cu care să facă... ce? Să dea o primă de rahat campionilor, să cârpească lotul înlocuind vreo 2-3 împiedicaţi de-ai noştri cu 2-3 fosile second-hand de prin Portugalia, şi cam atât. Nu, nu-i puţin, că se poate şi mai rău: amintiţi-vă doar de minunatul Bucşaru, care cu banii ăştia şi-a achitat parte din datorii, iar apoi a dezmembrat echipa, Urziceni, cea care avusese cel mai bun parcurs românesc în istoria Champions’ League. Măcar Mittal sunt sigur că n-o să vândă echipa. Şi n-ar fi făcut-o nici Porumboiu, că amândoi au bani destui.... Că tot veni vorba: n-aş avea bucurie mai mare decât să văd Vasluiul azi, pe înserat, pe locul 2. Hai Dinamo!