Gabriel MANȚĂ

Ne-am ridicat sprâncenele a mirare cu Dică, dar de Luţu ce mai putem zice?! Nici pâs, fiindcă riscăm să râdă Becali de noi, ca atunci când oferea subiecte doar pentru propriul amuzament, alternativa fiind plictiseala. Becali e genul de om pentru care cartea de pe noptieră o reprezintă telecomanda, iar simţul umorului şi-l măsoară după numărul de imitatori pentru care televiziunile au câte un loc rezervat pe ştatul de plată. Nu m-aş mira ca statutul de imitator al lui Gigi să pătrundă în nomenclatorul de meserii... Ia zi, bă, ce meserie ai la bază? Păi, imitator al lui matá, nea Gigi. Da’ai furat meserie de pe la televiziunile astea sau ai şi ceva şcoală? Vai, dar am masteratul la facultatea de imitatori ai lui nea Gigi, mă-nţelegi?! Pentru doctorat mi-am propus să te imit şi în ceea ce n-ai făcut încă, să-ţi recreez personajul, să-ţi confer noi dimensiuni, în aşa fel încât atunci când mă vor filma împreună cu matá, aşa cum a încercat şi Fernando ăla, lumea să-şi dea seama că eu sunt mai Gigi Becali decât matá! Păi şi ce-ai vrea tu să te angajez, mă? Alter ego, nea Gigi! Chiar şi pe bani puţini, că Steaua nu se refuză...

Iertaţi această divagaţie, este efectul programelor de divertisment. Cine nu ştie decât de sport şi distracţie, e deja captiv. La ştirile sportive apare Gigi himself, în rest se umple sticla cu ceilalţi gigei. Pe-aia cu colindătorii aţi văzut-o? Făcuseră coadă la propriu. Milogi, nu colindători. Dacă aş avea talent, aş face o caricatură cu poporul român încolonat să-l colinde pe nea Gigi. Ba, în varianta snoabă, chiar pictură, ca s-o nemurească pe peretele ăla spoit cu aur, în spatele jilţului capitonat cu aur, de pe care ne hipnotizează un om cu sufletul de aur. Gigi-al nostru aur poartă, noi venim la el la poartă. Într-o viaţă anterioară, cred că Gigi Becali a fost Midas. Iar înaintea de întruchiparea actuală a perfecţiunii, a fost Titi Aur şi însăşi Generaţia de aur. Să-i facem statuie, bă!