Doru POPOVICI

Dacă în acest Mondial fără fotbal până acum, dar în schimb cu vuvuzelele-alea cretine, există ceva demn de reţinut, atunci e vorba de povestea absolut impresionantă a echipei Coreei de Nord, o ţară unde comunismul a atins nu de ieri, de azi, forme diabolice, ci de zeci şi zeci de ani.

Am aflat în timpul meciului jucat de nefericiţii ăia contra Braziliei că sărăcuţii veneau după un cantonament de 6 luni! Pentru omul obişnuit, european mai ales, asta echivalează cu o condamnare fără suspendare. Cu executare (sau execuţie!?) la locul de muncă. Ei, ia imaginaţi-vă o asemenea chestie la echipa noastră naţională. Sau la un club din Divizia A, unde ştim că până şi un cantonament de 48 de ore, înaintea unui meci decisiv pentru titlu sau pentru retrogradare este primit cu salutări de mamă la adresa conducerii şi a antrenorului. Faptul că este mai degrabă o pedeapsă şi nu un mijloc de ridicare a nivelului echipei o dovedeşte şi atitudinea antrenorului român standard, care îşi bagă echipa în cantonament adesea după jocul pierdut sâmbătă, duminică dimineaţa!

Amintiţi-vă în completare istericalele unui Borcea, în situaţii identice: „Gata! M-am săturat! De mâine dimineaţă bag toată echipa în cantonament!”. Şi totul, repet, privit ca o pedeapsă cu durata de două zile. Imaginaţi-vă prin ce au trecut băieţii ăia din Coreea timp de 6 luni şi veţi înţelege de ce nici măcar n-au avut puterea să se bucure la golul înscris Braziliei. Nici măcar autorul golului nu părea bucuros. Şi în fond, de ce să se fi bucurat, din moment ce la el acasă nimeni nu l-a văzut când a făcut minunea, televiziunea comunistă transmiţând doar înregistrarea, cu decalaj de 24-48 de ore, şi asta doar când Coreea câştigă!? Iar fiecare înfrângere, nu contează în faţa cui, e privită ca trădare de ţară şi poate fi „penalizată” cu o condamnare la moarte.

Poate exagerez, dar doar puţin. În urmă cu vreun sfert de veac, la Suceava au venit nişte nord-coreeni, la un campionat mondial de aeromodelism. L-am tras de limbă pe antrenorul lor. Mi-a povestit că în Coreea de Nord, cei mai harnici dintre muncitori, care stau şase luni la rând pe panoul de onoare al fabricii, primesc drept premiu un tichet pe baza căruia au dreptul să iasă într-o seară fie la cinematograf, fie la restaurant! Probabil că la fel ar fi recompensaţi şi fotbaliştii lor dacă ar aduce acasă trofeul mondial. Dar cred că între a deveni campioni mondiali pentru Coreea de Nord şi a semna un contract pe doi ani cu o echipă de Liga a 5-a din Anglia, cu asigurarea dobândirii cetăţeniei britanice, oricare din ei ar alege varianta a 2-a. De aceea şi fotbalul Coreei e unul trist, trist. Cam la fel cu al României.