Lucian AVRAMESCU

Un bărbat din Satu Mare, mă anunţă emisiunile de ştiri, sătul de viaţă şi împovărat de nefericiri, a hotărât s-o isprăvească – ce atâta tevatură? – cu traiul pe pământ. Poate e mai bine pe cealaltă lume, fie ea rai sau iad. Mai iad ca aici unde dracu’ să mai fie? Creştin fiind, el a evitat sinuciderea, care nu e pe placul lui Dumnezeu, şi, ca un cetăţean onorabil ce se află, a făcut o cerere de eutanasiere către prefect. A explicat că are 62 de ani, că – în pofida celor 35 de ani lucraţi, perioadă când şi-a plătit cota pentru anii bătrâneţii – nu poate ieşi la pensie întrucât „e prea tânăr” şi nu se poate angaja nicăieri fiind „prea bătrân”. N-are din ce trăi şi se simte inutil. Omorâţi-mă, se roagă el, uzând de dreptul de a se adresa oficialităţii, pentru că nu mai pot şi nu se mai poate. Dacă mi-au fost luate toate drepturile, lăsaţi-mi măcar neatins dreptul de a muri. În fond, nu cer mare brânză. Se pare că prefectul judeţului respectiv, situat sub grinda de sus a ţării, a trecut uşor peste cerere şi a dat-o, lângă celelalte sute de solicitări ale amărăştenilor – nu se mai poate în ţara asta cu atâţia coate goale care vor mereu câte ceva! – să fie soluţionată de subalterni cu un răspuns clasic: nu avem, nu se poate, mai aşteptaţi, condiţiile sunt de criză, ştiţi, bla, bla, bla.

De aici mă întorc la altă poză a contemporaneităţii noastre strălucitor prospere. E vorba chiar de o poză. Nu una oarecare, ci de familie. Pe o scenă largă cât un stadion, aliniaţi pe vreo trei-patru rânduri, sunt reprezentanţii de vârf ai puterii. Cei care guvernează poporul şi guvernează, cu neîndoielnică pricepere, banii. Toţi banii. Erau acolo mai marii PD-L, barosanii UDMR, minoritarii din Parlament care-şi zic grup şi un partid care n-a participat la alegeri dar a fost ales de Traian Băsescu să se suie direct în forul legislativ suprem. Se cheamă tot cu nişte iniţiale care-mi scapă mereu. Mă rog, era aici toată floarea politichiei de la putere. Fotografii şi cameramanii nu mai osteneau să pozeze şi să filmeze pentru eternitate. Momentul crucial era legat de consfinţirea unei alianţe, uniuni, ceva de genul celei făcute de amărăştenii din opoziţie care nu au bani nici să se pozeze. Hă, hă, hă! Graşi, rotunzi, rumeni toţi. De la Boc la Marko, de la Flutur la Roberta Anastase care, de atâta pus pe ea, îmbracă din ce în ce mai vizibil conturul delicat al unei cămile. Ce mai! Lume bună, toţi unul şi unul. De ce mai era nevoie de reconfirmarea unei înţelegeri când ei s-au înţeles perfect până acum să pape împreună banii ţării, n-am priceput. Sau poate că fără acest pretext nu se puteau aduna toţi pentru  poză. Ei bine, în faţă, mic la stat dar mare, vorba lui Ioan Olteanu, cât Ştefan cel Mare, stătea Boc. De ce Boc şi nu Băsescu? Auzi ce întrebare idioată îmi pun! Păi cum să se pozeze Zeus? El e mai presus de poză, de gesturi de efemeride. El e nemuritor. El era, se simţea în aer, deasupra acelei fotografii. Focalizând zonal, un operator ne-a divulgat, ca-n celebrul film Blow Up, şi ce se petrece prin tronsoane din marea poză. Aici încăpeau, e drept cam înghesuiţi, Elena Udrea, Blaga, prin spate se zărea capul lui Berceanu şi, fireşte, nelipsita Roberta, căreia i-a rămas pe chip afişul mimic, nesusţinut de realitatea de azi, că a fost cândva Miss. Ei bine, toată găşcuţa de acolo, parte a marii găşti, râdea cu lacrimi în timp ce Boc tocmai anunţa că am ieşit din criză şi din recesiune şi din toate nefericirile şi că, sub luminoasele măsuri luate de Guvernul pe care cică îl conduce, ţara s-a ajuns, a dat de prea plin. Râdeau ăia de Boc sau râdeau de spusele lui Boc? Râdea cu lacrimi Blaga, de toartă cu Elena din Buzău (să mai crezi în intrigi şi duşmănii când banii sunt pe masă, din belşug pentru toţi!), râdea ăla din Bistriţa care înghite cu greu, cu broasca râioasă a pesedeului proptită în gât, râdea toată marea adunare naţională a puterii. Mai sfrijit rămăsese şeful grupului minorităţilor, unul Pampuccian, Zambaccian sau Vozgabaccian, susţinător declarat cândva al lui Johannis, primarul din Sibiu şi care se usucă azi de iubire pentru cuplul Băsescu-Boc. Aşa-i în iubire, aşa-i şi în amorezarea politică. Te mai răsuceşti sentimental.

Cert este că poza asta a tipilor care plesnesc de sănătate şi bunăstare mi-a dat optimism. De ce n-o vede şi amărâtul ăla din Satu Mare care vrea, ca fraierul, să fie eutanasiat? Poate se molipseşte şi el cu ceva optimism şi-şi retrage cererea! În afară de asta, îmi îngădui să-i dau un sfat, aşa, ca de la muritor la muritor: adresează-te frate cui trebuie! Că nu-i vorba de un „andrisant necunoscut”! Numai în primăvara asta au fost eutanasiaţi mii de bătrâni îngheţaţi prin case sau rămaşi fără doctorii (fără doctori, cel puţin în sate, am rămas mai de mult). Scrie-i nene lui Băsescu! Păi te adresezi ca fraierul unui gropar mărunt, de talia prefectului de judeţ! Bagă o cerere la groparul-şef şi se face. Iar dacă mai ai niţică răbdare, că tot ieşim din criză în ultima miercuri a lunii curente, o mierleşti singur, fără ajutor, până cel mult la toamnă, că am auzit că va fi criză de ştevie, iar păscutul ierbii din parcuri se pedepseşte cu moartea, ca muncă la negru.