Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Definiţie
Pentru a conştientiza sensul profund al păcatului este nevoie să depăşim înţelegerea lui strict juridică, ca încălcare a legii morale.
Păcatul este despărţirea de Dumnezeu, ieşirea din comuniunea cu El, este îndepărtarea de viaţa dumnezeiască şi veşnică pentru care a fost creat omul.
Păcatul este o stare nenaturală, el nu ţine de fiinţa omului pentru că Dumnezeu nu l-a făcut pe om păcătos. Sfânta Scriptură numeşte păcatul "fărădelege" (I In 3, 4), "nedreptate" (I In 5, 17), "cădere", termeni care presupun o stare primordială dreaptă şi bună a omului.
Păcatul este tot ceea ce e în afara lui Dumnezeu
Cuvântul grecesc pentru păcat, "amartia", are sensul originar de ratare a ţintei, de rătăcire într-o direcţie greşită, arătând apucarea pe calea morţii în locul căii vieţii şi scoţând în evidenţă caracterul păcatului de eşec existenţial. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu în vederea ajungerii la asemănarea cu El, de aceea omul nu se împlineşte decât în Dumnezeu, în comuniunea cu El.
Păcatul este tot ceea ce e în afara lui Dumnezeu, este căutarea împlinirii în afara lui Dumnezeu a dorului după veşnicie sădit de Dumnezeu în om şi care nu poate fi împlinit decât în Dumnezeu. De aceea păcatul nu ne împlineşte.
Faptul că Dumnezeu numeşte păcat neîmplinirile noastre în lucrurile limitate e o mângâiere pentru că dovedeşte că Dumnezeu vrea să ne dea altceva, nelimitat, comuniunea şi asemănarea cu El (P. Rafail Noica).
Rădăcini
În general, păcatul constă în deturnarea unor funcţii, a unor puteri trupeşti sau sufleteşti sădite de Dumnezeu în om, care nu sunt rele în sine, dar devin atunci când sunt puse în slujba egoismului. Plăcerea legată de anumite funcţii biologice (hrănirea, reproducerea etc.) şi care este doar o chezăşuire către realităţile Împărăţiei lui Dumnezeu, devine un scop în sine, în afara lui Dumnezeu, existenţa omului transformându-se într-o alergare după plăcere şi fugă de durere care nu ne poate împlini.
Consecinţe
Păcatul ne închide în egoism separându-ne de Dumnezeu şi de aproapele. Păcatul nu ne scoate din braţele iubirii lui Dumnezeu, dar ne închide în noi înşine ca într-un mormânt (P. Galeriu).
Păcatul se răsfrânge asupra stării psihice şi fizice a celui care l-a săvârşit şi îi influenţează întreaga viaţă. Mai mult, el depăşeşte limitele vieţii personale răsfrângându-se asupra celorlalţi şi afectând lumea întreagă.
Omul trupesc, aservit păcatului prin poftele cărnii, nu mai conştientizează consecinţele păcatului, pe când omul duhovnicesc constată împuţinarea sau pierderea harului în urma săvârşirii păcatului şi resimte durerea de a fi rănit dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu.
Tămăduire
Omul stăpânit de păcat este un om bolnav duhovniceşte, care s-a îndepărtat de la ceea ce Dumnezeu l-a destinat să fie. Pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu şi cunoaşterea Lui mântuitoare (In 17, 3) principala noastră preocupare trebuie să fie aceea de a nu păcătui. Acest imperativ este exprimat de rugăciunea care însoţeşte slujbele fiecărei zile: "Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua (seara, noaptea) aceasta fără de păcat să ne păzim noi".
Omului singur îi este cu neputinţă a nu păcătui: "Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi" (I Ioan 1, 8). Numai în Hristos primim iertarea păcatelor şi puterea dea a nu mai păcătui: "Şi voi ştiţi că El S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat întru El nu este. Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut nici nu L-a cunoscut" (I Ioan 3, 5-6).
Pentru a rămâne în Hristos, după unirea cu El prin Sfintele Taine, este nevoie să împlinim poruncile Lui: "Hristos e ascuns în poruncile Sale şi îl găsim pe măsura împlinirii lor" (Sfântul Marcu Ascetul). "Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea mea"(In 15, 30). "Cel ce a cunoscut iubirea Lui nu va mai pleca de la El în veci" (Arhimandritul Sofronie, Mistica vederii lui Dumnezeu, p. 166). Poruncile lui Dumnezeu nu trebuie înţelese în sens juridic, ele sunt revelaţia de sine a lui Dumnezeu, proiecţia Fiinţei Sale pe plan pământesc, sunt cuvinte ale vieţii; prin împlinirea lor Îl găsim pe Dumnezeu şi dobândim viaţa veşnică.
(pr. Florin BOTEZAN)
....multumesc.
( 4 mar 2011, 11:46:53