Google
 
luni, 28 ian 2008 - Anul XIII, nr. 22 (3703)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6603 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9613 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video
Alina MUNGIU-PIPPIDI

Alina MUNGIU-PIPPIDI


Ceauşescu, cartea şi Unirea

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Am aniversat zilele astea Unirea celor două Principate, ca şi ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu, care ar fi împlinit 90 de ani dacă nu era executat de Crăciunul anului 1989. Nu poţi să nu te întrebi, la asemenea ocazii, care e bilanţul final al construcţiei naţionale româneşti. Basarabenii au ajuns să îşi cumpere cu 300 de euro paşapoarte bulgăreşti; ţăranii din cele mai sărace zone din România îşi ridică barăci la periferia marilor oraşe italiene şi îşi refac viaţa într-o limbă nouă, rudimentară, care nu mai are nimic de a face nici cu Dante, nici cu Eminescu, e limba periferiei fără naţionalitate.

Românii au fost îndoctrinaţi cu ideea că sunt o naţiune veche. Un popor vechi ar fi fost mai corect. Limba noastră e veche, dar forma ei literară e foarte recentă. Conştiinţa de a fi român e şi ea foarte târzie. Pe la 1900 ţăranii spuneau că sunt creştini, nu români, când li se cerea să îşi definească o apartenenţă. Spiru Haret şi Nicolae Iorga, cu investiţiile lor enorme în educaţie, au mai reuşit să aducă în sânul naţiunii vreo câteva milioane de oameni care nu ştiau ce sunt, dar dacă în Danemarca la 1900 toată lumea avea Biblii şi le citea, noi mai aveam în faţă un secol de alfabetizare. Fără comunişti, cu brutalitatea cu care îşi puneau în practică programele, nu ştiu dacă reuşeam. La 1945 numai jumătate din România era alfabetizată. Nici azi românii nu citesc ziare, de exemplu, decât în proporţie foarte mică. Acest obicei naţional, spun istoricii, se formează devreme, pe la 1920-30; 30% din români ştiau carte pe atunci, şi cam tot atâţia citesc ziare de calitate şi azi.

Istoria noastră de la Unire încoace este aceea a unei “societăţi ţărăneşti” tradiţionale care a încercat într-un secol să parcurgă proiecte de modernizare politică, mai întâi, şi socială, pe urmă, care ar fi trebuit, în viziunea iniţiatorilor lor, să permită recuperarea unei decalaj istoric colosal faţă de Vestul Europei. Cât de mare era acest decalaj, avem o oarecare idee: în 1930 venitul pe cap de locuitor al României era comparabil cu cel al Franţei la 1789 sau al Angliei la 1648; la începutul veacului trecut sofisticarea şi productivitatea agriculturii româneşti corespundeau cu cele ale Franţei în secolul XVII sau Angliei în secolul XVIII. Ce deosebea societatea rurală nedezvoltată românească faţă de atâtea zone similare din restul lumii era doar apropierea ei relativă faţă de Europa, ceea ce a creat permanent iluzia că e vorba de o societate europeană, măcar potenţial dacă nu în fapt.

Modernizarea la noi nu a fost un proces natural, similar celui care a creat civilizaţia vest-europeană aşa cum o cunoaştem astăzi, format din dezvoltare tehnologică şi industrială, ci încercarea de reproducere cu caracter programatic a acestei dezvoltări  de către elitele societăţii rurale, cu scopul declarat de a imita şi a ajunge din urmă dezvoltarea occidentală. Acest proces a fost în permanenţă o reacţie la succesul economic al societăţilor occidentale: fără acesta e cert că aceste elite nu şi-ar fi propus să urmărească întocmai paşii dezvoltării instituţionale din Occident, în speranţa că aceştia vor atrage după sine şi dezvoltarea economică şi evoluţia socială. Modernizarea politică este îndeobşte văzută ca având două paliere: unul de creare a cetăţenilor naţiunii  (ţăranii) prin alfabetizare, menită să înlocuiască dialectele locale cu limba cultă, favorizând crearea unei conştiinţe naţionale unice, şi al doilea de extindere a drepturilor politice complete, adică a votului, la tot corpul naţional. De regulă, modelul istoric european a presupus întâietatea modernizării economice asupra celei politice. Revoluţiile franceză şi engleză sunt determinate de necesitatea de a aduce la acelaşi nivel cu dezvoltarea socială drepturile politice ale unor categorii excluse, deşi autonome şi prospere în mare măsură. Dar în cazul României şi al ţărilor nedezvoltate din Est procesul este exact invers. Modernizarea politică se produce înainte. Ţăranii sunt împinşi de pe ogor la urna de vot, fără să aibă nici pământ suficient, nici şcoală, direct în braţele demagogilor de profesie şi ale propagandei electorale. Dezvoltarea economică şi socială nu permite suficientă autonomie şi prosperitate a acestor clase de noi cetăţeni, pentru a-i face contribuabili serioşi ai sistemului politic, ci le transformă mai adesea în mase de manevră manipulate de elite cu scrupule puţine.

Procesul de modernizare politică a fost apoi fundamental distorsionat sub comunism, după cum povesteşte raportul Comisiei Tismăneanu, în librării în aceste zile. Alfabetizarea a continuat pe scară intensă, deşi s-a raportat probabil fals că se atinsese 100%, ca şi îndoctrinarea, nu doar în valorile sociale, ci şi în cele naţionale, cu ajutor de la cenaclul Flacăra. Dar comunismul impune o singură alegere politică, iar modernizarea merge cu ambiţie criminală de la dezvoltarea reţelei de electrificare la sistematizarea satelor din anii optzeci.

După comunism, în anul 2001, statisticienii europeni au găsit că România se află pe ultimul loc în ce priveşte participarea la toate treptele de educaţie a tinerilor cu vârste între 15-24 de ani.  Fără măcar să mai punem în discuţie calitatea educaţiei pe care o primesc, tranziţia înseamnă deci şi întoarcerea analfabetismului de varii forme. Nu sunt ca atare surprinsă că lumea fluieră la sărbătoarea Unirii, sau că se fac emisiuni TV stupide în care discutăm rostul lui Eminescu. Munca lui Haret şi Iorga nu e încheiată, şi profesorii societăţii noastre, pe care îi plătim lamentabil, mai au un faţă un secol de apostolat.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ceauşescu, cartea şi Unirea.
 Vizualizări articol: 994 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.25/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 4 voturi
Ceauşescu, cartea şi Unirea4.354

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte editoriale semnate de:
Tiberiu AVRAM
Tiberiu AVRAM
Sandrinio NEAGU
Sandrinio NEAGU
Adrian BOTEZATU
Adrian BOTEZATU
Sorin AVRAM
Sorin AVRAM
Lucian AVRAMESCU
Lucian AVRAMESCU
Ion CRISTOIU
Ion CRISTOIU
Adrian CIOROIANU
Adrian CIOROIANU
Cristian GHINEA
Cristian GHINEA
Alina MUNGIU-PIPPIDI
Alina MUNGIU-PIPPIDI
Robert TURCESCU
Robert TURCESCU
Ioan T. MORAR
Ioan T. MORAR
Dan APOSTOL
Dan APOSTOL
Angela FURTUNĂ
Angela FURTUNĂ
Mircea VASILESCU
Mircea VASILESCU
Alex Leo ŞERBAN
Alex Leo ŞERBAN
Pavel LUCESCU
Pavel LUCESCU
Ion DRĂGUŞANUL
Ion DRĂGUŞANUL

 

 

 

Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei