”Invazie Zombi” la "Mansarda cu poveşti" de la Music Pub Suceava

Ultimul volum al scriitorului sucevean Florentin Haidamac, ”Invazia Zombi. Ghid de supravieţuire”, a fost lansat, sâmbătă, în ”Mansarda cu poveşti” de la Music Pub Suceava. ”Invazia Zombi” este o carte care se citeşte în două registre de lectură, aşa cum a arătat cercetătorul în filologie Vlad Sibechi, în prezentarea volumului, la lansare, aceasta fiind, de altfel, o caracteristică a scrierilor SF ale lui Florentin Haidamac.  Primul nivel este cel al unui roman SF de acţiune, cu supereroi şi morţi vii, ajunşi în această stare în urma unei infecţii cu un virus necunoscut, scăpat din laborator, un roman captivant de la primele pagini şi finalizat cu happy end, după scene crâncene de luptă pentru supravieţuire.

Al doilea nivel porneşte de la tema spaimei omului în faţa curgerii nemiloase a timpului, simbolizat prin zombi care muşcă fără milă din om.

”Ai închis toate amintirile într-un colţ al minţii. Le vei mai scoate uneori. Acum e momentul să mergi mai departe. Unii ar spune că e vorba de destin. Nu crezi în aşa ceva. Ce destin poţi avea într-o lume moartă? După ce te mai poţi ghida? Acum valorile se măsoară în gloanţe, apă, mâncare, căldură, siguranţă. E o luptă pentru nevoile de bază ale fiinţei umane”, îşi spune eroul.

După o scenă de coşmar a unei ucideri rituale şi purificare prin foc, curiozitatea este cea care îl determină să meargă mai departe, cu ochii spre o uşă de la capătul unor trepte care urcă şi de după care ”vin raze de lumină”.

Romanul este o parabolă a angoasei faţă de trecerea fără întoarcere a timpului, adusă în prim-plan fără echivoc prin gurile înarmate cu dinţi ascuţiţi ale ”infectaţilor”, dinţi gata să sfarme şi să muşte. Toate fantasmele înspăimântătoare ale animalităţii - agitaţie, masticare agresivă, mârâieli şi răgete sinistre sunt semnele spaimei faţă de timpul distructiv. Sub chipul monştrilor zombi care devorează timpul uman se află Cronos. Valorificarea negativă a culorii negre codifică păcatul, angoasa, revolta, dar şi frica fundamentală de riscul natural, însoţită de un sentiment de vinovăţie care îl apasă pe erou.

”Copii. Bărbaţi. Toţi infectaţi. Au ochii injectaţi. Roşii. Sunt murdari. Au dinţii la vedere. Gura le e strâmbă. Într-un rictus al morţii. Unii au sânge negru pe haine, pe faţă, pe păr. Peste tot. Fiinţe cândva umane. Oameni. Cu probleme. Cu speranţe. Cu visuri. Cu iubiri şi depresii. Viaţă. Acum nimic nu mai e la fel. Trec. Sunt cu miile. Unde se duc? Nimeni nu ştie”,  arată teroarea eroului în faţa schimbării şi în faţa morţii devoratoare.

”Asiguraţi-vă doar că faceţi alegerile potrivite”

Apa îmbibată de spaimele morţii arată încă o dată revelaţia urgiei timpului şi însăşi expresia groazei. Tablourile apocaliptice scot la iveală dezgusturi, spaime, repulsii instinctive sau experimentate ale eroului, într-un carte construită ”cu nervi, cu ciudă, cu ură, uneori, dar şi cu speranţă; o luptă e eroului cu el însuşi”, aşa cum a declarat scriitorul Florentin Haidamac la lansare. 

”Pustiu. Sânge închegat. Fiare contorsionate. Linişte. Un mare cavou. - La dracu! Unde naiba au dispărut toţi infectaţii? Îngheaţă atunci când vede valul uriaş de carne care se contopeşte cu valurile lichidului în care cică a apărut viaţa pe bucata asta de rocă pierdută în spaţiu. Viteză maximă pe mare calmă. Motoarele urlă. Monitoarele descriu peisaje sinistre în adâncuri. Hoarde întregi. Pornesc către voi. În scurt timp aveţi pe urme câteva zeci de mii. Cum nu aveţi nimic de pierdut, lansaţi mare parte din muniţie. Carnagiul e imens. Nu contează. Vin alţii. Din ce în ce mai mulţi. Nu contează nici pentru voi. Alte explozii. Altă moarte definitivă”.

Și dacă răul a ajuns în lume prin femeie, tot femeia e cea care are puterea asupra răului şi poate strivi şarpele, astfel că modalitatea aleasă de erou pentru a stăpâni primejdiile timpului şi morţii este erotismul. Eroina, prezentă sub două faţete distincte în roman, îi oferă eroului motivaţia de supravieţuire. Dar nu în largul oceanului plin de tenebre, pe nava căreia i-a încredinţat ei conducerea, ci înapoi pe pământ, unde lucrurile au contururi ferme şi pot fi cunoscute şi stăpânite raţional. Codul pentru al doilea nivel de lectură al ”Invaziei Zombi. Ghid de supravieţuire” este oferit pentru decriptare chiar de autor, la finalul romanului: ”Ce ar fi chimia fără magie? Doar câteva grame de carbon, calciu, fosfor, magneziu şi alte elemente moarte. Bucăţi de stele fără viaţă. Lumea nu mai are timp. Timpul nu mai are sclavi. Îţi scoţi ceasul. Îl priveşti în treacăt apoi îl arunci pe geam. (...) Lupta pentru supravieţuire continuă. Nu se termină decât în momentul morţii definitive. Sper doar că v-am făcut să vă puneţi întrebări. Despre voi. Despre limitele pe care aţi fi dispuşi să le încălcaţi în condiţii extreme. Despre viaţă. Despre moarte. Despre suferinţă. Despre renaştere. Despre puterea minţii umane. Şi, da, despre ură. Despre tenebre. Toate astea fac parte din noi. O spoială de civilizaţie nu poate şterge mii de ani de evoluţie şi adaptare. Milenii care au ascuţit instincte primordiale. Învăţaţi să le scoateţi la iveală dacă vreţi să supravieţuiţi apocalipsei care va urma. Totul e în  mintea voastră. Sunteţi pregătiţi pentru orice. Asiguraţi-vă doar că faceţi alegerile potrivite. Nu renunţaţi la luptă. Lumea fără puls e doar un imens peisaj static. Materie fără suflet. Sper să ne vedem în plin apocalips. Sau nu”.