România a devenit o lume în care se accentuează necontenit eterogenităţile şi discontinuităţile social-economice şi politice. Altminteri spus, o lume a diversităţilor ce pot deveni radical antagonice; o lume a culturilor şi subculturilor care, dacă se întâlnesc, nu e obligatoriu să se şi placă sau să coabiteze în mod paşnic. O lume în care bătălia pentru puterea politică nu s-a dezbărat de fundamentalismul totalitarist al tipului de discurs public şi al mecanismelor de acţiune. Astfel se şi explică faptul că alegerile din acest an au tot un caracter tipic post-modern, fiind prilej de show mediatic războinic aproape neîntrerupt şi de meciuri în ring folosind o retorică veninoasă.

 

Logistica operaţiunilor militare de comando

Candidaţii şi forţele politice din spatele lor folosesc un limbaj de distrugere a adversarului, tehnici de linşaj mediatic (încă eficiente în jungla concurenţială locală deposedată de maniere), precum şi logistica operaţiunilor militare de comando. Scara valorilor e înlocuită cu presiunea comilitonilor mafioţi din partide, respectul faţă de democraţie e înlocuit de dictatura forţei abil puse la lucru pentru a nu lăsa urme.

Era despărţirilor de trecutul extremist abia se desfăşoară, iar acest lucru are loc foarte lent. Civilizaţia pe care o traversăm este una de aşteptare şi de…aşteptări. Încă nu sunt puşi în evidenţă în plan macro mari curenţi energetici ai societăţii, care să absoarbă în mod benefic potenţialul politic, iar acest lucru amprentează civilizaţia de aşteptare cu o marcă a stagnării. Pe de altă parte, aşteptările actuale ale electoratului ţin mai mult de stabilitatea sistemului social – văzută, însă, prin prisma înecaţilor -, decât de continuarea experimentărilor absurde la care s-au pretat mandat după mandat majoritatea aleşilor.

Problema numărul unu a electoratului românesc este aceea că niciodată nu ştie ce îl aşteaptă după ce şi-a dat votul în urnă. În „buna” tradiţie a regimului de până în 1989, nimeni în România, nici legea, nu-l obligă pe cel ales să se ţină de cuvântul dat alegătorilor. Iar vorbăria şi zgomotul pe care îl fac în mass-media politicienii en vogue diluează la maxim acumulările lor faptice, în beneficiul celor declarative. Realitatea românească geme de agresivitatea veleitarilor şi de actoria ieftină a şarlatanilor, dacă aceştia sunt înregimentaţi politic şi se simt, astfel, susţinuţi de haită. Este un câmp dominat de improvizaţie şi prostie incompetentă, în care candidaţii de calitate abia se zăresc. Este un sistem al contorsionismului legislativ care sufocă cetăţeanul şi lupta sa pentru normalitate.

 

Suntem departe de reuşită în România

Este o dictatură a imposturii, dominată de criza intelectualilor veritabili, a oamenilor cu spirit de responsabilitate şi cu caracter. Suntem departe de reuşită în România, câtă vreme meritocraţia este încă sistematic călcată în picioare de manipulanţii de Putere, iar oamenii de valoare, bunii profesionişti, sunt sistematic îndepărtaţi sau supuşi unor presiuni criminale politizante, în toate instituţiile care configurează climatul democraţiei în societate. Aici, în respingerea continuă de către politicienii români a elitelor româneşti, rezidă cu adevărat eşecul românesc şi presiunea uriaşă a migraţiei.

La urma urmelor, a nu se uita că cel care ar trebui să conteze în toate ecuaţiile alegătorilor este de fapt cetăţeanul, nu candidatul. În binele cetăţeanului stă esenţa societăţii. Acest bine este miza adevărată a alegerilor. Cetăţeanul nu trebuie să se mai lase intimidat şi nu trebuie să se mai resemneze în faţa jocurilor făcute de partide, ci să lupte pentru creşterea influenţei sale. Aşadar, să nu ne rătăcim în hăţişul de argumente adesea incoerente cu care candidaţii deturnează potenţialul societăţii înspre binele lor, ci să ne gândim la binele nostru de cetăţeni. Noi plătim, în fond, eşecurile colective generate de voturile greşit acordate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Electoratul, plătitorul eşecurilor colective ale speculanţilor politici.

Comentarii