Mircea Radu IACOBAN

Întrebare: oare modernizarea României, pe tema căreia se face atâta tam-tam fără a preciza nimeni ce, cum și când se cuvine modernizat, n-ar trebui să includă și starea... closetelor? E-un subiect cam puturos, cer scuze, dar nu-i cu putință să ascundem la nesfârșit gunoiul sub preș. De altfel, dacă vă amintiți, „Dilema veche” a dedicat cândva un număr în întregime acestui subiect. Andrei Pleșu, oripilat de electronica și robotica terifiant încorporate în „scaunul” closetului de care a avut parte într-un hotel din Japonia, scria o delicioasă tabletă a uimirii depline. Uimit a rămas și sussemnatul, în China, unde, la closetul din Hotelul „White Swan” (Canton) erau postate cinci suluri de hârtie igienă, fiecare cu altă textură (mai fină, mai aspră), potrivit epidermei utilizatorului… La noi, s-a evoluat spectaculos de la punctul zero reprezentat de privata oltenească (doi pari: de unul te ții, cu celălalt te aperi de câini). Ba chiar pentru closetul unei școli din Ineu s-au investit nu mai puțin de 1.400.000.000 de lei vechi, bani publici! Nu visăm la closete bătute cu pietre scumpe, cum se zice că a avut președintele Ucrainei, Ianukovici (potrivit AFP), nici la performanțe precum cele etalate la Expoziția de la Shanghai („scaunul” de toaletă îmbrăcat în foiță de aur și înzestrat cu sistem audio încorporat), ori de „National Geografic Kids Magazine”, care propune dotarea cabinei cu televizor aferent, DVD, TiVo, Xbox, laptop, dockiPod și pedale de bicicletă pentru continua întreținere a tonusului general (de care depinde și tihna defecației). Pe tărâmul mioritic, cele mai multe inscripţii „WC”, mai ales din staţiile CFR mărunțele, induc în eroare, fiindcă „WC” înseamnă „closet cu apă” și, de regulă, lipsește tocmai... apa. Chinezii au inventat WC-ul încă pe timpul dinastiei Han (206 înainte de Hristos), iar europenii l-au redescoperit ehei, abia în 1596, când Harrington i-a făcut cadou o astfel de gâlgâitoare instalaţie reginei Elisabeta. La noi, s-a încetăţenit mai degrabă firma: afară-i vopsit gardul, înăuntru... Prin 1980, am fost de faţă, lângă un obiectiv intens vizitat de turiști, la o scenă aparent hazlie, de n-ar fi fost ridicolă și chiar tristă: dintr-un autocar a coborât la Sucevița un grup de nemţoaice care s-au grăbit către coșmelia pompos intitulată „WC”. După nici câteva secunde, turistele au ţâșnit înapoi, gesticulând și vociferând gălăgios: nu le venea să creadă ce le-a fost dat să vadă… Boierie acum! Până nu prea demult, toaleta Gării de Nord era străjuită de-o băbuţă amabilă care, contra taxei de un leu, îţi oferea o pătrățică de hârtie igienică și-ţi îngăduia intrarea într-o incintă puturoasă și mizeră străjuită de inscripţia halucinantă „bărbieritul interzis!” De regulă, în lume nu se percepe vreo taxă pentru utilizarea WC-ului (în China am văzută chiar inscripţia binevoitoare „Vă mulţumim pentru că ne-aţi vizitat!” – subtilă referire la potenţialul aport de îngrășământ natural...); doar ici-colo s-a mai păstrat obiceiul de a pune un bănuţ, dacă și cât vrei, într-o farfurioară. (Prin anii ’60, în Franţa, un fotbalist m-a învăţat să iau rest mai mult decât am pus, fiindcă oricum nu se uită nimeni – camerele de luat vederi încă nu se inventaseră). În gările din Canada, astfel de incinte sunt ventilate cu aer odorizat, călătorul află oglinzi cât peretele, apă caldă, săpun lichid, dezinfectante, prize pentru aparatele electrice de ras, prosoape la fiecare lavoar, hârtie igienică în fiece cabină (era să scriu „la discreție”!), adeseori și dușuri, spray-uri cu after shave, foehnuri sigilate în pungi de plastic ș.a.m.d. La noi, taman în Gara de Nord funcționau și după anul 2000 closete „turcești”, cu instalaţia hidraulică peticită, ofticoasă și lăcrimoasă, lumină chioară și atmosferă greu respirabilă. Sigur că nu era vinovată băbuţa care gestiona riguros pătrăţica de hârtie igienică și care, la ora prânzului, nu se sfia să-și soarbă tacticoasă ciorba, instalată la măsuţa aflată în coasta cabinelor-rezonatoare… cu tot alaiul lor sonor. Senzaţia de nenorocită lume a paișpea răzbătea din răsuflarea fiecărui colţișor. Nu s-a schimbat prea mult, dar, oricum, n-a rămas chiar așa; de pildă, s-a adăugat soneria telefoanelor mobile, și din cabine mai răzbat frânturi de conversații. Încă o inovație autohtonă: WC-ul încuiat – rimează cumva cu pixurile legate cu sfoară de la Poștă. Încerc să-mi amintesc dacă și unde în lumea largă am mai întâlnit closete lăcătuite, cu acces privilegiat. Nu, nu cred, în patru continente!

Cer cuvenitele scuze pentru abordarea unui subiect atât de puturos taman la „Colţul condeierului”, rubrică care s-ar cuveni să găzduiască, nu-i așa, teme ceva mai elevate. Indecente și de prost gust nu mi se par însă incursiunile gazetărești în dimensiunea fetidă a existenţei românilor, ci pretenţiile noastre de a fi trataţi ca europeni când, de fapt, jumătate din țară greu izbutește să depășească, în materie de civilizaţie, stadiul privatei din dosul casei.

Cam în aceeași ordine de idei: am văzut cea mai inspirată inscripţie pe o vidanjă: „Atenţie! Transport promisiuni electorale!”