Mircea Radu IACOBAN

Multe dintre realităţile sociale aparţinând istoriei recente s-ar cuveni re-evaluate printr-o necesară etapizare. De pildă: Securitatea trimetea în puşcării, tortura şi chiar ucidea pe vremea lui Dej. Ceauşescu i-a schimbat semnificativ misia: din reprimare, în dezamorsare. Că, astfel, n-a transformat-o într-o mănăstire de maici, că destule abuzuri s-au comis şi după 1965, nu încape îndoială, dar, oricum,  nu s-au mai repetat decât în rare cazuri ororile de până atunci. Într-o situaţie specială se află aprecierile „la grămadă” privind diverse compartimente ale societăţii româneşti, aşezate într-un simplist antagonism ieri-azi, fără a se ţine seama că judecata operează cu argumente furnizate nu de ieri, ci de... alaltăieri. O cercetare semnată de Alexandru-Murad Mironov se intitulează „Beneficii, privilegii şi recompense (aici lipseşte o virgulă) sau preţul intelectualităţii din R.P.R.” Cititorului nu i s-a oferit, cel puţin până acum, o investigare comparată RPR-RSR, aşa că, mai ales cei ce n-au cunoscut realităţile de atunci, au tot dreptul să concluzioneze că „intelectualii erau cumva suspendaţi între categoria oamenilor obişnuiţi şi cea a conducătorilor, din punctul de vedere al privilegiilor de care se bucurau”. Aşa va fi fost... odată. Cel puţin din punct de vedere material, situaţia scriitorului s-a modificat profund după 1965, degradându-se an de an. Sigur că-s exagerate şi nemeritate sumele încasate de Beniuc pentru minunatele cărţi „Poeme despre Uniunea Sovietică” şi „Partidul m-a-nvăţat”, ambele apărute în 1954, după cum evident supraevaluat a fost volumul „Mărul de lângă drum” (1962), onorat cu echivalentul a 60 de salarii medii brute. De necrezut sunt retribuirile lui Sadoveanu, ce se bucura de un venit mediu lunar însumând 47.594 lei, într-o vreme în care salariul celorlaţi muritori se învârtea în jurul sumei de 600 lei. Până şi moştenitorii scriitorilor decedaţi, care n-avuseseră când şi cum „să se vândă” regimului, primeau sume mai mari decât totalul onorariilor încasate de respectivii autori de-a lungul întregii vieţi: urmaşii lui Caragiale – 228.926 lei, ai lui Agârbiceanu, 200.413 lei ş.a. Ar mai fi, însă, de spus că retribuiri consistente reveneau câtorva „vârfuri”, restul scriitorimii trebuind să se mulţumească cu venituri mai modeste, dar, oricum, onorabile. Ceea ce nu i-a împiedicat pe privilegiaţi  să dea spectacole de jenantă arghirofilie: Arghezi a condiţionat scrierea tabletei „O lacrimă”, la moartea lui Agârbiceanu, de retribuirea cu 1000 de lei. Beniuc s-a bucurat: „Bine că n-au fost două lacrimi!” Iar Sadoveanu se spune că n-a semnat Apelul pentru pace până n-a primit 2000 de lei! Nu luăm în discuţie, aici şi acum, calitatea literaturii astfel onorate, ci numai, strict cifric, modul în care era retribuită atunci. Mai existau şi alte surse şi avantaje: premii literare, case de creaţie, călătorii în ţările socialiste, documentări plătite ş.a. Din acest punct de vedere, se poate vorbi de o evidentă involuţie în perioada ce a urmat – dacă nu, cine să mai ştie, de o  anume aducere către normalitate (să comparăm cu situaţia de azi?)  Repede, premiile de stat s-au desfiinţat. Premiul Academiei era, în 1964, în valoare de 200.000 lei, sumă enormă în epocă. Am primit şi eu premiul Academiei Române, în 1977: o diplomă tipărită pe-un carton albastru şi nimic altceva. Din lunga listă a caselor de creaţie ale scriitorilor evocată în articolul lui Murad Mironov, încet-încet, una după alta, au dispărut cele mai importante: Pelişor, Bran, Buftea, Olăneşti, Călimăneşti, Bălceşti, Tuşnad, Eforie, Govora, Mangalia, din 15 rămânând numai 4. Drepturile de autor, în sine, nu s-ar fi redus, dar sumele totale repartizate editurilor pentru onorarii au scăzut an de an, aşa că degeaba îţi dădea legea dreptul la cutare sumă, dacă editura n-avea cum s-o plătească. Tirajele s-au plafonat. Reeditările s-au interzis... Astfel văzute lucrurile, concluzia lui Mironov „intelectualitatea din RPR s-a vândut pe un preţ destul de redus” s-ar cuveni însoţită de constatarea că, în RSR, s-a vândut pe şi mai puţin. Evident, dacă identificăm mecanic şi simplist onorarea financiară a unei cărţi cu o vânzare de conştiinţă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului E de discutat!.

Comentarii