Mircea Radu IACOBAN

Sâmbătă am ascultat-o, la Voroneţ, pe maica Elena Simionovici, ghidul mănăstirii, vorbind unui grup de excursionişti din Bistriţa-Năsăud, veniţi în Bucovina în frunte cu preotul lor paroh. Maica a propus şi susţinut cu argumente de bun-simţ distincţia între vizitatori şi credincioşi. Şi n-a vorbit pentru turişti (mizând pe panaş de date şi amănunte care, oricum, repede se uită), ci pentru credincioşi – adică, pentru suflet. De altfel, e greu de deosebit, în mulţimea celor ce trec pe la Voroneţ, credinciosul de ateu, fiindcă, odată trecut pragul mănăstirii, şi unul şi celălalt este pur şi simplu copleşit, încercând aceeaşi trăire profundă ce-l obligă la smerenie şi cuviinţă în toate, de la rostirea în şoaptă, la privirea descărcată, barem în astfel de clipe, de orgolii şi patimi lumeşti. Şi cum adevărata întâlnire cu istoria românilor se poate petrece, acum, doar sub bolta vechilor lăcaşuri, monahia Elena a oferit o adevărată lecţie de distilare şi sublimare a credinţei în faptă de glorie străbună, adăugând filei de cronică bănuitul strop de pronie divină. A fost, de departe, cea mai impresionantă prelegere-ghid ce am avut a asculta vreodată în lăcaş bisericesc: echilibrată, înţeleaptă, impecabil articulată şi rotunjită literar. Am răsfoit apoi, la standul de carte al mănăstirii, câteva opuri semnate de maica Elena şi-am văzut, în simplitatea elegantă a stilului, bogăţia informaţiei şi  ne-graba condeiului, semne ale unei reale înzestrări scriitoriceşti, dublată de sinceritatea credinţei în misia asumată. Ceea ce m-a făcut să dau uitării incultura încrâncenată a unei maici dintr-o altă mănăstire (adevărat, nu era ghid) care, întrebată fiind cine a dat foc de-au ars frescele, a răspuns fără să clipească: „Cum cine? Comuniştii!” (Conform informaţiilor afişate la intrare, incendiul avusese loc la... 1726!) Acelaşi răspuns („comuniştii!”) l-am primit şi la întrebarea cine a scos ochii sfinţilor (barbarism cretin, de care n-a scăpat nici pictura Voroneţului); biata fată, adânc îndoctrinată, probabil habar n-are că, între altele, aşa zişii „comunişti”, cu toate păcatele lor, sunt cei care au restaurat mănăstirea din temelii... Clipe de adevărată şi profundă trăire românească ne-au luminat apoi periplul la Putna (impresionant gestul călugărilor ce nu părăsesc biserica fără a se închina şi săruta piatra de mormânt a lui Ştefan), la Dragomirna, dar mai ales la Rădăuţi, în biserica ridicată de acei „ctitori de ţară, dătători de legi şi datini” la 1359. Avem formidabile biserici din veacul XIV, iar cârtitorii (vezi „Evenimentul zilei” din 24.IX a.c.) vorbesc despre „realizări minore la scară europeană”, entuziasmându-se nu de salba mănăstirilor moldave, ci doar de biserica de la Densuş, un fost... templu păgân, edificat de romani. Cu siguranţă, n-au ascultat niciodată corul bărbătesc de la mănăstirea Bogdana, şi nu şi-au luminat lumina ochilor cu frescele aşternute de strămoşi în naosul străvechiului lăcaş bucovinean...

Întors în maşină, deschid gazetele zilei şi dau, într-o pagină a-ntâia, peste ditamai titlul ce proslăveşte profesionalismul Monicăi Columbeanu în practicarea felaţiei.

Trăim în lumi paralele!

P.S. Mormântul criticului Petru Comarnescu, cel ce a dus în lume faima albastrului de Voroneţ, aflat în cimitirul de lângă zidul mănăstirii, e tot părăginit, cu inscripţia ştearsă şi elemente ale împrejmuirii monumentale (Apostu!) furate...

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lumi paralele.

Comentarii