O nouă reîntoarcere la „Genealogia lui Mihai Eminescu”

Trăitor „întru mister şi pentru revelare”, cum spune L. Blaga, omul ajunge să-şi autentifice statutul de om numai dacă se direcţionează către Adevăr; adevărul despre sine, despre ceilalţi, despre orice lucru sau fapt de viaţă. Iar Adevărul aşteaptă, ascuns, la începuturi, la origini..., mai departe, şi mai departe... Despre căutarea uneia din înfăţişările Adevărului ne vorbeşte şi cartea preotului Cezar Onesim, a cărei apariţie o salutăm, „Genealogia lui Mihai Eminescu”, în care se ambiţionează să reconstituie „arborele genealogic complet al acestei familii” (p.63). Pornind într-un demers care impune multă strădanie, migală, răbdare, atenţie susţinută, autorul confruntă diferitele ipoteze existente privind originea familiei Eminovici, locul şi numele, şi, descoperind lacune, se angajează să le completeze sau să rectifice, aducând dovezi descoperite în documente necercetate, care pot oferi confirmarea „originii moldoveneşti bucovinene a lui Vasile Eminovici şi a descendenţilor săi” (p.123), în satul Călineşti-Cuparencu, judeţul Suceava.

În cele şapte capitole ale cărţii, autorul întocmeşte arborele genealogic nu doar al familiei Eminovici (cap. IV, cel mai extins, unde desfăşurarea arborelui ocupă 22 de pagini), ci şi a „diverselor familii (...), pentru a face cunoscută „încrengătura relaţiilor” de rudenie între acestea şi familia întemeiată de Vasile Eminovici (bunicul poetului Mihai Eminescu) şi Ioana Sârghie (Serghi, Serhii), în Călineşti-Cuparencu, urmărind dezvoltarea spiţei din fiecare „creangă”, şi revenind, într-o mişcare de spirală, în fiecare capitol, la Vasile Eminovici cu noi argumente în susţinerea „originii de răzeşi moldoveni, de confesiune ortodoxă, a celor două familii - Eminovici şi Sârghie – din spaţiul bucovinean”. Aflăm, printre multe alte noutăţi, că poetul Ion Cozmei este tot un descendent din neamul Eminovici, strănepot după mamă al lui Vasile Eminovici. Şi, deşi toată cercetarea şi prezentarea dovezilor stă sub semnul unei intenţionalităţi obiective, cărţii nu-i lipseşte nici dimensiunea emoţională, autorul însuşi avându-şi rădăcinile în acelaşi sat şi, mai mult, descoperindu-şi chiar un grad de rudenie printr-un frate al bunicului său, care s-a căsătorit cu o descendentă a familiei Eminovici.

O calitate a cărţii, care face ca lectura să fie atractivă, interesantă, este şi aceea că prezentarea arborilor genealogici ai familiilor nu se rezumă la menţionări de natură statistică, discursul narativ înfăţişându-le creşterea şi ramificările în contextul naţional istoric al secolelor, destinul lor împletindu-se cu istoria locului şi a neamului, fiind determinat, răsucit sau condus spre împlinire de forţe ale unei raţiuni tainice, supraumane. În afară de informaţiile privind mişcările sociale determinate de evenimentele istorice (imigrările din Moldova în Transilvania şi din Transilvania în Moldova, refugierea polonezilor în Moldova), cititorul ia cunoştinţă despre situaţia învăţământului din Bucovina la începutul secolului al XIX-lea, despre rolul preoţilor în înfiinţarea şcolilor laice şi clericale, în păstrarea şi cultivarea limbii române, despre organizarea vieţii bisericeşti în acele vremuri.

Grija autorului pentru o temeinică informare a cititorilor săi este evidentă şi prin revenirile recapitulative, cu caracter sintetic, la sfârşitul fiecărui capitol, ajutându-i astfel să nu se rătăcească printre „crengile” numelor şi datelor, asigurându-le limpezimea şi coerenţa receptării. De altfel, apropierea autorului de cititor se înfăptuieşte în carte în genul relaţiei Povestitor-Ascultător, elementul de legătură fiind constituit aici de întrebările pe care autorul-povestitor le adresează cititorului/ascultătorului, urmate de răspunsuri la care acesta trebuie să fie atent, să aibă răbdare, ca să se lămurească şi să fie convins.

Sugestiile persuasive asupra cititorului se fac sesizabile, de fapt, încă de la vizualizarea imaginii pe care o oferă coperta cărţii: complet albă, insinuând ideea unei promisiuni a obiectivităţii, a gândului curat, neînşelător, care vine să ofere darul unui adevăr ce nu are trebuinţă de podoabe. De asemeni, încadrată centrat pe coperta, autorul înfăţişează harta României Mari, într-un contur trasat în culoarea pământului, cu discrete reflexe coloristice ale peisajului ţării; în interiorul hărţii, chiar în centrul ei – ca un miez fixat în profunzimea spaţiului fizic şi spiritual –, autorul plasează numele poetului, cu majuscule, într-o culoare gravă, albastru închis, iar dedesubt, cu roşu (simbol clar al legăturii de sânge), numele satului de origine al familiei Eminovici; toate aceste repere sunt înconjurate, figurând o matrice extinsă pe întreg teritoriul ţării, de cuvintele pioase ale poetului care îndeamnă la cinstirea amintirii “strămoşilor noştri plini de virtute”, de care trebuie să ne legăm „cu credinţa şi aspiraţiile vieţii noastre”, pentru că „numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă şi pomenire în viitor”.

Cercetarea preotului Cezar Onesim se bazează pe o bibliografie care cuprinde, în afară de genealogiile configurate de numele consacrate, documentele păstrate la Direcţia judeţeană a arhivelor naţionale, în arhivele parohiilor (cu precădere a aceleia din Călineşti-Cuparencu), în condicile născuţilor, botezaţilor, cununaţilor, morţilor, la care se adaugă mărturii descoperite în articole din reviste istorice (printre autorii cunoscuţi fiind menţionat numele profesorul Mihai Iacobescu), în studiile istorice privind mişcările de imigrare a românilor din Moldova în Transilvania şi din Transilvania în Moldova, în studii de specialitate, cum e acela al lui Teodor Bălan – „Documente bucovinene”.

Demersul responsabil şi meticulos al autorului se înscrie în ritmul procesului de maturizare a conştiinţei umane, prin gestul ieşirii din mit şi al intrării asumate în istorie, explicat încă de George Călinescu: „Conştiinţa românească a voit să dea celui mai mare poet al ei o obârşie fabuloasă. Dar pentru că misticismul genealogic a devenit din ce în ce mai prudent, nimeni nu se gândeşte ca, asemeni lui Virgiliu, care descindea pe August din miticul Aeneas, să tragă pe Eminescu din sângele balaurului din poveste, dintr-un smeu sau măcar din Buddha” (vol. Viaţa lui Mihai Eminescu, 1977, Ed. Junimea, Iaşi, p.5).

Lector dr. univ. Geta Moroşan

Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava