Narcis SIRETEANU

Ceea ce mă uluieşte la trecerea dintre ani este exteriorizarea prin focurile de artificii. Primăriile investesc bani grei în bubuiturile strălucitoare de Revelion, organizate chipurile pentru a-şi ferici cetăţenii. Dar nici persoanele particulare nu-şi refuză această plăcere discutabilă; barosani plini de lovele stropind şi ei aerul paşnic, cu artificiile cumpărate din fondurile personale... Totul pentru ca zarva şi lumina să vâre boala în păsările cuminţi ale văzduhului şi-n vietăţile terestre, care o apucă înspăimântate care încotro vede cu ochii.

Ce fel de amuzament o mai fi şi ăsta? Bubuituri şi lumină care durează cinci minute. Ce-i aşa de interesant la nişte focuri de artificii care colorează niţel cerul? Ar fi suficient să le vezi o singură dată ca să-ţi rămână întipărite pentru toată viaţa şi să nu vrei să le repeţi.

Efectele acustice şi chiar vizuale ale focurilor de artificii se aseamănă cu acelea provocate de raidurile aeriene de bombardament. Bucurându-ne ca nişte preistorici, ca nişte tribali ce suntem, nu facem decât să atragem ghinionul. Parcă ni s-ar fi urât cu pacea şi am invita la noi spiritele sângeroase ale războiului, să ne mai scoată din plictiseală. Parcă ne-am fi săturat de linişte şi tihnă şi am avea chef de molime, de morţi, de răniţi, de moloz.

Cineva mi-a replicat că la fel se procedează de Anul Nou şi pe Coasta de Azur. Şi acolo se trage la cer cu tunul de artificii.

Nici nu-i de mirare, pentru un loc acaparat de mafioţii rusnaci. Şi de ce ar fi obligatoriu să-i imităm şi noi pe costazureni sau pe parizieni? Doar susţinem la televiziune că românii au talent, nu?

Mă doare inima şi când ştiu câţi bani – bani publici, îndeosebi, că acolo e obiceiul umblatului cu mierea şi unsului pe degete – se ard pe artificii. Facem economii la asfalt şi la elicoptere SMURD ca să avem ce cheltui pe artificii.

Suntem africanii Europei.