Mircea Radu IACOBAN

Gata cu anul Calului, păşim în anul Caprei (unii zic „al Oii”, dar cică-i tot una). La 19 februarie (taman ziua mea de naştere!) începe anul Caprei de Lemn. Din 1931 încoace am avut parte de tot soiul de Capre: de apă (1943), de lemn (1955-56), de foc (1967), de pământ (1979), de metal (1991), din nou de apă (2003). Capra de Lemn este, conform calendarului chinezesc, ori albastră, ori verde – culori fără reprezentare în mediul caprin obişnuit şi, desigur, doar cu valoarea simbolică, zice-se pozitivă. Orientalii sunt siguri că, în 2015, vom afla mai lesne drumul către înţelegere şi „vigoare economică”: „toate conflictele se vor rezolva în mod paşnic şi-n toate domeniile vieţii, începând cu planul profesional şi sfârşind cu viaţa amoroasă”. Să tot trăieşti!

Şi în precedentele ei apariţii pe firmament, Capra de Lemn a făcut ca ameninţările agresive să se preschimbe în compromisuri, izbutindu-se paşi importanţi pe calea înţelegerii şi cooperării internaţionale. În 1895 s-a semnat Tratatul chino-japonez de la Simonoseki, iar în 1955-56, bogăţie de înţelegeri: a luat fiinţă Pactul de la Bagdad, Tratatul Organizaţiei Asiei de Sud-Est, Pactul de la Varşovia, Germania de Vest a aderat la NATO... Tot în ani „căpreşti” s-a instituit Premiul Nobel, au apărut magazinele McDonald’s, s-a deschis primul Disneyland... Nu-i vorbă, n-au lipsit nici cutremurele, inundaţiile, uraganele şi, spre a ne feri de ele, înţelepţii orientali oferă câteva soluţii simple şi la îndemâna oricui.

De reţinut: ca să dizolvăm energia rea este suficient să atârnăm un clopoţel metalic în partea de vest a locuinţei. Bolile, datorate stelei hâde numărul 2, pot fi evitate prin aşezarea, către colţul de sud-vest al casei, a şase monede metalice. O simplă coală de hârtie roşie pusă unde trebuie ne apără de răutatea stelei numărul 3, patroana conflictelor şi a jafului. Mare grijă cu exactitatea stabilirii punctelor cardinale! Se pare că am fi avut parte de mult mai multă linişte dinspre Cotroceni dacă ne-am fi priceput să aşezăm lângă zidul palatului trei tulpini de bambus într-o vază „din sticlă clară” – dar nu-s foarte sigur, fiindcă soluţiile valabile în 2015 s-ar putea să nu fi acţionat şi în 2014, alta fiind poziţia aştrilor.

Concluzia Horoscopului chinezesc: „2015 este un an care îndeamnă la folosirea abilităţilor mentale contra forţei brute, a îngrădirii agresivităţii prin punerea în valoare a bunului-simţ şi a strategiei înţelepciunii.” Marea şansă a lui Klaus Johannis! În ce ne priveşte şi-n funcţie de trăirile fiecăruia, anul ce s-a dus este

considerat fie rodnic şi dătător de speranţe, fie trăit degeaba, fie şi mai rău, adică purtător de nefericire şi belele. Şi pentru unii, şi pentru ceilalţi, aceeaşi cataplasmă: nădejdea, înscrisă în orizontul incert al aşteptării. Conştient ori nu, fiecare dintre noi aşteptăm ceva.

Paler spunea că „aşteptarea are valoare câtă vreme aştepţi să se întâmple ceva, câtă vreme îţi poţi închipui că se va întâmpla ceva, chiar dacă nu se va întâmpla nimic. A aştepta aşteptarea e moarte... O aşteptare nu seamănă cu alte aşteptări. Aşteptările diferă între ele ca oamenii.” Aşa-i. Unii (se) aşteaptă să primească Premiul Nobel, alţii să-şi dreagă acoperişul ori să capete pachetul de sărbători de la primărie. Cei mai mulţi investesc nădejdi în universul familial: să-şi vadă băiatul însurat şi la casa lui, să se afle leacul cancerului şi soţul să redevină ceea ce a fost, să i se potrivească nepoatei condurul Cenuşăresei – dacă nu, simplu şi foarte direct, aşteptarea general valabilă: câştigul la Loto. Renunţarea la aşteptare înseamnă moarte, mai întâi psihică, apoi şi fizică. Câtă vreme poartă însemnul încrederii optimiste, se înscrie printre factorii motivanţi ai rezistenţei la coroziunea anilor. Când e copleşită de temeri şi bântuită de angoase, devine inamicul propriului destin.

Shakespeare vedea şi dincolo de orizontul nădejdii: „Aşteptarea este rădăcina tuturor durerilor de inimă”. Asta fiindcă, mai devreme sau mai târziu, vine ceasul bilanţului, când constaţi că ai mizat pe fantasme. Sigur, dacă nu-ţi faci iluzii, n-ai deziluzii, dar cine trăieşte fără o brumă de iluzii? Îndrăznim să aşteptăm de la 2015 un strop de bucurie, de linişte, de regăsire, de înţelegere, de unitate în faţa provocărilor veacului. S-ar putea să nu luăm seama, dar românii şi România se află în pragul unui nou început.