Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 5 ian 2015 - Anul XX, nr. 1 (5813)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   22 imagini |   ø fişiere video

Punte de suflet

Tânăr sucevean, elev al Colegiului Naţional de Arte “Dinu Lipatti” din Bucureşti, invitat să cânte în Atlanta

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Românii din Atlanta, Statele Unite ale Americii, au avut bucuria de a-l avea invitat, de Crăciun, în două spectacole, pe tânărul sucevean Eusebiu Gafiţa, elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional de Arte “Dinu Lipatti” din Bucureşti, secţia canto tradiţional, la clasa profesoarei Loredana Streche, unde a fost admis al doilea pe liceu şi singurul din tot liceul cu media 10 la probele vocaţionale eliminatorii.

La „Şezătoare”, talentatul elev Eusebiu Gafiţa i-a încântat pe românii de peste ocean cu doine şi balade acompaniate de sunetul viorii lui, cântece de joc, a recitat poezii, dar a cântat şi colinde şi pricesne în Biserica Ortodoxă “Sfinţii Împăraţi” din Atlanta, unde slujeşte părintele paroh George Acsente. În momentul în care Eusebiu a fost invitat să cânte la „Şezătoare” în Atlanta, suceveanul s-a bucurat foarte mult, dar totodată a simţit şi o responsabilitate mare. De aceea, şi-a luat rolul foarte în serios şi nu a pornit la drum doar cu gândul de a cânta, ci de a lega o prietenie pe termen lung cu românii de acolo.

Eusebiu ne-a povestit că a mers mai întâi la Fălticeni şi s-a întâlnit cu învăţătorul Gheorghe Popa, cel care a înfiinţat Festivalul „Şezătoarea copiilor”, la care s-a făcut remarcat în urmă cu câţiva ani şi Eusebiu. De la învăţătorul Popa a luat CD-uri şi DVD-uri cu activitatea copiilor din Fălticeni, pentru a le duce tinerilor din SUA. „Am luat legătura cu postul Radio Iaşi, prin doamna Doina Baciu, care a trimis în America daruri personalizate cu Radio Iaşi, CD-uri şi DVD-uri ale unor artişti consacraţi din zona Moldovei, printre care şi ale solistului Sorin Filip, cel care a pus o cărămidă de bază la cariera mea muzicală. Am mers şi la biserica din satul părinţilor mei, Mihăieşti. Părintele paroh Florin Axinia a trimis prin mine un mesaj de felicitare Bisericii Ortodoxe Române din Atlanta, o icoană şi câteva daruri sfinte”, s-a destăinuit tânărul sucevean.

 

Eusebiu Gafiţa: „A fost o onoare şi o experienţă deosebită această plecare în America”

Încărcat cu talent, cu iubire pentru muzica românească, pentru folclor, dar şi cu suveniruri de suflet pentru românii din America, Eusebiu Gafiţa a plecat în Atlanta având convingerea că mesajul său va fi bine primit de românii care duc dorul de casă. „A fost o onoare şi o experienţă deosebită această plecare în America, şi de aceea ţin să-i mulţumesc pentru invitaţie domnului Florian Ion, dar şi pentru frumoasa găzduire. Îmi doresc ca această colaborare să nu se termine aici. În urma discuţiilor cu anumiţi oameni de seamă din comuna Horodniceni, vom iniţia un proiect de bună colaborare între comunitatea românilor de acolo şi comunitatea noastră şi, de ce nu, o înfrăţire între aceste comunităţi. Deja preotul paroh George Acsente de la Biserica Ortodoxă Română Atlanta a luat legătura cu preotul Florin Axinia de la Parohia Mihăieşti pentru o viitoare colaborare”, ne-a povestit tânărul interpret, care a completat că le-a cântat cu mare drag românilor din America, la fel cum o face de fiecare dată şi pentru românii de-acasă sau pentru cei plecaţi prin alte ţări europene.

„Am venit în America să câştig ceva de mare preţ: inimile dumneavoastră”, le-a spus Eusebiu românilor de peste ocean, şi se pare că le-a câştigat, dovadă fiind intenţia lor de a-l invita pe sucevean şi la alte festivaluri din America.

 

Părintele Acsente: „Eusebiu a fost pentru noi o sursă de inspiraţie”

Prin cântecele interpretate de Eusebiu în Atlanta, acesta le-a reîmprospătat românilor stabiliţi departe de casă dragostea de folclor, de tradiţii, de obiceiuri la care toţi ţinem foarte mult, le-a ostoit pentru câteva ore dorul de casă. Pentru toţii românii, „Şezătoare” a însemnat acasă, chiar dacă pe unii îi despart mii de kilometri de locurile natale.

„Cu zece ani în urmă, eram la o grădiniţă din Fălticeni şi am participat la prima mea şezătoare, la Festivalul <Şezătoarea copiilor>. Nu ştiam mare lucru despre acest cuvânt. Mi se părea demodat. <Şezătoarea> s-a numit şi prima revistă românească de literatură populară și folclor, iar primul număr al revistei a apărut la Fălticeni, la 1 martie 1892, sub conducerea lui Artur Gorovei. Acum, în 2014, în Ajunul Crăciunului, undeva în Statele Unite ale Americii se organizează şezători. Aflându-mă aici, înţeleg mult mai bine ce înseamnă acest cuvânt”, a explicat Eusebiu legătura lui cu „şezătoarea”.

Părintele George Acsente, preotul paroh al Bisericii Ortodoxe „Sfinţii Împăraţi” din Atlanta, ne-a spus că „Eusebiu a fost pentru noi o sursă de inspiraţie, cum să ne creştem şi să ne educăm copiii. Acolo unde omul pune suflet şi Dumnezeu pune har şi binecuvântare. Asta se întâmplă cu Eusebiu. Este rezultatul nenumăratelor ore de repetiţie şi studiu şi multă trudă din partea părinţilor care l-au dus la repetiţii şi s-au sacrificat cu timp şi fără timp pentru fiul lor. Nădăjduiesc că şi Eusebiu s-a simţit bine între noi, cei care ne petrecem viaţa departe de scumpa noastră ţară, între românii din comunitatea din Atlanta, statul Georgia. Doresc ca această relaţie a noastră să fie doar începutul a ceea ce va urma. Dorim să îl avem pe Eusebiu şi la festivalurile noastre de aici, din Atlanta, din octombrie. Încercăm prin bisericile noastre să păstrăm credinţa şi moralitatea românilor care sunt departe de casă. Ne zbatem să mergem pe drumul care duce la mântuire, drumul care duce la Hristos. Îi mulţumim frumos lui Eusebiu Gafiţa, pentru ce a făcut pentru noi, pentru că ne-a umplut inimile de bucurie. Dumnezeu să-l ajute în continuare”.

 

Dirijor Nicolae Falcuie: „Eusebiu va face carieră pe plan naţional şi internaţional”

Eusebiu Gafiţa este solist vocal şi solist instrumentist la Orchestra Populară “Gheorghe Zamfir” din cadrul Colegiului Naţional “Dinu Lipatti”, condusă de prof. dirijor Nicolae Falcuie, şi este  solist vocal şi solist instrumentist la Orchestrele Hora Bucureşti & Ciocârlia Junior, condusă de prof. dirijor Lucian Goiana. Prof. dirijor Nicolae Falcuie ne-a spus că Eusebiu este un copil talentat, foarte interesat de muzică, cu multă bunăvoinţă, studios, ambiţios. „Ţara românească are nevoie de un muzician de valoare, iar eu am încredere că Eusebiu va face carieră pe plan naţional şi internaţional. Eusebiu Gafiţa va fi un solist foarte bun şi va cânta foarte bine şi la vioară. Eu îl voi sprijini, îl voi ajuta cu tot ce îmi stă în putinţă. Dacă va rămâne până în clasa a XII-a în Orchestra Populară <Gheorghe Zamfir> din cadrul Colegiului Naţional <Dinu Lipatti>, Eusebiu va învăţa foarte multe, va fi solist de bază în orchestră, va ieşi cât mai în faţă şi va deveni foarte bun în tot ceea ce face”, a completat profesorul Nicolae Falcuie.

Pe viitor, Eusebiu îşi propune să lucreze la cel de-al doilea album al său, unde, de data aceasta, vrea să surprindă, atât prin melodii populare autentice, interpretate cu vocea, cât şi prin piese interpretate la vioară. De asemenea, el ne-a spus că vrea să-şi continue studiul la pian, început cu profesoara Ana Goiana, şi studiul teoriei muzicale, cu cea care îi este şi dirigintă, profesoara Gabriela Bogoş.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tânăr sucevean, elev al Colegiului Naţional de Arte “Dinu Lipatti” din Bucureşti, invitat să cânte în Atlanta.
 Vizualizări articol: 3110 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 10 voturi
Tânăr sucevean, elev al Colegiului Naţional de Arte “Dinu Lipatti” din Bucureşti, invitat să cânte în Atlanta5.0510

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei