Constantin MOLDOVAN

„Cei pe care îi iubim nu ne părăsesc niciodată cu adevărat. Sunt lucruri pe care moartea nu le poate atinge.” (Jack THORNE) 

LACRIMI…

Mă învălui în tăcere

Când cuvintele mă dor,

Fi'ndcă știu că n-am putere

Să-i opresc pe cei ce mor.

Văzând toată suferința,

Care-l macină pe om,

Mi se clatină credința

Precum creanga unui pom.

Aș dori, în acea clipă,

Să găsesc leacul divin

Și pe-a timpului aripă

Răul lumii să-l alin.

Însă - din nefericire -

Sunt un simplu muritor,

Zbuciumat în rătăcire

Și prin viață trecător...

Azi a mirosit a moarte

Și tristețea a domnit

Peste visuri seci, deșarte,

Peste gândul meu cernit. 

(Constantin MOLDOVAN)

*** 

I-am dat cu tifla morții, -ntotdeauna,

Ba am luat-o chiar peste picior,

Făcându-i declarații de amor

Când mă-ncercau tristețile și luna.

Dar astăzi m-a cuprins, așa, un dor

De-a-i smulge coasa, care taie-ntruna,

Pentru-a opri, măcar un timp, nebuna,

Să nu mai fie oameni care mor.

Căci azi am plâns, n-am mai avut puterea

De a-mi ascunde furia, durerea,

Nu mai suport ce este tenebros;

Voi duce crucea, dar frumos, pe cale

Și n-oi mai sta cu moartea la taclale...

E trist atunci când moare-un OM frumos!

(Constantin MOLDOVAN) 

Să-i țină Dumnezeu în lumină pe toți cei dragi ai noștri trecuți… dincolo!