Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 14 dec 2012 - Anul XVII, nr. 293 (5198)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9753 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6364 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Peste 40% dintre copiii cu deficienţe de auz care accesează internetul sunt jigniţi în mediul online

Peste 40 la sută dintre copiii cu deficienţe de auz care accesează internetul au profiluri publice cu fotografii, adresa de acasă şi alte date personale şi 44 la sută dintre ei afirmă că au fost jigniţi sau deranjaţi în mediul online, rezultă dintr-un studiu realizat de Salvaţi Copiii.

Studiul naţional privind utilizarea internetului în rândul elevilor cu deficienţe de auz arată că principalul loc în care aceştia accesează internetul este şcoala (89 la sută), urmat de locuinţa proprie (58 la sută).

De asemenea, 84 la sută dintre copii intră pe internet cu ajutorul computerului şi 68 la sută de pe telefonul mobil.

Potrivit studiului citat, 48 la sută dintre copiii cu deficienţe de auz accesează internetul zilnic, iar alţi 39 la sută cel puţin o dată pe săptămână, într-o zi de şcoală obişnuită majoritatea afirmând că navighează aproximativ o oră. În cazul unei zile libere, timpul petrecut pe internet creşte până la trei - cinci ore.

"Marea majoritate a participanţilor la studiu (98 la sută) afirmă că au un profil personal pe o reţea personală, principalele reţele folosite fiind Facebook (92 la sută) şi Google+ (67 la sută). Aproximativ jumătate dintre aceştia folosesc concomitent cel puţin două reţele de socializare. În cazul a 44 la sută dintre cei care au un profil personal, acesta este public, putând fi văzut de toată lumea. Principalele informaţii dezvăluite pe profilul de socializare sunt, în ordine, poze în care se vede faţa (86 la sută), numele de familie (64 la sută), vârsta corectă (56 la sută), şcoala la care învaţă copilul (45 la sută) şi adresa de acasă (31 la sută)", se arată în studiu.

De asemenea, 44 la sută dintre participanţii la studiu afirmă că s-a întâmplat să fie jigniţi sau deranjaţi pe internet, în special prin adresarea de mesaje supărătoare sau jignitoare (48 la sută).

Studiul a mai arătat că 35 la sută dintre copii preferă să nu spună ce s-a întâmplat.

"Discuţiile purtate pe messenger sunt contextul cel mai des în care acest lucru se întâmplă (56 la sută din totalul cazurilor), urmate de site-uri de jocuri (32 la sută), reţele sociale (31 la sută) şi e-mail (26 la sută). Principala reacţie avută de participanţii la studiu care au fost jigniţi/supăraţi pe internet este de «a încerca să facă persoana care i-a supărat să îi lase în pace» iar 49 la sută dintre cei care au fost jigniţi/supăraţi afirmă că au reclamat/transmis cuiva ce s-a întâmplat", se mai arată în studiu.

Principalele persoane cărora se adresează copiii sunt părinţii (54 la sută), urmate de prieteni (48 la sută) sau rude (35 la sută).

"70 la sută dintre copii afirmă că, în ultimul an, au căutat prieteni noi pe internet, iar 22 la sută că s-a întâmplat să se întâlnească cu o persoană complet străină, cunoscută pe internet. Dintre aceştia din urmă, aproximativ 81 la sută afirmă că nu s-a întâmplat nimic rău, iar 19 la sută că au avut de suferit ca urmare a întâlnirii. Principala modalitate de abuz identificată de aceştia este abuzul sexual, estimat la şapte la sută dintre cei 22 la sută care afirmă că s-a întâmplat să se întâlnească faţă cu o persoană complet străină cunoscută pe Internet", se mai arată în studiu.

În opinia participanţilor la studiu, dependenţa de internet apare atunci când utilizatorul sare peste mese sau orele de somn pentru a naviga (57 la sută), nu mai vrea să petreacă timp cu prietenii şi familia (50 la sută) sau devine nervos ori supărat pentru că nu mai poate folosi internetul (46 la sută).

În opinia copiilor cu deficienţe de auz, principalele informaţii pe care nu ar trebui să le facă publice pe internet sunt numărul de telefon (80 la sută), adresa de acasă (76 la sută), numele complet (57 la sută) şi şcoala la care învaţă (50 la sută).

"Dacă cineva este jignit/ameninţat pe Internet, acesta trebuie să blocheze comunicarea cu agresorul, consideră majoritatea participaţilor la studiu (65 la sută) sau să reclame incidentul unui profesor sau părinte (48 la sută)", se mai arată în studiu.

Cercetarea a fost făcut de organizaţia Salvaţi Copiii în luna octombrie, pe un eşantion de 400 de copii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 40% dintre copiii cu deficienţe de auz care accesează internetul sunt jigniţi în mediul online.
 Vizualizări articol: 623 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Peste 40% dintre copiii cu deficienţe de auz care accesează internetul sunt jigniţi în mediul online0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei