Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 24 feb 2011 - Anul XVI, nr. 45 (4643)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

GfK: Un sfert dintre românii din mediul urban merg la cumpărături deşi nu le face plăcere

 

Un sfert dintre românii din mediul urban, în special bărbaţi, afirmă că nu le place să meargă la cumpărături, deşi au venituri similare cu cele ale "fanilor shoppingului", aceleaşi aşteptări privind evoluţia situaţiei financiare proprii şi merg la cumpărături la fel de des, conform unui studiu GfK.

GfK România a investigat în Roper Reports, studiu internaţional care analizează valorile şi stilul de viaţă ale consumatorilor, comportamentul românilor care nu sunt pasionaţi de shopping.

"Aproximativ un sfert dintre orăşenii din România spun că nu le place să meargă la cumpărături. Dintre aceştia, două treimi sunt bărbaţi. De asemenea, media lor de vârstă este uşor mai ridicată decât cea a fanilor shoppingului. Pe de altă parte, această atitudine nu are legătură cu lipsa resurselor: atât cei care evită cumpărăturile, cât şi cei pe care îi distrează au venituri similare şi nu sunt nici mai pesimişti, nici mai optimişti în legătură cu felul în care va evolua situaţia lor financiară în viitorul apropiat", se arată într-un comunicat al companiei de cercetare.

 

„Cei pe care nu îi amuză ieşitul la cumpărături sunt mai dificil de atras”

Consumatorii cărora nu le place să meargă la cumpărături sunt mai puţin înclinaţi decât ceilalţi să achiziţioneze ceva doar pentru "a se răsfăţa" (38% faţă de 68%). În acelaşi timp, mai puţini dintre ei au obiceiul de a căuta în mod activ noutăţile în materie de produse (13% faţă de 34%).

Autorii studiului notează că acest comportament nu presupune că sunt consumatori mai puţin atractivi, ambele categorii realizând cumpărături aproximativ la fel de frecvent. În acelaşi timp, gradul de dotare cu produse electronice, de IT şi comunicaţii este acelaşi.

"Pe de altă parte, cei pe care nu îi amuză ieşitul la cumpărături sunt mai dificil de atras, în special către produsele noi. În afară de faptul că nu le caută în mod activ, punctele de contact cu ei sunt mai puţine. De exemplu, citesc puţin mai rar ziare (50% le citesc săptămânal, faţă de 58% în cazul celorlalţi) şi mai ales reviste (32% le citesc săptămânal, faţă de 45% dintre fanii shoppingului); pot fi găsiţi mai rar în reţelele de socializare (13% faţă de 25%); dacă se informează în legătură cu ceva ce vor să cumpere, este mai puţin probabil să meargă prin magazine (6% faţă de 11%)", se arată în comunicat.

Principalul canal de informare este acelaşi pentru ambele categorii de consumatori: atunci când vor să se informeze despre posibilele achiziţii, 54% dintre ei - fie că le place shoppingul, fie că nu - discută cu prietenii şi cunoscuţii. Prin urmare, o importanţă deosebită o are comunicarea cu "influenţatorii", adică acele persoane care au acces la multe grupuri sociale şi care au şi tendinţa de a face recomandări în legătură cu produse şi servicii.

 

Recomandări în legătură cu produse şi servicii

Conform GfK Roper Reports, în România aproximativ jumătate dintre orăşenii cu vârsta între 15 şi 49 de ani sunt "influenţatori" în cadrul diferitelor categorii de produse. Cei mai mulţi, 21%, vizează categoria produselor alimentare şi a gătitului, în general. Urmează categoria de produse şi servicii pentru sănătate şi formă fizică (15%) şi segmentul modei, frumuseţii şi îngrijirii personale (14%).

"Aceste persoane au obiceiul să facă recomandări şi să ofere păreri într-un număr mare de cercuri sociale. Părerile lor sunt primite cu mai multă atenţie şi încredere decât comunicarea «oficială» a companiilor", se mai arată în comunicat.

GfK Roper Reports are ca scop analizarea stilurilor de viaţă şi valorilor personale ale consumatorilor din întreaga lume. La nivel global, studiul se desfăşoară anual începând din 1997, iar în România din 2008. În România este analizată populaţia din mediul urban, cu vârsta peste 15 ani, iar eşantionul este de 1.000 de respondenţi.

GfK România, fondată în 1992, este parte a grupului GfK, una din cele mai mari organizaţii de cercetare de piaţă din lume. Grupul a fost înfiinţat în 1934 şi are în prezent mai mult de 150 de sucursale în 100 de ţări de pe cinci continente.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului GfK: Un sfert dintre românii din mediul urban merg la cumpărături deşi nu le face plăcere.
 Vizualizări articol: 503 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
GfK: Un sfert dintre românii din mediul urban merg la cumpărături deşi nu le face plăcere0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei