Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 4 mar 2009 - Anul XIV, nr. 51 (4037)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Ion Iliescu la 79 de ani - Trandafiri de la Băsescu şi un volum de Krugman de la Geoană

Fostul preşedinte Ion Iliescu, şi-a aniversat, ieri, la biroul din strada Atena, împlinirea a 79 de ani, el fiind felicitat de liderii politici, senatori şi deputaţi PSD, prieteni şi colaboratori care i-au dăruit cărţi, albume, mărţişoare, torturi şi coşuri cu flori.

Printre cei care, ca şi în alte dăţi, i-au dăruit cărţi lui Ion Iliescu, s-au numărat preşedintele PSD, Mircea Geoană, preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase şi preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.

"The Conscience of a Liberal" - scrisă de Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, unul dintre consilierii preşedintelui american Barack Obama – este cartea oferită de liderul PSD, Mircea Geoană, preşedintelui de onoare al partidului.

Geoană i-a spus lui Iliescu că îi doreşte multă putere de muncă şi s-a arătat convins că fostul şef de stat nu are vârsta de 79 de ani, ci este mult mai tânăr.

"Nu are 79 de ani. Asta numai presa spune, dar este o intoxicare. Biologic are 63 sau 64", a spus Geoană, care i-a urat lui Iliescu să fie la fel de puternic şi să rămână un stâlp al stângii româneşti.

"Ion Iliescu reprezintă un ctitor de partide şi un stâlp al stângii şi va influenţa mult timp prin idei. Nu are nevoie de poziţie ca să influenţeze stânga românească. Sper să avem dârzenia să ne luptăm cel puţin cum a făcut Ion Iliescu, şi să vedem un social-democrat la Cotroceni. Ăsta e planul de bătaie pe anul acesta", a spus Geoană.

 

Cărţi de la Năstase şi Văcăroiu

Cartea dăruită de Adrian Năstase a fost "Les Mots de Francois Mitterand". "Cartea are un capitol despre înţelepciune şi poate ar trebui să o dăm şi tinerilor care poposesc pe aici" i-a spus Năstase lui Iliescu.

Năstase a comentat şi incidentul de dimineaţă, când un grup de tineri au protestat în faţa biroului lui Iliescu.

"Dacă aveţi nevoie de o gardă de corp...am văzut la televizor. Sunt unii băieţi care se plimbă pe aici şi sunt foarte mulţi care, la un moment dat, vor trebui să spună mai clar că este nevoie de puţin respect în ţara asta. Sunt unii care nu au apucat să facă nimic în viaţă şi îi critică pe alţii", a opinat Năstase.

Nicolae Văcăroiu i-a dăruit lui Ion Iliescu o carte despre Curtea de Conturi. După ce i-a făcut urările cuvenite, Văcăroiu a aflat de la preşedintele de onoare al PSD că acesta este implicat într-un nou proiect, intitulat "Clubul de la Bucureşti", care "nu este o chestiune de partid, ci de societate civilă", şi care s-a conturat deja ca o echipă, fiind înscrişi deja circa 50 de membri fondatori.

Şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prezent, ieri, la aniversarea lui Ion Iliescu. El a intrat, după cum a spus jurnaliştilor, pe la "rândul mai scurt" şi i-a dăruit fostului şef de stat "ceva special", nedorind să divulge despre ce este vorba.

Şi Oprescu s-a pronunţat în ceea ce priveşte tinerii care au protestat în faţa biroului lui Iliescu. "Copiii ăştia, săracii, erau cu părinţii la serviciu (la Revoluţie, n.r.)", a spus Oprescu.

Incidentul a fost discutat, totodată, de Iliescu cu unul dintre revoluţionarii veniţi să îl felicite. În timp ce acesta îşi exprima regretul pentru cele petrecute în faţa biroului, Iliescu i-a spus că manifestanţii nu sunt altceva decât nişte "puşlamale de 20 de ani", provenite din rândurile galeriilor de fotbal.

 

Trandafiri galbeni de la Băsescu

Iliescu a avut parte, de ziua sa, şi de un cadou special oferit de la preşedintele Traian Băsescu. Prin intermediul unui emisar, Băsescu i-a trimis lui Iliescu un coş cu trandafiri galbeni, şi o felicitare pe care scria, cu litere aurite, "La Mulţi Ani!".

Ca şi în alte dăţi, câteva sute de persoane – lideri politici, senatori şi deputaţi PSD, prieteni, apropiaţi, foşti colegi, colaboratori vechi şi actuali, simpatizanţi – s-au aşezat la rând cu răbdare, pentru a-i adresa, personal, felicitările lor lui Ion Iliescu.

Aceştia i-au dăruit buchete şi coşuri cu flori, de regulă trandafiri roşii, cărţi, albume de artă, dar şi albume de construcţii hidrotehnice, mărţişoare, chiar şi sticle cu băutură fină.

Nu au lipsit nici dedicaţiile muzicale, mai mulţi dintre cei care au venit să îl felicite cântând, în coruri, "La Mulţi Ani!", atât în biroul unde i-a primit fostul şef de stat, cât şi afară, în stradă, în faţa jurnaliştilor.

Iliescu a mai primit, din partea preşedintelui Camerei de Comerţ româno-chineze, un ceainic, unicat, handmade, iar din partea PSD Sector 3 un bonsai. De pe masa de cadouri nu a lipsit, nici de data aceasta, celebrul tort cu căpşuni şi marţipan, care are, în centru, fotografia fostului şef de stat.

Printre cei veniţi, ieri, la sediul din strada Atena pentru a-l felicita personal pe Ion Iliescu s-au numărat: Şerban Nicoale, Ecaterina Andronescu, Marian Săniuţă, Răzvan Theodorescu, Nicu Bănicioiu, Emilian Cutean, Gelu Voican Voiculescu, Cico Dumitrescu, Ion Toma, Şerban Mihăilescu, Ion Vasile, Gabriel Naghi, Valer Dorneanu.

Ion Iliescu şi-a petrecut seara de ieri alături de soţie. Nina Iliescu va împlini şi ea, astăzi, aceeaşi vârstă: 79 de ani.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ion Iliescu la 79 de ani - Trandafiri de la Băsescu şi un volum de Krugman de la Geoană.
 Vizualizări articol: 485 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ion Iliescu la 79 de ani - Trandafiri de la Băsescu şi un volum de Krugman de la Geoană0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei