Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 30 aug 2008 - Anul XIII, nr. 204 (3885)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9757 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6253 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Elevele de clasa a patra vor fi vaccinate împotriva cancerului de col uterin

Fetele din clasele a patra vor fi vaccinate, începând din această toamnă, împotriva cancerului de col uterin, în cadrul programului naţional de screening oncologic pe care Ministrul Sănătăţii îl va lansa la 1 octombrie, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Potrivit demnitarului, programul de vaccinare pentru HPV (virus asociat cu 96 la sută din cancerele de col uterin) este planificat a se derula în cadrul campaniilor şcolare de imunizare pentru grupa de fete de clasa a patra începând din toamna acestui an.

"Este pentru prima dată în România când vor fi imunizate fetele mici împotriva acestei maladii. De fapt, cred că suntem printre puţinele ţări europene care a dezvoltat acest program", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Programe organizate de screening pentru cancerele de col uterin, sân şi colon vor fi introduse pe rând, începând din luna octombrie 2008, primul fiind cel pentru cancerul de col uterin.

 

Program naţional de screening pentru cancerul de col

"Femeile din grupa ţintă între 25 şi 64 de ani vor primi, eşalonat, invitaţia de participare la program, urmând ca în interval de trei ani să fie invitate la program toate femeile din această grupă de vârstă. Fondurile sunt deja alocate pentru acest an, iar programul este gândit ca unul multianual" , a adăugat ministrul Eugen Nicolăescu.

Potrivit statisticilor, România este pe primul loc în Europa de Est în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin (şase românce mor în fiecare zi din cauza acestei boli). În plus, în România, 3.448 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin şi 2.094 mor din această cauză, româncele diagnosticate cu această boală fiind mai tinere decât cele din restul lumii.

 

330.000 de doze de vaccin

Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) va achiziţiona 330.000 de doze de vaccin împotriva cancerului de col uterin, care vor fi utilizate pentru imunizarea a 110.000 de fete cu vârsta de 10 ani, potrivit unui ordin al ministrului, supus dezbaterii publice până în 27 septembrie.

Ordin privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate 574/269/2008 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate în anul 2008 a fost afişat, joi, pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice.

Potrivit ordinului, punctul "Programul naţional de oncologie" titlul „Activităţi” se completează cu un nou punct care vizează vaccinarea HPV (infecţia cu virusul papiloma) a fetelor aflate în clasa a IV-a, în vederea prevenirii cancerului de col uterin.

Proiectul prevede vaccinarea a 110.000 de fete de 10 ani, acţiune pentru care vor fi achiziţionate 330.000 de doze, costul mediu pe doză fiind de 300 lei. Schema completă de vaccinare constă în administrarea a trei doze separate la 0, 2 şi 6 luni.

 

Proiectul, în dezbatere până la finele lui septembrie

Proiectul stabileşte şi bugetul programelor naţionale de sănătate, care este, în total, de 1.740.340.000 lei.

Bugetul total pentru programele naţionale privind bolile transmisibile va fi 147.100.000 lei, pentru programele privind bolile netransmisibile, de 994.497.000 lei, pentru programul naţional de promovare a sănătăţii, 22.517.000 lei, programul naţional de sănătate a femeii şi copilului, 36.000.000 lei, programul naţional de tratament în străinătate, 8.000.000 lei, programul naţional de asistenţă comunitară şi acţiuni pentru sănătate, de 30.500.000 lei, şi cel al programului naţional pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară, de 481.000.000 lei.

Acelaşi ordin prevede şi desfiinţarea, din august, a programului privind rezerva Ministerului Sănătăţii Publice.

Proiectul de ordin rămâne în dezbatere publică până în 27 septembrie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Elevele de clasa a patra vor fi vaccinate împotriva cancerului de col uterin.
 Vizualizări articol: 584 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
Elevele de clasa a patra vor fi vaccinate împotriva cancerului de col uterin1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei