Doru POPOVICI

După neverosimila calificare a Stelei, rodul muncii neobosite a unui arbitru (de fapt a întregii brigăzi) care a reuşit să facă din Nicoliţă ceea ce el însuşi nu mai spera să ajungă vreodată, adică fotbalist, am aşteptat cu firească emoţie tragerea la sorţi a grupelor Champions’ League. Nu cred că vreun cunoscător cât de vag al sportului românesc şi-ar fi putut imagina vreodată, şi cu atât mai puţin în anii din urmă, că vom ajunge ziua în care printre cele 32 de echipe de top continental vor fi şi două echipe româneşti. Experienţa de-a dreptul tragică din anii trecuţi ne demonstrează că şi una singură e prea mult pentru un fotbal a cărui principală caracteristică este nu tehnica, nu tactica, ci corupţia. Ajunşi aici, trebuie să revenim puţin la meciul de miercuri seară, când ne-am convins că nu e nevoie să fluieri bine sau foarte bine de zeci sau sute de ori, ci poţi să fluieri foarte prost doar o singură dată, beneficiul fiind acelaşi, dacă nu cumva chiar mult mai mare. Nu ştiu şi nici nu mă interesează cât este baremul pentru arbitrat în Liga Campionilor, dar sunt convins că o bună cotă parte din ceea ce câştigă (adică Becali) din această calificare, se duce către centralul meciului cu Galatasaray, care cred că se poate retrage liniştit din arbitraj. A fost dovada că nu doar arbitrii români sunt lipsiţi de scrupule, ci că se poate fluiera la comandă la orice nivel. Cum spuneam, tragerea la sorţi pe care am aşteptat-o trepidând toată ziua de joi, a adus echipelor noastre cam ceea ce li se cuvenea. Adică lui Becali şi Stelei trei adversari de la care dacă ciupim măcar un punct din cele 18 teoretice, înseamnă că ne-am depăşit şi speranţele şi condiţia de panarame ale fotbalului european. Dacă printre dumneavoastră se află cineva care crede că Steaua poate obţine mai mult, atunci îl rog să privească în urmă cu un an, sau cu doi, şi să vadă clasamentul final al grupei din ediţia respectivă. Presupun că obiectivul declarat al patronului, al antrenorului şi al fotbaliştilor este clasarea pe locul trei şi accesul în Cupa UEFA de primăvară. Sigur că ne-ar bucura o asemenea performanţă, dar îl rog pe eventualul hiperoptimist să ne indice echipa care s-ar putea clasa pe locul patru, după Steaua cea de pe trei. În ceea ce o priveşte pe CFR Cluj, teoretic lucrurile stau mai bine. Numai că CFR nu mai este nici măcar leul din propria ogradă, evoluţia ei din această toamnă făcându-mă să cred că este mai degrabă candidată la locul cinci din patru participante, chiar dacă celelalte nume, exceptând Chelsea, nu sunt de speriat. Concluzia ar fi că oricât de mult vrem noi şi oricât de mult şi-ar dori şi ei, fotbaliştii, să ne ofere şi altceva, eu cred că nu vom avea parte decât de două mari dezamăgiri. Ne-am bucurat când am aflat că vom avea două participante în Champion’s League, dar de fapt de prin noiembrie vom mai avea cu două mai puţin, adică zero, adică exact nivelul la care se află fotbalul românesc în ansamblu, prin comparaţie cu fotbalul din ţările cu care ne vom întâlni în cele două grupe.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şanse între zero şi minus două.

Comentarii