Investiție

64 de milioane de lei pentru modernizarea a patru drumuri județene

Consiliul Județean Suceava a aprobat, în ședința de luni, studiile de fezabilitate și indicatorii tehnici economici pentru modernizarea a patru drumuri județene prin programul guvernamental „10.000 de kilometri drumuri județene și locale”. Este vorba de drumurile județene Comănești-Bălăceana, Panaci-Glodu, Preutești-Fălticeni și Panaci-Bilbor. În total urmează a fi reabilitați 21,5 kilometri de drum județean însemnând o investiție de 64 de milioane de lei. Cea mai consistentă investiție va fi făcută la drumul județean Preutești-Fălticeni, valoarea totală a acesteia fiind de 24,8 milioane de lei. Vor fi modernizați 10 kilometri de drum lucrarea având ca durată de execuție 18 luni. Drumul Panaci-Bilbor va fi reabilitat pe o porțiune de 4 kilometri valoarea investiției ridicându-se la 20 de milioane de lei, drumul Comănești-Bălăceana pe o porțiune de 3,47 de kilometri valoarea investiției fiind de 9,98 de milioane iar drumul Panaci-Glodu va fi modernizat pe o porțiune de 4 kilometri lucrările urmând să coste 9,28 de milioane de lei. Odată aprobate studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico economici, Consiliul Județean poate declanșa procedurile de atribuire a contractelor de execuție a lucrărilor. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a declarat că instituția pe care o conduce va promova spre finanțare din fonduri guvernamentale toate proiectele care nu au mai prins finanțare din fonduri europene. În discuție se află 32 de proiecte, dintre care 22 pentru modernizări de drumuri și 10 pentru apă și canalizare. Guvernul va angaja un credit furnizor de circa 4 miliarde de euro pentru a finanța 1.500 de obiective de investiții la nivel național.

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni