Cei 53 de agenți de poliție încadrați din sursă externă în urma concursului din a doua parte a anului trecut, după o concurență acerbă, au depus ieri jurământul de credință, în cadrul unei ceremonii organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României, apoi cei 53 de polițiști au jurat credință statului român și cetățenilor săi. Jurământul a fost depus în fața șefului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, comisarul-șef Dorel Aicoboae. Acesta a citit mesajul șefului Poliției Române, chestorul principal Bogdan Despescu. Le festivitate au participat și șefii structurilor de poliție din județ care îi vor avea în subordine pe noii lor colegi.
Cei 53 de agenți încadrați din sursă externă se alătură celor 51 din prima serie din 2016, care au depus jurământul la mijlocul anului trecut.
Noii polițiști vor participa, în perioada februarie-aprilie a.c., la cursuri de inițiere în carieră, la instituții de învățământ ale Poliției Române. După o perioadă de 6 luni, în care se vor afla în responsabilitatea unui polițist cu experiență, aceștia vor susține examenul de definitivare.
Pe toată perioada de pregătire, polițiștii nu vor avea dreptul să poarte armament și să desfășoare activități specifice structurii poliției judiciare și poliției rutiere, în funcție de posturile pentru care au optat. De asemenea nu vor avea acces la informații clasificate, până la obținerea calității și a avizelor necesare. După examenul de definitivare, agenții vor avea aceleași drepturi ca și colegii lor.
Aceste încadrări de polițiști din sursă externă s-au făcut ca soluție pentru rezolvarea rapidă a deficitului de polițiști. Deficitul a apărut pe fondul pensionărilor masive din ultimul an. Agenți, dar și ofițeri cu funcții de conducere au profitat de prevederile legale favorabile și au ieșit în număr foarte mare la pensie. Numai la nivel de posturi comunale de poliție din județ, peste 30 de posturi de șef de post au rămas vacante și sunt scoase la concurs.






