Concurs

50 de tineri suceveni vor pleca în vizită la Parlamentul European

Petru Luhan: „Mai am în lucru un proiect care va fi realizat în Suceava pentru promovarea instituțiilor europene”

Europarlamentarul PD-L Petru Luhan a anunțat că 50 de tineri suceveni vor avea posibilitatea să plece anul acesta la Bruxelles, la Parlamentul European, ei urmând să fie aleși în urma unor concursuri pe diverse teme de interes european.
Luhan a declarat că, prin intermediul cabinetului său, în luna decembrie a.c., la unul dintre liceele din Suceava va fi organizat concursul „Crăciun European”. În cadrul acestui concurs, echipele formate din cel mult trei elevi vor reprezenta câte o țară a Uniunii Europene și vor trebui să prezinte tradițiile de Crăciun din statul respectiv. Petru Luhan a anunțat concursul la sfârșitul săptămânii trecute, într-o întâlnire organizată în cadrul proiectului „Cetățeni activi pentru o Europă mai bună”, inițiat de Asociația pentru Parteneriat European din Bulgaria și care se desfășoară în șapte țări europene: Bulgaria, Belgia, Croația, Italia, Slovenia, Spania și România.
Luhan a precizat că, începând din această toamnă, va demara discuțiile pentru promovarea a două proiecte în vederea familiarizării profesorilor și elevilor cu noile tehnologii de informare și comunicare.
„De asemenea, mai am în lucru un proiect care va fi realizat în Suceava pentru promovarea instituțiilor europene. La finalul acestui proiect va fi lansat un alt concurs, al cărui premiu va fi un stagiu la Parlamentul European”, a mai declarat Petru Luhan.

Recomandări

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a binecuvântat pe tinerii suceveni care vor reprezenta România la o competiție internațională de robotică din SUA

„Vocea tinerilor contează!” – 52 de elevi suceveni au dezbătut drepturi ale copilului la tribuna Camerei Deputaților

Recepția lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Râșca – Ctitoria lui Petru Rareș, readusă la strălucirea voievodală

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European