Fonduri

42,8 milioane de lei, bani pentru școlile din județ

Guvernul a alocat ieri peste 42 de milioane de lei pentru construcția și reabilitarea unor corpuri de școli din județul Suceava.
Ministrul educației, Cristian Adomniței, a declarat că aproape 20 de milioane de lei vor fi folosite pentru proiectarea și construirea unei săli de sport la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava. Alte 18 milioane de lei se vor utiliza pentru construcția unui corp de grădiniță nou la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava, precum și reabilitarea celui deja existent.
De asemenea, ministrul Adomniței a mai precizat că „ministerul a mai alocat 300 de mii de lei pentru reabilitarea și modernizarea aulei de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
17.672 mii de lei din totalul fondurilor alocate ieri de către Guvern pentru școlile din Suceava se distribuie către obiective de investiții, reabilitări, consolidări și utilități pentru grădinițe, școli și colegii. Alte 4. 000 de mii de lei au fost distribuite pentru campusuri și 3.500 mii de lei pentru investiții în școlile de arte și meserii. Sumele prevăzute se transferă către bugetele locale prin intermediul inspectoratului școlar județean. Consiliile locale răspund, în condițiile legii, de utilizarea sumelor repartizate.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice