Gerul arctic care s-a abătut asupra Sucevei zilele acestea a însemnat o provocare deloc ușoară pentru polițiștii locali suceveni, care au patrulat zi și noapte, prin gări, autogări, pe străzi și au intrat chiar și prin canale, la temperaturi greu de suportat, pentru a se asigura că nu sunt persoane care riscă să sufere sau chiar să moară din cauza hipotermiei.
Așa se face că, de vineri seara și până duminică noaptea, reprezentanții Poliției Locale Suceava au dus la Adăpostul de noapte din incinta Parohiei „Sf. Vineri”, adăpost care funcționează în baza unui parteneriat cu Primăria Suceava, nu mai puțin de 30 de oameni fără locuință, care riscau să aibă un sfârșit cumplit. Alții, care au fost identificați tot ca oameni ai străzii, dar care au refuzat să fie duși la adăpost, au fost monitorizați permanent, fiind ajutați cu băuturi calde și ce mai aveau nevoie, pentru a trece mai ușor de această perioadă dificilă.
„Paradoxal este că pe aceiași oameni pe care vara îi amendăm și îi fugărim să nu mai cerșească, acum îi îngrijim și îi monitorizăm permanent, să nu pățească ceva”, a mărturisit Liviu Manoliu, reprezentantul Poliției Locale Suceava.
Cei mai mulți dintre cei 27 de bărbați și trei femei care au fost transportați și cazați la Adăpostul de noapte al Asociației „Lumină lină”, din incinta Parohiei „Sf. Vineri”, sunt din Suceava, unii sunt veniți din localități mai îndepărtate ale județului, precum Vadu Moldovei sau Câmpulung Moldovenesc, iar alții chiar din alte județe – Mureș, Iași, Vrancea, Botoșani, Galați, Neamț ori Vâlcea.
În plus, polițiștii locali suceveni le-au oferit ceai cald trecătorilor de pe stradă, care păreau înfrigurați, s-au asigurat că sunt capabili să ajungă acasă sau chiar i-au transportat la spital pe cei care au spus că au nevoie de îngrijiri medicale.






