Reducere de cheltuieli

27 de școli din județ, amenințate cu desființarea

La nivelul județului Suceava, 504 posturi ar trebui să intre în reducere de activitate Foto: MEDIAFAX
La nivelul județului Suceava, 504 posturi ar trebui să intre în reducere de activitate Foto: MEDIAFAX

27 de unități de învățământ din județ s-ar putea desființa odată cu aplicarea strategiei de reducere a cheltuielilor bugetare în sistemul educațional sucevean.
Inspectorul școlar general al IȘJ Suceava, Petru Carcalete, a declarat că „s-a lucrat la un plan de măsuri menit să reducă cheltuielile, plan care a fost transmis Ministerului Educației”. Printre măsurile propuse de IȘJ Suceava și transmise la București este și cea care vizează desființarea unor unități școlare cu personalitate juridică din Suceava care nu se încadrează în normele legale privind numărul de elevi și desființarea unor unități școlare primare sau gimnaziale aflate la distanțe de până la cinci kilometri de școala de centru.
Petru Carcalete a spus că „în lista școlilor propuse pentru desființare figurează 12 unități de învățământ cu personalitate juridică în care învață mai puțin de 300 de elevi și 15 școli primare și gimnaziale cu efective reduse de elevi. Elevii din aceste unități de învățământ vor fi transportați cu microbuzul școlare la școala de centru”.
Șeful IȘJ nu a precizat încă școlile care se află pe lista cu unitățile de învățământ propuse spre desființare.
Desființarea școlilor înseamnă automat reducerea de posturi didactice și nedidactice, fiind vorba de zece norme care se pierd prin desființarea celor 12 unități cu personalitate juridică.
Pe lângă măsurile propuse de IȘJ pentru reducerea cheltuielilor, Ministerul Educației impune și aplicarea unor alte măsuri, precum obligația ca directorii de școli să facă numărul maxim de ore prevăzut în fișa postului, ceea ce ar însemna reducerea a 20 de norme. O altă măsură se va aplica în cazul cadrelor didactice cu peste 25 de ani de activitate și cu grad I. Pentru această categorie de dascăli, norma didactică întreagă este de 16 ore pe săptămână și nu de 18 ore. Prin măsurile impuse de minister, cadrele didactice aflate în această situație vor avea obligația să efectueze norma completă de 18 ore. Prin aplicarea acestei măsuri, din sistemul educațional sucevean vor dispărea 110 posturi.
O altă măsură ministerială este funcționarea claselor de început de ciclu cu efectiv maxim de elevi. Prin această măsură s-ar diminua numărul de clase propuse pentru înființare.
La nivelul județului Suceava, 504 posturi din sistemul educațional ar trebui să intre în reducere de activitate.

Recomandări

Educația de la sat, premiată la Fălticeni. Laureați ai Galei „Excelența în educația din mediul rural” 2026

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești –  Comănești
Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Împreună pentru comunitate și valori creștine: Sărbătoarea de suflet și comuniune etnică în Parohia Argel

Comuna Moara implementează proiectul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în comuna Moara, județ Suceava”