242 de candidați au absentat de la prima probă a bacului din toamnă

Candidații celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului din acest an au susținut luni prima probă scrisă a examenului

Candidații celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului din acest an au susținut luni prima probă scrisă a examenului, cea de limba și literatura română.
Potrivit datelor transmise de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, din cei 1.248 de absolvenți ai ciclului liceal înscriși pentru a da testarea de luni, 242 au absentat.
Elevii care au susținut testarea au primit două tipuri de subiecte, unele adaptateprofilului real, vocațional sau tehnologic și unele adaptate profilului uman sau pedagogic. Indiferent de filiera urmată în cei 4 ani de liceu, ultimul subiect al variantelor viza analiza și prezentarea temei și viziunii despre lume într-un text poetic.
Absolvenții profilului real au avut de redactat un eseu despre tema și viziune despre lume într-o poezie aparținând lui George Bacovia, iar cei care au absolvit profilul uman au trebuit să prezinte tema și viziune despre lume într-o poezie postbelică.

Recomandări

Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”