Agresiune

24 de ore de arest și control judiciar pentru un bazarist care și-a lovit un coleg cu o țeavă

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, care deține un chioșc în Bazarul din lunca Sucevei, a fost reținut pentru 24 de ore și pus apoi sub control judiciar pentru o faptă de agresiune comisă asupra unui alt comerciant, pe care l-a lovit cu o țeavă metalică de la oblonul chioșcului. Agresiunea a fost comisă sâmbăta trecută, în jurul orei 8.00. Postul de Poliție Bazar din cadrul Secției de Poliție Burdujeni a fost sesizat de Ion F., în vârstă de 53 de ani, din municipiul Suceava, care avea leziuni pe spate și în zona capului. Acesta a relatat că a avut un conflict cu un alt deținător de chioșc, iar acesta l-a atacat și lovit cu o bară metalică. Agresorul a fost identificat în persoana lui Radu Mihail, în vârstă de 42 de ani.
„Din cercetări a rezultat că bărbatul în vârstă de 42 de ani, localnic, l-a lovit pe bărbatul de 53 de ani cu o țeavă metalică folosită pentru fixarea oblonului chioșcului. Victima a fost lovită în zona toracelui și a capului”, a declarat comisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Bazaristul agresat a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava. El a fost diagnosticat cu leziuni care necesită, estimativ, 11-13 zile de îngrijiri medicale.
Pe numele suspectului a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
El a fost reținut a doua zi, pe 14 august, în baza ordonanței de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. La expirarea ordonanței, suspectul a fost lăsat în libertate, însă sub măsura controlului judiciar, având impuse mai multe obligații și restricții. Dacă va încălca vreuna din măsurile impuse, măsura controlului judiciar va fi înlocuită cu cea a arestului preventiv. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Recomandări

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava