IȘJ

22 de ucraineni au beneficiat de cursuri gratuite de limba română

Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil

22 de ucraineni, dintre care 10 copii, au beneficiat de cursuri gratuite de limba ucraineană puse la dispoziție de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Imigrări.
Acestea s-au desfășurat la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți.
De la începutul crizei umanitare din Ucraina au fost înscriși la cursul de inițiere în limba română 10 minori, de 3, 7, 8, 12 și 15 ani (din Ucraina, din Federația Rusă, din India, cu rezidență în Ucraina).
De cealaltă parte, cei 12 adulți înscriși au vârste cuprinse între 19-58 de ani și provin din Ucraina, Federația Rusă și India, cu rezidență în Ucraina.
Cursurile sunt ținute de un profesor de limba română, cu competențe de comunicare în limbile franceză și engleză, iar la finalizarea lor, o comisie desemnată de IȘJ Suceava evaluează competențele lingvistice ale participanților în program și eliberează un certificat care atestă nivelul de cunoaștere al limbii române.
Cursurile de inițiere în limba română pentru copii se desfășoară pe parcursul unui an școlar, 3 zile/ săptămână, 2 ore/ zi (luni, marți, joi).
Pentru adulți, cursul de limba română este intensiv.

Recomandări

Centrul de Studii Asiatice deschide înscrierile la cursurile gratuite de limbă și cultură chineză pentru studenții Universității Suceava

CREATIVIS – Concurs de performanță școlară la limba și literatura română, la Școala nr 1. Peste 500 de competitori de la 69 de școli

Lansarea cursurilor de formare LIFECED, de promovare a educației în regiunea transfrontalieră România -Ucraina

Elena Purice, mama prorectorului USV Ștefan Purici, predă la 80 de ani. Ține vie limba română în regiunea Cernăuți