Distincții

21 de medalii de aur, oferite de Universitatea „Ștefan cel Mare”

Fostul rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, a înmânat ieri medalia de aur a universității unui număr de 21 de persoane, dascăli și colaboratori ai instituției academice sucevene.
Evenimentul a avut loc cu ocazia Zilelor universității care au loc în această perioadă, timp în care instituția de învățământ superior din Suceava marchează 49 de ani de la activitate.
Ieri, la Întâlnirea festivă a Senatului USV la care au participat fostul rector Adrian Graur, noul rector ales, Valentin Popa, invitați oficiali, membri ai Consorțiului Universităților Bucovinene, Adrian Graur a fost cel care a înmânat cele 21 de medalii de aur ale USV, cele mai multe dintre acestea fiind oferite profesorilor universitari, conferențiarilor și lectorilor din universitate, dar și colaboratorilor, societăți comerciale sau persoane fizice.
Evenimentul de ieri a fost probabil ultimul la care Adrian Graur a participat în calitate de rector al USV. „La 7 martie 1990 s-a înființat Universitatea «Ștefan cel Mare». A fost o idee în care am crezut. În ultimii ani am reușit să facem ca ideea de universitate să se materializeze în performanțe notabile”, a spus Adrian Graur. Acesta a mai adăugat că „principala mea dezamăgire rămâne clasificarea universității. S-a demonstrat că superficialitatea și politizarea educației sunt caracteristici ale vremurilor noastre. E regretabil că munca de jumătate de veac a fost anulată prin această clasificare incorectă și tendențioasă”, a mai spus Adrian Graur.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”