Arhiva lunii mai 2019 (1484 articole)

Schimb de experiență la Școala Gimnazială Ciocănești, între profesori și studenți de la trei universități din Thailanda și Universitatea de Nord Baia Mare

Spectacol captivant cu artistul-ventriloc Crina Zvobodă, ateliere de creație, competiție de dans și concurs de talente, la Iulius Mall Suceava

Profesori suceveni, prezenți la cursul „Gestionarea conflictelor, inteligența emoțională și prevenirea bullying-ului”, în Italia

„Decizia de transfer cu elicopterul a fost luată sub presiunea demnitarului”, a precizat directorul medical al Spitalului de Urgență Suceava

Directorul medical al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Mircea Macovei
Directorul medical al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Mircea Macovei

Prelungire a termenului de sprijin financiar pentru „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”

Prefectul de Suceava, solicitat de deputatul Balan să potolească șefi de instituții care ar face presiuni politice asupra primarilor PNL

Mihail Marcoci: Mi-am dat demisia din funcția de prorector. Nu am făcut presiuni asupra ofițerului

Ministrul Carmen Dan cere demisia rectorului și prorectorului Academiei de Poliție

Anchetă în Maramureș în cazul celor 2 copii care cântă în noua melodie electorală pro-PSD

O grefieră de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a murit după ce s-a aruncat de la etaj

Spectacol captivant cu artistul-ventriloc Crina Zvobodă, ateliere de creație, competiție de dans și concurs de talente, la Iulius Mall Suceava