Arhiva zilei de 4 aprilie 2018 (72 articole)

Caz de sclavie la Sebeș: Un bătrân, sechestrat în grajd. Îl puneau să cerșească pe la biserici și era bătut cu lanțul pentru că nu muncea îndeajuns

FSE „Spiru Haret“ solicită Ministerului Educației să ia măsurile necesare pentru corectarea programului de salarizare

Salariile înainte de Paște: S-a stabilit ce instituții vor lua banii în 5 aprilie. LISTA a fost publicată în Monitorul Oficial

Țări UE, inclusiv România, ar putea fi deferite Curții Europene de Justiție din cauza poluării. Sunt vizate mașinile diesel

Incompatibilitățile și conflictul de interese se prescriu după 3 ani, amendament adoptat de deputați

Tragedie la Constanța: Un copil a murit după ce a fost lovit de un cal și târât pe câmp

Bugetarii care nu își vor primi SALARIUL înainte de Paște, în pofida asigurărilor date de premierul Dăncilă

Iohannis, scos din procedura de organizare a REFERENDUMULUI

Sindicat: 450 de deținuți au fost evacuați de urgență săptămâna trecută din Penitenciarul Iași pentru că exista risc să se prăbușească imobilul

Cutremur cu magnitudinea de 3,5 pe scara Richter în județul Buzău

Peste 300 de membri ai comunităților de polonezi din Bucovina s-au întâlnit pentru a celebra Învierea

Președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, împreună cu soția sa, Victoria Longher, deputat din partea minorității polone, la ceremonialul împărțirii cu oul sfințit
Președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, împreună cu soția sa, Victoria Longher, deputat din partea minorității polone, la ceremonialul împărțirii cu oul sfințit