Arhiva zilei de 9 decembrie 2016 (62 articole)


Primele transplanturi, de cord și rinichi, efectuate la Mureș și Cluj după scandalul din sistem

Secțiile de votare, verificate de pompieri. Peste 5.000 de nereguli, remediate

Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, cercetat pentru luare de mită și delapidare

Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, va fi audiat ca martor în dosarul Turceni-Rovinari

Proiectul „Bunicii Comunității”: Până la 400.000 de euro pentru programe pentru vârstnici

Programul Rabla 2016 se încheie pe 10 decembrie, după care producătorii pot emite facturile aferente

Măsuri în asistența socială: Solicitanții de ajutoare vor depune un dosar în loc de trei

Guvernul anunță lansarea unei platforme online pentru evidența stocurilor de vaccinuri din România

Avocatul Poporului, vizită la Penitenciarul Mărgineni, la sesizarea lui Liviu Luca

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Dinu: „Trusoul pentru nou-născuți”, o măsură care va fi negociată cu Comisia Europeană, în decembrie

Profesorii pot susține definitivatul contra cost, chiar și după trei încercări nereușite

Pasagerul cu numărul 10.000.000 din 2016 a fost premiat la terminalul Sosiri de pe Aeroportul Otopeni: „Mi se pare un aeroport care are un nivel foarte ridicat de servicii”

Corneliu Popovici: ”PMP nu minte că aduce lapte și miere în Suceava, când 50.000 de oameni au rămas fără locuri de muncă din cauza Schweighofer”

Polițiștii din Gorj filmați în timp ce jucau ping-pong în timpul serviciului au primit atenționare

Doi angajați ai Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, reținuți pentru trafic de droguri

Ministrul Sănătății anunță lansarea unei linii telefonice unde pacienții și medicii pot reclama corupția din spitale. „Ne bazăm pe pacienți și pe personalul medical să ne ajute să ținem lumina aprinsă”

Paziuc: ”Politica se face de către oameni pentru oameni, pe bază de principii clare, simple și reale. Asta este politica pe care doresc să o fac”

Conferința de presă care a marcat finalul campaniei electorale a medicului psihiatru Alexandru Paziuc, candidat independent pentru Camera Deputaților
Conferința de presă care a marcat finalul campaniei electorale a medicului psihiatru Alexandru Paziuc, candidat independent pentru Camera Deputaților

Încercări eșuate în Consiliul Local Moldovița de achiziționare a 16,5 hectare de pășune pentru comună

Scandalul dispariției celor 100.000 de lei din sediul firmei Pasha a continuat, joi, cu o încercare nereușită de ridicare a utilajelor din sediu

Administratorul firmei a încercat să ridice utilajele de la sediul firmei Master Pan, însă pe numele său a fost formulată o plângere penală
Administratorul firmei a încercat să ridice utilajele de la sediul firmei Master Pan, însă pe numele său a fost formulată o plângere penală

Membrii unei familii care a acuzat un individ de distrugerea mașinii lor pe o stradă din Burdujeni se plâng că acesta îi împiedică să construiască un bloc

Familia Puiu îl acuză pe proprietarul drumului că blochează în mod intenționat strada cu o dubă lăsată în drum
Familia Puiu îl acuză pe proprietarul drumului că blochează în mod intenționat strada cu o dubă lăsată în drum

Cadavrul în descompunere al unui bărbat a ieșit la suprafață în acumularea de la Bucecea

Încă un copil accidentat pe trecerea de pietoni, în același loc, în fața Liceului din Dumbrăveni

Campania umanitară „Cutiuța veselă”, ediția a IV-a, a debutat cu un flashmob în fața Casei de Cultură Suceava

Aproximativ 150 de copii s-au adunat lângă brad și au realizat un dans sincron, un flashmob
Aproximativ 150 de copii s-au adunat lângă brad și au realizat un dans sincron, un flashmob