Arhiva lunii iulie 2015 (1603 articole)


Ministerul Mediului dă de înțeles că Asociația vânătorilor, condusă de Nicolae Goicea, a fost protejată de la nivel înalt

Bărbatul bolnav de schizofrenie care trăia în condiții inumane în satul Văratec va fi internat într-un centru de recuperare

La Cornu Luncii va fi amenajat un atelier de mobilă pentru persoanele cu dizabilități

Fabrica de seringi Genko Med Group din Suceava este scoasă la vânzare de Finanțe

Oprire a apei reci pe patru străzi din cartierul Burdujeni

Suceava s-ar putea înscrie în competiția pentru desemnarea „Capitalei culturale europene”

Medicamentele scumpe pentru cancer pot fi eliberate doar după avizul comisiilor de specialitate

Ponta pleacă miercuri dimineață în Turcia. Vicepremierul Gabriel Oprea, delegat să îi țină locul până pe data de 17 august

Inspecția Muncii: Amenzi de peste 1,2 milioane lei pentru muncă la negru; 153 de persoane munceau fără contracte

OUG care majorează salariile demnitarilor nu s-a rediscutat, marți, de guvern, și rămâne în vigoare

CSM: Propunerile de modificare a Legii magistraților au fost trimise spre consultare din 2012

Nicolae Bănicioiu: Anchete ca cea privind prescrierile anumitor medicamente sperăm să descurajeze corupția

Ponta, către Opoziție: „It’s about economy, nu mai zic continuarea ca să nu se simtă jignit cineva”

Senatul face dezinsecție și cumpără 61 autoturisme cu 4 milioane lei

Medicii care sprijineau producători de medicamente, recompensați cu vacanțe în Franța, Canada, SUA

Concertul lui Robbie Williams: Organizatorii vor fi amendați cu 10.000 lei pentru comportament incorect

Peste trei milioane de români salvați anual de echipajele de pe ambulanțele din toată țara

Peste 2.000 de salariați de la RAAN vor fi disponibilizați până în martie 2016

Doi frați, trimiși în judecată pentru tâlhărie, ultraj și tentativă la omor calificat

Și-a lăsat mașina în parcarea înclinată din apropierea motelului de pe Rarău și a găsit-o căzută într-o râpă

Autoturismul a căzut într-o râpă, la circa 25 de metri de locul în care fusese parcat inițial
Autoturismul a căzut într-o râpă, la circa 25 de metri de locul în care fusese parcat inițial

Un tânăr și-a găsit sfârșitul în apele râului Siret. Este a patra victimă înecată de la începutul acestei luni

S-a urcat pe casă și a amenințat că-i dă foc și că se aruncă de pe acoperiș, după ce soția a luat copiii și l-a părăsit