În miez de noapte

S-a urcat pe casă și a amenințat că-i dă foc și că se aruncă de pe acoperiș, după ce soția a luat copiii și l-a părăsit

Un bărbat din comuna Mălini s-a urcat pe casă în noaptea de duminică spre luni și a amenințat că-i dă foc, după ce soția a luat copiii și l-a părăsit.
Incidentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 1.00 chiar de bărbatul în cauză, Cristinel S., în vârstă de 36 de ani.
Respectivul, au stabilit în urma verificărilor polițiștii, a fost plecat la muncă în străinătate, aproximativ un an de zile, iar la întoarcerea în țară s-a certat cu soția sa, aceasta din urmă părăsind domiciliul conjugal cu tot cu cei trei copii ai lor. Din datele poliției, femeia a aplecat la un frate de-al ei.
Inițial, Cristinel S. a făcut reclamație la poliție, pentru că nu știa unde îi sunt copiii și soția, aceștia fiind găsiți pe raza comunei Dumbrăveni. Audiată de polițiști, femeia a declarat că vrea să divorțeze.
De când a aflat vestea că soția intenționează să înainteze divorț, bărbatul, care s-a întors recent din străinătate, a consumat aproape zilnic băuturi alcoolice.
Tot sub influența băuturilor alcoolice era și în noaptea de duminică spre luni, când s-a urcat pe casă și amenința că îi dă foc, după care se va arunca de pe acoperiș.
După aproximativ două ore, în jurul orei 3.20, bărbatul a fost convins să coboare de pe casă.
Polițiștii au decis să-l sancționeze contravențional cu suma de 1.000 de lei.

Recomandări

Polițiștii au împărțit amenzi după ce un chefliu a sunat la 112 și a reclamat că partenerul de pahar a plecat cu 10 lei

Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele