Arhiva zilei de 11 iulie 2015 (33 articole)


A reclamat că a fost sedusă în Italia, adusă la Suceava, abandonată și prădată de bani la marginea unei păduri

Un bolnav de schizofrenie, găsit în stare deplorabilă, cu răni cumplite, în casa în care stă închis de ani de zile

Bărbatul se află într-o stare foarte precară, care necesită intervenție medicală de urgență, au constatat specialiștii
Bărbatul se află într-o stare foarte precară, care necesită intervenție medicală de urgență, au constatat specialiștii

Apa rece va fi oprită luni pe zece străzi din municipiul Suceava, timp de aproximativ zece ore

Comasarea a două grădinițe din Câmpulung cu alte unități școlare iscă scandaluri între dascăli, părinți și autorități

Profețiile „scrise” de părintele Arsenie Boca în fresca Bisericii Drăgănescu