Astăzi începe Postul Crăciunului 15 nov. • Religie Astăzi începe Postul Crăciunului Astăzi începe Postul Crăciunului sau Postul Nașterii Domnului. Acest post a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioșilor în vederea întâmpinării marelui Praznic al nașterii Domnului. El ne amintește de patriarhii și drepții Vechiului Testament… 15 nov. • Religie Astăzi începe Postul Crăciunului
Cum citim din Sfânta Scriptură 15 nov. • Religie Cum citim din Sfânta Scriptură Sfântul Apostol Pavel îi spune ucenicului Timotei: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru… 15 nov. • Religie Cum citim din Sfânta Scriptură
Cunoașterea și formarea duhovnicească a omului, potrivit învățăturii Bisericii 15 nov. • Religie Cunoașterea și formarea duhovnicească a omului, potrivit învățăturii Bisericii Serile duhovnicești inițiate de A.S.C.O.R.- filiala Suceava, în perioada Postului Crăciunului, vor debuta, joi, 18 noiembrie, cu tema „Cunoașterea și formarea duhovnicească a omului, potrivit învățăturii Bisericii”, conferință tematică susținută… 15 nov. • Religie Cunoașterea și formarea duhovnicească a omului, potrivit învățăturii Bisericii
Renault Wind pornește de la 16.900 de euro Renault Wind 15 nov. • Auto Renault Wind pornește de la 16.900 de euro 15 nov. • Auto Renault Wind pornește de la 16.900 de euro
Audi RS3 se lansează anul viitor și va avea un motor de 350 CP Audi-S3 15 nov. • Auto Audi RS3 se lansează anul viitor și va avea un motor de 350 CP 15 nov. • Auto Audi RS3 se lansează anul viitor și va avea un motor de 350 CP
Citroën Metropolis va sta la baza noii limuzine DS9 Citroen Metropolis 15 nov. • Auto Citroën Metropolis va sta la baza noii limuzine DS9 15 nov. • Auto Citroën Metropolis va sta la baza noii limuzine DS9
Nissan X-Trail Facelift a ajuns în România Nissan X-Trail Facelift 15 nov. • Auto Nissan X-Trail Facelift a ajuns în România 15 nov. • Auto Nissan X-Trail Facelift a ajuns în România
Fondatorul WikiLeaks, pe primul loc într-un sondaj al Time pentru „omul anului” 2010 15 nov. • Internațional Fondatorul WikiLeaks, pe primul loc într-un sondaj al Time pentru „omul anului” 2010 Julian Assange, fondatorul site-ului WikiLeaks, specializat în publicarea de documente confidențiale, se află pe primul loc într-un sondaj realizat de săptămânalul american Time pentru a… 15 nov. • Internațional Fondatorul WikiLeaks, pe primul loc într-un sondaj al Time pentru „omul anului” 2010
Fostul gimnast Marius Urzică s-a recăsătorit 15 nov. • Fapt divers Fostul gimnast Marius Urzică s-a recăsătorit Fostul gimnast Marius Urzică, multiplu campion mondial, olimpic și european, s-a căsătorit, sâmbătă, cu Elena Simona Georgescu, ceremonia fiind oficiată de primarul sectorului 2 București, Neculai Onțanu. „Câștigătorul primului titlu olimpic pentru gimnastica masculină românească… 15 nov. • Fapt divers Fostul gimnast Marius Urzică s-a recăsătorit
Spice Girls s-ar putea reuni pentru un concert în deschiderea Olimpiadei de la Londra din 2012 15 nov. • Monden Spice Girls s-ar putea reuni pentru un concert în deschiderea Olimpiadei de la Londra din 2012 Mel C, fosta membră a formației Spice Girls, speră că formația se va reuni pentru un concert special în deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, informează femalefirst.co.uk. Cântăreața,… 15 nov. • Monden Spice Girls s-ar putea reuni pentru un concert în deschiderea Olimpiadei de la Londra din 2012
Copiii născuți prin cezariană sunt mai calmi Studiu: Copiii născuți prin cezariană sunt mai calmi 15 nov. • Sănătate Copiii născuți prin cezariană sunt mai calmi 15 nov. • Sănătate Copiii născuți prin cezariană sunt mai calmi
Anne Hathaway refuză tratamentul cu Botox 15 nov. • Monden Anne Hathaway refuză tratamentul cu Botox Actrița Anne Hathaway a refuzat să își injecteze Botox, deși a primit o astfel de ofertă când avea numai 23 de ani, informează femalefirst.co.uk. Anne Hathaway a mărturisit că a refuzat tratamentul cu Botox, deoarece… 15 nov. • Monden Anne Hathaway refuză tratamentul cu Botox
Adriana Iliescu, acum în vârstă de 72 de ani, vorbește despre posibilitatea de a avea încă un copil 15 nov. • Fapt divers Adriana Iliescu, acum în vârstă de 72 de ani, vorbește despre posibilitatea de a avea încă un copil Adriana Iliescu, o româncă ce a deținut în 2005 titlul de cea mai vârstnică mamă din lume, acum în vârstă de 72 de ani, vorbește,… 15 nov. • Fapt divers Adriana Iliescu, acum în vârstă de 72 de ani, vorbește despre posibilitatea de a avea încă un copil
Guvernul așteaptă mii de plângeri pe recalcularea pensiilor, dar le consideră neîntemeiate Foto: MEDIAFAX 15 nov. • Național Guvernul așteaptă mii de plângeri pe recalcularea pensiilor, dar le consideră neîntemeiate 15 nov. • Național Guvernul așteaptă mii de plângeri pe recalcularea pensiilor, dar le consideră neîntemeiate
Împușcături într-o cafenea din Piatra Neamț. O persoană a murit 15 nov. • Național Împușcături într-o cafenea din Piatra Neamț. O persoană a murit O persoană a murit, iar alta a fost rănită, ieri la prânz, după ce un necunoscut a intrat într-o cafenea din centrul municipiului Piatra Neamț și a tras cu un… 15 nov. • Național Împușcături într-o cafenea din Piatra Neamț. O persoană a murit
Premiul de peste două milioane de lei pus în joc la tragerea loto 6/49 nu a fost câștigat 15 nov. • Național Premiul de peste două milioane de lei pus în joc la tragerea loto 6/49 nu a fost câștigat Premiul de peste două milioane de lei pus în joc, duminică, la categoria I la tragerea loto 6/49 nu a fost câștigat, suma va fi reportată pentru extragerea următoare. Numerele… 15 nov. • Național Premiul de peste două milioane de lei pus în joc la tragerea loto 6/49 nu a fost câștigat
ANAT a prelungit până la începutul lunii decembrie programul „Înscrieri timpurii”, ediția de iarnă 15 nov. • Național ANAT a prelungit până la începutul lunii decembrie programul „Înscrieri timpurii”, ediția de iarnă Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat că programul „Înscrieri timpurii”, prin care pot fi cumpărate cu reduceri… 15 nov. • Național ANAT a prelungit până la începutul lunii decembrie programul „Înscrieri timpurii”, ediția de iarnă
Ideea cauciucurilor de iarnă obligatorii i-a venit lui Boagiu pe ruta Brașov -Capitală 15 nov. • Național Ideea cauciucurilor de iarnă obligatorii i-a venit lui Boagiu pe ruta Brașov -Capitală Obligativitatea echipării autoturismelor cu cauciucuri de iarnă a fost o idee care i-a „venit” Ancăi Boagiu când a constatat că circulația dinspre Poiana Brașov spre București poate fi perturbată de… 15 nov. • Național Ideea cauciucurilor de iarnă obligatorii i-a venit lui Boagiu pe ruta Brașov -Capitală
Mulți români suferă de broșită cronică obstructivă, 50 la sută au acces la servicii medicale 15 nov. • Național Mulți români suferă de broșită cronică obstructivă, 50 la sută au acces la servicii medicale Cel puțin un milion de români suferă de bronșită cronică obstructivă (BPOC), iar accesul la serviciile medicale existente este în continuare redus, mai puțin de… 15 nov. • Național Mulți români suferă de broșită cronică obstructivă, 50 la sută au acces la servicii medicale
Botoșăneancă rănită grav pe trecerea de pietoni de un sucevean beat 15 nov. • Național Botoșăneancă rănită grav pe trecerea de pietoni de un sucevean beat O femeie de 59 de ani a ajuns ieri seară la Spitalul Județean, după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni de o mașină al cărei șofer a… 15 nov. • Național Botoșăneancă rănită grav pe trecerea de pietoni de un sucevean beat
Urziceniul a mai făcut o victimă de lux: Timișoara Șumudică spune că elevii săi au fost storși după meciurile cu Steaua 15 nov. • Alte sporturi Urziceniul a mai făcut o victimă de lux: Timișoara 15 nov. • Alte sporturi Urziceniul a mai făcut o victimă de lux: Timișoara
Naționala României, la un pas de Cupa Mondială 15 nov. • Alte sporturi Naționala României, la un pas de Cupa Mondială Echipa națională de rugby a României a terminat la egalitate, scor 21-21 (14-5), partida disputată sâmbătă, la Montevideo, în compania reprezentativei Uruguayului, în prima manșă a barajului de calificare la Cupa Mondială din Noua Zeelandă,… 15 nov. • Alte sporturi Naționala României, la un pas de Cupa Mondială
Amplasarea radarelor în județul Suceava, luni, 15 noiembrie 15 nov. • Actualitate Amplasarea radarelor în județul Suceava, luni, 15 noiembrie Monitorul vă prezintă, zilnic, amplasarea aparatelor radar pe șoselele din județul Suceava. Gura Humorului DN 17 Păltinoasa DN 2 E Capu Codrului Rădăuți DN 2 H Rădăuți – Vicovu de Sus Câmpulung Moldovenesc Zona municipiului… 15 nov. • Actualitate Amplasarea radarelor în județul Suceava, luni, 15 noiembrie
Incendiu extins pe 80 de hectare, oprit la intrarea în pădure 14 nov. • Actualitate Incendiu extins pe 80 de hectare, oprit la intrarea în pădure Incendierile de terenuri agricole, făcute de proprietari pentru a-și curăța suprafețele de vegetație uscată, reîncep să creeze mari probleme, un incendiu izbucnit după-amiază extinzându-se pe o suprafață de 80 de hectare de teren și „mușcând”… 14 nov. • Actualitate Incendiu extins pe 80 de hectare, oprit la intrarea în pădure
Săltați de poliție după ce au fost condamnați pentru furt 14 nov. • Actualitate Săltați de poliție după ce au fost condamnați pentru furt Polițiștii au pus în aplicare, la sfârșitul săptămânii trecute, două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, în ambele cazuri fiind vorba de indivizi condamnați pentru furturi. Mai întâi vineri seară, polițiști de la Serviciul… 14 nov. • Actualitate Săltați de poliție după ce au fost condamnați pentru furt
Peste 500.000 de bucureșteni „au gustat” din Bucovina 14 nov. • Actualitate Peste 500.000 de bucureșteni „au gustat” din Bucovina Târgul „Produs în Bucovina” organizat weekendul acesta în parcul IOR din sectorul 3 din București a fost vizitat de peste 500.000 de persoane, bucureșteni și turiști veniți în Capitală. Timp de trei zile, de vineri… 14 nov. • Actualitate Peste 500.000 de bucureșteni „au gustat” din Bucovina
Peste 300 de polițiști, angrenați zilnic într-o razie de proporții 14 nov. • Actualitate Peste 300 de polițiști, angrenați zilnic într-o razie de proporții Forțe impresionante de poliție au fost angrenate timp de trei zile, de joi și până sâmbătă, într-o amplă acțiune de control desfășurată în tot județul. Zilnic, peste 300 de polițiști… 14 nov. • Actualitate Peste 300 de polițiști, angrenați zilnic într-o razie de proporții
„Vizitat” de hoți în casă în timp ce era în baie 14 nov. • Actualitate „Vizitat” de hoți în casă în timp ce era în baie Un bătrân din municipiul Rădăuți a fost prădat de hoți în plină zi, aceștia pătrunzând în imobil în timp ce proprietarul se afla în baie. Fapta s-a petrecut vinerea trecută, în jurul orei 14.00, Gheorghe… 14 nov. • Actualitate „Vizitat” de hoți în casă în timp ce era în baie
Flutur: PDL trebuie să rămână la guvernare și după sfârșitul acestui mandat 14 nov. • Național Flutur: PDL trebuie să rămână la guvernare și după sfârșitul acestui mandat Vicepreședintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, duminică, la Piatra Neamț, că PDL trebuie să rămână la guvernare până la sfârșitul mandatului, dar și după acest mandat, iar PDL nu trebuie… 14 nov. • Național Flutur: PDL trebuie să rămână la guvernare și după sfârșitul acestui mandat
Piatra Neamț: Bărbatul care a împușcat doi nemțeni, din care unul mortal, este căutat cu elicopterul 14 nov. • Național Piatra Neamț: Bărbatul care a împușcat doi nemțeni, din care unul mortal, este căutat cu elicopterul Bărbatul care a împușcat, duminică la prânz, într-o cafenea din Piatra Neamț, doi frați, din care unul mortal, este căutat de polițiști, fiind organizate filtre,… 14 nov. • Național Piatra Neamț: Bărbatul care a împușcat doi nemțeni, din care unul mortal, este căutat cu elicopterul
Peste 2.700 de kilograme de legume și fructe, confiscate de poliție 14 nov. • Actualitate Peste 2.700 de kilograme de legume și fructe, confiscate de poliție Peste 2.700 de kilograme de legume și fructe au fost confiscate de la un comerciant din piața angro a municipiului reședință de județ, după un control comun al polițiștilor și… 14 nov. • Actualitate Peste 2.700 de kilograme de legume și fructe, confiscate de poliție
Mircea Grosaru și Gabriel Șerban au fost excluși din PNL Suceava 14 nov. • Actualitate Mircea Grosaru și Gabriel Șerban au fost excluși din PNL Suceava Deputatul sucevean Mircea Grosaru și primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Șerban, nu mai sunt membri ai PNL Suceava. Decizia a fost luată prin vot de către membrii Delegației Permanente a… 14 nov. • Actualitate Mircea Grosaru și Gabriel Șerban au fost excluși din PNL Suceava
Antonescu pune la punct PSD 14 nov. • Actualitate Antonescu pune la punct PSD Între PSDși PNL nu poate fi vorba de asociere în viitor, ci doar de colaborare în vederea schimbării actualei guvernări și apărării statului de drept. Afirmația a fost făcută sâmbătă, la Suceava, de către președintele PNL, Crin Antonescu, care a… 14 nov. • Actualitate Antonescu pune la punct PSD
Boc: Orban, vinovat de faptul că autostrăzile pe fonduri europene nu sunt începute 14 nov. • Actualitate Boc: Orban, vinovat de faptul că autostrăzile pe fonduri europene nu sunt începute Primul-ministru al României, Emil Boc, consideră că dacă fostul ministru liberal al Transporturilor, Ludovic Orban, s-ar fi preocupat în perioada 2007 – 2008 să atragă fondurile de la Uniunea Europeană… 14 nov. • Actualitate Boc: Orban, vinovat de faptul că autostrăzile pe fonduri europene nu sunt începute
Mulți români suferă de broșită cronică obstructivă, 50 la sută au acces la servicii medicale 14 nov. • Național Mulți români suferă de broșită cronică obstructivă, 50 la sută au acces la servicii medicale Cel puțin un milion de români suferă de bronșită cronică obstructivă (BPOC), iar accesul la serviciile medicale existente este în continuare redus, mai puțin de… 14 nov. • Național Mulți români suferă de broșită cronică obstructivă, 50 la sută au acces la servicii medicale
Guvernul așteaptă mii de plângeri pe recalcularea pensiilor, dar le consideră neîntemeiate 14 nov. • Național Guvernul așteaptă mii de plângeri pe recalcularea pensiilor, dar le consideră neîntemeiate Guvernul a primit 200 de plângeri pe recalcularea pensiilor speciale și estimează că numărul acestora va crește considerabil, la zeci de mii, dar le consideră… 14 nov. • Național Guvernul așteaptă mii de plângeri pe recalcularea pensiilor, dar le consideră neîntemeiate
Un mort și un rănit după ce un necunoscut a tras cu arma într-o cafenea din Piatra Neamț 14 nov. • Național Un mort și un rănit după ce un necunoscut a tras cu arma într-o cafenea din Piatra Neamț O persoană a murit, iar alta a fost rănită, duminică la prânz, după ce un necunoscut a intrat într-o cafenea din centrul municipiului Piatra Neamț și a tras cu un… 14 nov. • Național Un mort și un rănit după ce un necunoscut a tras cu arma într-o cafenea din Piatra Neamț
ANAT a prelungit până la începutul lunii decembrie programul „Înscrieri timpurii”, ediția de iarnă 14 nov. • Național ANAT a prelungit până la începutul lunii decembrie programul „Înscrieri timpurii”, ediția de iarnă Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat că programul „Înscrieri timpurii”, prin care pot fi cumpărate cu reduceri… 14 nov. • Național ANAT a prelungit până la începutul lunii decembrie programul „Înscrieri timpurii”, ediția de iarnă
Proiectul Drumul turistic Suceava – Cluj, lansat în prezența premierului Emil Boc Proiectul Drumul turistic Suceava – Cluj, lansat în prezența premierului Emil Boc 14 nov. • Actualitate Proiectul Drumul turistic Suceava – Cluj, lansat în prezența premierului Emil Boc 14 nov. • Actualitate Proiectul Drumul turistic Suceava – Cluj, lansat în prezența premierului Emil Boc
Măsura reducerii salariilor cu 25% va fi aplicată și după ce a fost declarată ilegală Boc: Decizia Tribunalului Vâlcea privind reducerea salariilor va fi atacată, dar nu poate opri legea. Foto: MEDIAFAX 13 nov. • Național Măsura reducerii salariilor cu 25% va fi aplicată și după ce a fost declarată ilegală 13 nov. • Național Măsura reducerii salariilor cu 25% va fi aplicată și după ce a fost declarată ilegală
Aproape 8.500 de locuri de muncă vacante în săptămâna 12-18 noiembrie 13 nov. • Național Aproape 8.500 de locuri de muncă vacante în săptămâna 12-18 noiembrie Aproape 8.500 de locuri de muncă vacante în săptămâna 12-18 noiembrie sunt înregistrate în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), cele mai multe în București și județele… 13 nov. • Național Aproape 8.500 de locuri de muncă vacante în săptămâna 12-18 noiembrie
Mercedes va prezenta anul viitor noul SL Mercedes-Benz SL 13 nov. • Auto Mercedes va prezenta anul viitor noul SL 13 nov. • Auto Mercedes va prezenta anul viitor noul SL
Kia Sportage sparge monotonia din clasa compactă Kia Sportage 13 nov. • Auto Kia Sportage sparge monotonia din clasa compactă 13 nov. • Auto Kia Sportage sparge monotonia din clasa compactă
Lamborghini Sesto Elemento ar putea fi produs în doar 10 exemplare Lamborghini Sesto Elemento Concept 13 nov. • Auto Lamborghini Sesto Elemento ar putea fi produs în doar 10 exemplare 13 nov. • Auto Lamborghini Sesto Elemento ar putea fi produs în doar 10 exemplare
Citroën își lansează noul C4 de la 17.450 de euro Citroen C4 13 nov. • Auto Citroën își lansează noul C4 de la 17.450 de euro 13 nov. • Auto Citroën își lansează noul C4 de la 17.450 de euro
Zeci de tineri din Suceava, cazuri concrete de dependenți de etnobotanice În vara lui 2009, în special pe Litoral, a început să se comercializeze „sare de baie”, produs care s-a extins imediat în toată țara. Foto: EVZ 13 nov. • Actualitate Zeci de tineri din Suceava, cazuri concrete de dependenți de etnobotanice 13 nov. • Actualitate Zeci de tineri din Suceava, cazuri concrete de dependenți de etnobotanice
Alături de Tudor Mîrza, pe ultimul drum Despărțire: Alături de Tudor Mîrza, pe ultimul drum 13 nov. • Actualitate Alături de Tudor Mîrza, pe ultimul drum 13 nov. • Actualitate Alături de Tudor Mîrza, pe ultimul drum
2,78% din populația județului suferă de diabet 13 nov. • Actualitate 2,78% din populația județului suferă de diabet În județ sunt înregistrați 19.748 de bolnavi de diabet, dintre care 10.590 în mediul urban și 9.158 în mediul rural, ceeea ce corespunde unui procent de 2,78 la sută de locuitori, a informat ieri, cu… 13 nov. • Actualitate 2,78% din populația județului suferă de diabet