Băsescu, despre Păunescu: Am avut opinii politice diferite, dar m-am regăsit în poezia lui 5 nov. • Național Băsescu, despre Păunescu: Am avut opinii politice diferite, dar m-am regăsit în poezia lui Președintele Traian Băsescu a declarat vineri, după ce a adus un ultim omagiu la sicriul lui Adrian Păunescu, depus la Uniunea Scriitorilor, că el și poetul au avut opinii politice… 5 nov. • Național Băsescu, despre Păunescu: Am avut opinii politice diferite, dar m-am regăsit în poezia lui
Antonescu: PSD și PDL s-ar înțelege din nou dacă „le-ar veni bine” 5 nov. • Național Antonescu: PSD și PDL s-ar înțelege din nou dacă „le-ar veni bine” Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la reuniunea Ligii Aleșilor Locali, desfășurată la Brașov, că, în 2009, PSD și PDL s-au înțeles în zece minute după ani de războaie,… 5 nov. • Național Antonescu: PSD și PDL s-ar înțelege din nou dacă „le-ar veni bine”
MMFPS: Patru noi linii de finanțare în cadrul POSDRU ar putea fi deschise până la sfârșitul anului 5 nov. • Național MMFPS: Patru noi linii de finanțare în cadrul POSDRU ar putea fi deschise până la sfârșitul anului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale anunță, vineri, deschiderea, până la sfârșitul anului, a încă patru linii de finanțare destinate Serviciului Public de Ocupare, economiei… 5 nov. • Național MMFPS: Patru noi linii de finanțare în cadrul POSDRU ar putea fi deschise până la sfârșitul anului
MMFPS: Aproape 38.000 de dosare pentru acordarea venitului minim garantat au fost suspendate 5 nov. • Național MMFPS: Aproape 38.000 de dosare pentru acordarea venitului minim garantat au fost suspendate Aproape 38.000 de dosare pentru acordarea venitului minim garantat (VMG), pentru care se plăteau peste opt milioane de lei, au fost suspendate din cauza neregulilor depistate, în 166 de localități… 5 nov. • Național MMFPS: Aproape 38.000 de dosare pentru acordarea venitului minim garantat au fost suspendate
Guvernul începe combaterea muncii la negru prin amplasarea de cutii poștale pentru sesizări anonime 5 nov. • Național Guvernul începe combaterea muncii la negru prin amplasarea de cutii poștale pentru sesizări anonime Guvernul va începe combaterea muncii la negru prin amplasarea în inspectoratele de muncă a unor cutii poștale în care „persoanele interesate” să depună informații fără… 5 nov. • Național Guvernul începe combaterea muncii la negru prin amplasarea de cutii poștale pentru sesizări anonime
Consiliul consultativ pe sănătate inițiat la Suceava, „furat” de ministrul Sănătății 5 nov. • Actualitate Consiliul consultativ pe sănătate inițiat la Suceava, „furat” de ministrul Sănătății Înființarea Consiliului județean consultativ pe probleme de sănătate, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost apreciată de ministrul Sănătății, Cseke Atilla. Ministrul… 5 nov. • Actualitate Consiliul consultativ pe sănătate inițiat la Suceava, „furat” de ministrul Sănătății
Expoziția „Mineralia” Muzeul de Științele Naturii: Expoziția „Mineralia” 5 nov. • Actualitate Expoziția „Mineralia” 5 nov. • Actualitate Expoziția „Mineralia”
Ministerul Sănătății dă 71 de milioane de lei pentru reluarea lucrărilor la spitalul Fălticeniului 5 nov. • Actualitate Ministerul Sănătății dă 71 de milioane de lei pentru reluarea lucrărilor la spitalul Fălticeniului Municipiul Fălticeni va primi 71 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la construcția spitalului început în urmă cu aproape 20 de ani. Ministrul Sănătății,… 5 nov. • Actualitate Ministerul Sănătății dă 71 de milioane de lei pentru reluarea lucrărilor la spitalul Fălticeniului
Isărescu:Economia ar putea crește peste 1,5% anul viitor, dar în nivelul de trai se va simți în 2012 5 nov. • Național Isărescu:Economia ar putea crește peste 1,5% anul viitor, dar în nivelul de trai se va simți în 2012 Populația va simți o creștere a nivelului de trai abia în 2012, deși economia ar putea avansa anul viitor chiar cu mai mult de 1,5%,… 5 nov. • Național Isărescu:Economia ar putea crește peste 1,5% anul viitor, dar în nivelul de trai se va simți în 2012
Filarmonica Enescu nu poate primi trupul lui Păunescu pentru că are concerte programate 5 nov. • Național Filarmonica Enescu nu poate primi trupul lui Păunescu pentru că are concerte programate Filarmonica „George Enescu” transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că din cauza concertelor și repetițiilor deja programate în aceste zile și din respect față de publicul care a cumpărat deja bilete,… 5 nov. • Național Filarmonica Enescu nu poate primi trupul lui Păunescu pentru că are concerte programate
Baconschi:Sunt câteva state sceptice privind intrarea României în Schengen, încercăm să le convingem 5 nov. • Național Baconschi:Sunt câteva state sceptice privind intrarea României în Schengen, încercăm să le convingem Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că există câteva state „sceptice” în privința aderării României la Spațiul… 5 nov. • Național Baconschi:Sunt câteva state sceptice privind intrarea României în Schengen, încercăm să le convingem
UDMR n-ar pleca de la masa guvernării Șovăială: UDMR n-ar pleca de la masa guvernării 5 nov. • Actualitate UDMR n-ar pleca de la masa guvernării 5 nov. • Actualitate UDMR n-ar pleca de la masa guvernării
România ocupă locul 50 în clasamentul PNUD privind dezvoltarea umană, la nivel UE devansând Bulgaria 5 nov. • Național România ocupă locul 50 în clasamentul PNUD privind dezvoltarea umană, la nivel UE devansând Bulgaria România ocupă locul 50 în clasamentul privind dezvoltarea umană realizat de PNUD, urcând 13 poziții comparativ cu anul trecut în topul care include 169 de… 5 nov. • Național România ocupă locul 50 în clasamentul PNUD privind dezvoltarea umană, la nivel UE devansând Bulgaria
Cadouri doar cu buletinul, la Iulius Mall 5 nov. • Actualitate Cadouri doar cu buletinul, la Iulius Mall Iulius Mall acordă luni, 8 noiembrie, cadouri doar pe bază de buletin. De Sfinții „Mihail și Gavril”, clienții Iulius Mall Suceava care își aniversează onomastica sunt așteptați la Centrul Info, cu buletinul de identitate, pentru… 5 nov. • Actualitate Cadouri doar cu buletinul, la Iulius Mall
Strigăte disperate în noapte, cu copilul pe geam și ușa în flăcări Incendiere intenționată: Strigăte disperate în noapte, cu copilul pe geam și ușa în flăcări 5 nov. • Actualitate Strigăte disperate în noapte, cu copilul pe geam și ușa în flăcări 5 nov. • Actualitate Strigăte disperate în noapte, cu copilul pe geam și ușa în flăcări
La CJ au fost semnate contracte de 9 milioane de euro pentru dezvoltare rurală 5 nov. • Actualitate La CJ au fost semnate contracte de 9 milioane de euro pentru dezvoltare rurală Primarii a șase comune sucevene au semnat vineri la Palatul Administrativ, în prezența președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur și a șefului Agenției pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași (APDRP), Liviu… 5 nov. • Actualitate La CJ au fost semnate contracte de 9 milioane de euro pentru dezvoltare rurală
Artistul plastic Gabrel Baban expune la Suceava Grafică și pictură: Artistul plastic Gabrel Baban expune la Suceava 5 nov. • Actualitate Artistul plastic Gabrel Baban expune la Suceava 5 nov. • Actualitate Artistul plastic Gabrel Baban expune la Suceava
Boc: Criteriul tehnic de separare a fluxului de călători la Otopeni pentru Schengen a fost realizat 5 nov. • Național Boc: Criteriul tehnic de separare a fluxului de călători la Otopeni pentru Schengen a fost realizat Obiectivul tehnic de separare la Aeroportul Internațional Henri Coandă–Otopeni a fluxului de călători din statele Schengen și non–Schengen a fost realizat, iar celelalte secțiuni ale… 5 nov. • Național Boc: Criteriul tehnic de separare a fluxului de călători la Otopeni pentru Schengen a fost realizat
Udrea: Băsescu a spus de fiecare dată că e nevoie de o guvernare care să își asume măsuri nepopulare 5 nov. • Național Udrea: Băsescu a spus de fiecare dată că e nevoie de o guvernare care să își asume măsuri nepopulare Ministrul Turismului, Elena Udrea, afirmă că președintele Traian Băsescu s-a referit, atunci când a spus că cine nu dorește să scoată țara din criză poate… 5 nov. • Național Udrea: Băsescu a spus de fiecare dată că e nevoie de o guvernare care să își asume măsuri nepopulare
Boc:Aș spune foarte mult despre unele decizii CC,voi comenta în cărțile pe care le scriu după mandat 5 nov. • Național Boc:Aș spune foarte mult despre unele decizii CC,voi comenta în cărțile pe care le scriu după mandat Premierul Emil Boc a afirmat că va comenta mai mult unele decizii ale Curții Constituționale în cărțile pe care le va scrie după mandatul de… 5 nov. • Național Boc:Aș spune foarte mult despre unele decizii CC,voi comenta în cărțile pe care le scriu după mandat
Guvernul va aproba în două săptămâni obligativitatea echipării mașinilor cu anvelope de iarnă 5 nov. • Național Guvernul va aproba în două săptămâni obligativitatea echipării mașinilor cu anvelope de iarnă Guvernul va aproba, în maxim două săptămâni, ordonanța de urgență privind obligativitatea echipării mașinilor cu anvelope de iarnă în perioada 1 noiembrie-31 martie, a declarat,… 5 nov. • Național Guvernul va aproba în două săptămâni obligativitatea echipării mașinilor cu anvelope de iarnă
Poetul Adrian Păunescu a încetat din viață 5 nov. • Național Poetul Adrian Păunescu a încetat din viață Poetul Adrian Păunescu a încetat din viață, azi dimineață, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, unde a fost internat din 26 octombrie cu probleme cardiace, renale și hepatice. Doctorul Șerban Brădișteanu, șeful Clinicii de… 5 nov. • Național Poetul Adrian Păunescu a încetat din viață
Cezar Preda, mulțumit de activitatea secției SRI de la Suceava Cezar Preda: „Eu mă declar mulțumit de vizita asta la Suceava, mai ales că este o secție grea, cu 600 de kilometri de graniță” 5 nov. • Politic Cezar Preda, mulțumit de activitatea secției SRI de la Suceava 5 nov. • Politic Cezar Preda, mulțumit de activitatea secției SRI de la Suceava
Preda către PNL și PSD: „Cel mai ușor în viață e să ieși. Mai greu e să intri” 5 nov. • Politic Preda către PNL și PSD: „Cel mai ușor în viață e să ieși. Mai greu e să intri” Vicepreședintele PD-L, deputatul Cezar Preda, consideră că pentru PSD și PNL e mai greu acum să reintre la lucrările Camerei Deputaților după ce în ultima vreme au decis să iasă… 5 nov. • Politic Preda către PNL și PSD: „Cel mai ușor în viață e să ieși. Mai greu e să intri”
Doi copii, unul de 4 și unul de 5 ani, victime în accidente 5 nov. • Actualitate Doi copii, unul de 4 și unul de 5 ani, victime în accidente Doi minori au fost, miercuri după-amiază, victimele unor evenimente rutiere înregistrate de lucrătorii de poliție într-un interval de cinci minute, mai exact între orele 16.10 și 16.15. Primul dintre acestea s-a petrecut pe drumul județean… 5 nov. • Actualitate Doi copii, unul de 4 și unul de 5 ani, victime în accidente
Olărean promite că rădăuțenii vor avea cinematograf cu sistem 3D până de sărbători Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean 5 nov. • Actualitate Olărean promite că rădăuțenii vor avea cinematograf cu sistem 3D până de sărbători 5 nov. • Actualitate Olărean promite că rădăuțenii vor avea cinematograf cu sistem 3D până de sărbători
Volvo „blindat” cu țigări de contrabandă, abandonat la Bilca 5 nov. • Actualitate Volvo „blindat” cu țigări de contrabandă, abandonat la Bilca La interval de câteva ore de momentul când un Audi A8, burdușit cu pachete de țigări, fusese abandonat pe o stradă din municipiul Rădăuți, după ce șoferul acestuia ignorase în… 5 nov. • Actualitate Volvo „blindat” cu țigări de contrabandă, abandonat la Bilca
Iubirea de Băsescu 5 nov. • Editorial Iubirea de Băsescu După-amiază de noiembrie. Undeva, în cer, pâlpâie feștila unui soare discret, mult prea discret pentru a înmuia frigul care se instalează peste digurile lacului. Câteva sălcii pletoase se lasă pieptănate de vântul care bate cu intermitențe, se stinge și iar… 5 nov. • Editorial Iubirea de Băsescu
Berchișești (II) 5 nov. • Povestea așezărilor bucovinene Berchișești (II) BERCHIȘEȘTI (II). În 1843, biserica din Berchișești avea 740 enoriași, iar postul de paroh era vacant. În 1876, paroh era Mihai IEREMIEVICI, care păstorea 1.739 suflete. Ieremievici, născut în 1826, preot din 1850, paroh din 1865, era paroh și în… 5 nov. • Povestea așezărilor bucovinene Berchișești (II)
Să stai cu curul pe scaunul lui Ion Creangă 5 nov. • Colțul condeierului Să stai cu curul pe scaunul lui Ion Creangă Obișnuiesc să trec din când în când prin legendara crâșmă „Bolta Rece” din Iași; dar o fac mai mult ca să calc și eu pe urmele lui Ion Creangă și Mihai Eminescu, decât ca să… 5 nov. • Colțul condeierului Să stai cu curul pe scaunul lui Ion Creangă
Zece perechi de adolescenți, în concurs pentru cei mai frumoși boboci Repetiții pentru proba de dans 5 nov. • Balurile Bobocilor Zece perechi de adolescenți, în concurs pentru cei mai frumoși boboci 5 nov. • Balurile Bobocilor Zece perechi de adolescenți, în concurs pentru cei mai frumoși boboci
A fost Balul Bobocilor și la Vicovu de Sus Petrecerea adolescenților - Balul Bobocilor la Vicovu de Sus 5 nov. • Balurile Bobocilor A fost Balul Bobocilor și la Vicovu de Sus 5 nov. • Balurile Bobocilor A fost Balul Bobocilor și la Vicovu de Sus
Schelele muncitorilor care lucrează la fațadele blocurilor, scări pentru hoți Schelele montate pe fațadele blocurilor pot fi folosite și de spărgătorii de locuințe 5 nov. • Actualitate Schelele muncitorilor care lucrează la fațadele blocurilor, scări pentru hoți 5 nov. • Actualitate Schelele muncitorilor care lucrează la fațadele blocurilor, scări pentru hoți
Concurs între asociațiile de proprietari, pentru prevenirea furturilor din locuințe „Un plus de siguranță”: Concurs între asociațiile de proprietari, pentru prevenirea furturilor din locuințe 5 nov. • Actualitate Concurs între asociațiile de proprietari, pentru prevenirea furturilor din locuințe 5 nov. • Actualitate Concurs între asociațiile de proprietari, pentru prevenirea furturilor din locuințe
Studenții reiau campionatul în compania penultimei clasate, CSM București 5 nov. • Alte sporturi Studenții reiau campionatul în compania penultimei clasate, CSM București După trei săptămâni de pauză competițională, cauzate de jocurile echipei naționale, handbaliștii Universității Suceava reiau campionatul Ligii Naționale cu un meci pe teren propriu, în compania penultimei clasate, CSM București.… 5 nov. • Alte sporturi Studenții reiau campionatul în compania penultimei clasate, CSM București
Vin banii la echipa de handbal Petru Ghervan speră ca primii bani să vină la club săptămâna viitoare 5 nov. • Alte sporturi Vin banii la echipa de handbal 5 nov. • Alte sporturi Vin banii la echipa de handbal
Izvoare de “ciocolată” și miros de “tei” în stațiunea Câmpulung 5 nov. • Actualitate Izvoare de “ciocolată” și miros de “tei” în stațiunea Câmpulung Câmpulungenii care locuiesc în zona Calea Bucovinei 130-140 au ajuns la capătul răbdării din cauza revărsărilor repetate ale canalizării. Oamenii au adresat oficial o petiție consilierilor locali, precizând că finalizarea… 5 nov. • Actualitate Izvoare de “ciocolată” și miros de “tei” în stațiunea Câmpulung
Zeci de persoane ajung lunar la Spitalul Suceava în urma unor tentative de suicid Doctorul Tiberius Brădățan, unul dintre primii oameni pe mâna cărora ajung cei care recurg la tentative de sinucidere 5 nov. • Actualitate Zeci de persoane ajung lunar la Spitalul Suceava în urma unor tentative de suicid 5 nov. • Actualitate Zeci de persoane ajung lunar la Spitalul Suceava în urma unor tentative de suicid
A luat foc și a suferit arsuri grave în timp ce făcea curățenie prin grădină 5 nov. • Actualitate A luat foc și a suferit arsuri grave în timp ce făcea curățenie prin grădină Un bărbat de 66 de ani, din localitatea Corocăiești, a ajuns miercuri la Spitalul Județean de Urgență Suceava după ce a fost victima unui accident petrecut în grădină. Ioan P.… 5 nov. • Actualitate A luat foc și a suferit arsuri grave în timp ce făcea curățenie prin grădină
Nota, vă rog! Nota 04 5 nov. • Fotbal pe pâine Nota, vă rog! Nota 04 Refrenul cu ghinionul nu mai ține la CFR Cluj, contrarefrenul cu dezonorarea ghinionului este mult mai sonor. La ce ospătari are echipa campioană pe post de fundași, degeaba nimereau atacanții o dată plasa, maximum de două ori. De altfel, pe… 5 nov. • Fotbal pe pâine Nota, vă rog! Nota 04
Investiție de 1,5 milioane de euro într-un complex sportiv și de agrement la Câmpulung Moldovenesc Nicolae Troașe, președintele director general al grupului de firme Calcarul 5 nov. • Actualitate Investiție de 1,5 milioane de euro într-un complex sportiv și de agrement la Câmpulung Moldovenesc 5 nov. • Actualitate Investiție de 1,5 milioane de euro într-un complex sportiv și de agrement la Câmpulung Moldovenesc
Vicecampion mondial la schi, plătit cu 100 de lei pe lună Petrică Hogiu, un sportiv ajuns la mila unui director care uită să-și respecte angajamentele luate 5 nov. • Alte sporturi Vicecampion mondial la schi, plătit cu 100 de lei pe lună 5 nov. • Alte sporturi Vicecampion mondial la schi, plătit cu 100 de lei pe lună
Acceleratul de Constanța a ajuns la Suceava cu șase ore întârziere 5 nov. • Actualitate Acceleratul de Constanța a ajuns la Suceava cu șase ore întârziere Pasagerii trenului accelerat Constanța – Suceava au ajuns ieri la destinație cu o întârziere de șase ore. Oamenii au fost nevoiți să stea în tren ore în șir după ce… 5 nov. • Actualitate Acceleratul de Constanța a ajuns la Suceava cu șase ore întârziere
Adicost Distribution are un plan de reorganizare ambițios Costel Chelaru, administratorul Adicost Distribution 5 nov. • Actualitate Adicost Distribution are un plan de reorganizare ambițios 5 nov. • Actualitate Adicost Distribution are un plan de reorganizare ambițios
Valoarea proiectului telegondolei și pârtiei de schi de pe Rarău se umflă ca un balon 5 nov. • Actualitate Valoarea proiectului telegondolei și pârtiei de schi de pe Rarău se umflă ca un balon Paradoxuri și ciudățenii la proiectul viitoarei pârtii de schi din masivul Rarău. Un material apărut ieri în Jurnalul Național arată că valoarea proiectului a crescut ca aluatul cu drojdie. Dacă… 5 nov. • Actualitate Valoarea proiectului telegondolei și pârtiei de schi de pe Rarău se umflă ca un balon
Un african din Guineea, în teste la Rapid 5 nov. • Alte sporturi Un african din Guineea, în teste la Rapid Profitând de pauza forțată de trei săptămâni pe care gruparea Rapid a fost nevoită să o ia până la meciul cu Cetatea Târgu Neamț, de pe 19 noiembrie, antrenorul Ion Buzoianu a organizat ieri după… 5 nov. • Alte sporturi Un african din Guineea, în teste la Rapid
Global Instal a produs surpriza sezonului 5 nov. • Alte sporturi Global Instal a produs surpriza sezonului Miercuri seară, într-un meci contând pentru etapa a VII-a, Global Instal a produs cea mai mare surpriză din actuala ediție a Campionatului Municipal de Minifotbal, învingând cu scorul de 1-0 pe una din marile favorite… 5 nov. • Alte sporturi Global Instal a produs surpriza sezonului