Arhiva zilei de 10 noiembrie 2010 (92 articole)


Băncile ar putea fi obligate să dea explicații clienților, în scris, privind termenii din contracte

Kelemen: Guvernul analizează și varianta unei majorări salariale în două trepte

Guvernul: Stimulentele financiare vor fi acordate pe baza performanței până la finele anului

Raed Arafat: Soția președintelui Siriei, interesată de cooperarea interministerială pentru SMURD

Alocările de hrană de la UE cresc, pentru România, de la 30 milioane euro la 49,5 milioane în 2011

Marica: Până pe 18 noiembrie, când se poate declanșa greva, este posibil să fie proteste spontane

Hossu: Salariul minim nu a mai crescut din 2008, numai corectat cu inflația ar trebui să fie 720 lei

Aproximativ 3.000 de minori români, exploatați de rețele de prostituție și cerșetorie în Franța

SNFP: Decizia lui Băsescu privind stimulentele, un motiv de a bloca funcționarea instituțiilor

FSLI: În învățământ nu mai pot fi dați oameni afară, oricum nu ar crește salariile nici cu 5%

Băsescu cere Parlamentului reexaminarea OUG 1/2010 privind reglementarea stimulentelor

Statuile “Bucovina înaripată” și “Petru Mușat” vor fi mutate din centrul Sucevei

Ministrul transporturilor Anca Boagiu vine la inaugurarea lucrărilor de pe DN 17

MECTS a suplimentat cu aproape 4.000 numărul elevilor care primesc bursa „Bani de liceu”

Fătuloiu: Vom discuta cu premierul măsuri ce trebuie luate după raportul privind mitingul poliției

Tabără: Subvenția pentru acciza la motorină va rămâne; nu vom reduce sprijinul la carne și păsări

Verificarea cu polițiști a celor aflați în concediu medical, eliminată de Comisia de muncă a Camerei

Cartel Alfa:Decizia CC privind sindicatele, politică, bazată pe aprecierea trunchiată a Constituției

Senatul respinge raportul Comisiei de muncă pe cererea de reexaminare a Legii pensiilor

Taximetriștii independenți vor protesta în Capitală în data de 18 noiembrie