Arhiva lunii octombrie 2010 (2247 articole)


David Beckham, menționat într-un proces ca presupus amant al designerului de bijuterii Shery Shabani

Funeriu își va echivala diplomele din străinătate când va funcționa platforma online de recunoaștere

Londra avertizează cu privire la o „puternică amenințare teroristă” în Franța și Germania

Germania sărbătorește 20 de ani de la reunificarea din 3 octombrie 1990

Antonescu: Nu aș susține candidatura lui Isărescu la Președinția României

ONU a trecut sub tăcere un raport privind încălcarea drepturilor omului în Afganistan

SUA vor lansa un avertisment americanilor care călătoresc în Europa, pe fondul planului de atentate

Funeriu: Ministrul Educației și Guvernul au 11 clase peste toată conducerea PSD

1400 de mp de teren pe strada Mirăuți, dați în folosință gratuită pentru amenajarea unei parcări

Pacienți trimiși la Iași, pentru că neurochirurgii suceveni au plecat la o conferință la Cluj

Aproape 50 de șoferi sunt surprinși zilnic circulând cu viteză, de radarele Poliției

Numărul șomerilor din UE se menține la peste 23 milioane, România are printre cele mai scăzute rate

Sondaj: Președinția, Parlamentul, Guvernul și partidele, pe ultimele locuri în încrederea populației

Patru din cinci români cred că mergem într-o direcție greșită și că alegerile sunt fraudate

Boc susține că salariul minim crește în 2011, iar bugetarii vor primi înapoi „o bună parte” din bani

Posturile de conducere de la Direcția de Sănătate Publică Suceava, scoase la concurs