Arhiva lunii mai 2010 (2313 articole)


Anastase:Camera e prima instituție care a făcut reduceri de cheltuieli,aștept aceasta și de la Senat

Funeriu: Prezența la grevă a profesorilor a fost de 35%, respectiv 83.158 de angajați

Guvernul a decis să taie și indemnizația de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I

Feroviarii nu intră în grevă de solidaritate, dar dacă le scad salariile opresc lucrul în totalitate

Sindicatele din educație susțin că peste 60% din membrii lor au fost luni în grevă

Boc: Guvernul vrea un calendar cât mai scurt pentru răspundere, măsurile pot fi aplicate din iunie

Șeitan: În recesiune, grevele nu ajută economia să-și revină, ci duc la accelerarea pierderii

Pensionarii încadrați ilegal cu invaliditate și medicii riscă închisoarea, banii returnați integral

Șeitan: Până miercuri va trebui să găsim o formulă pentru reducerea salariilor în companiile de stat

Proba la limbă străină de la bacalaureat poate fi susținută până în 25 mai – noua metodologie MECTS

Vlădescu: Prin combaterea evaziunii pe piața muncii, unele sectoare ar putea deveni necompetitive

Cererile de pensionare anticipată au crescut în mai de peste trei ori față de media lunară din 2009

Șeitan: Vom face o lege prin care drepturile de autor să fie contribuabile pentru pensie, sănătatate

Ponta: Scopul comun al opoziției e căderea lui Boc, alte discuții sunt parazitare

Pensiile pe iunie ar putea rămâne la același nivel dacă legea de reducere se publică după 15 iunie

Sed Lex: Toate vămile, blocate până la 16.00; Pro Lex: Vameșii din sindicat au activitate restrânsă

Reduceri între cinci și 13 la sută pentru biletele de tren cumpărate anticipat, de la 1 iunie

Suceava: În majoritatea școlilor e în grevă, continuarea protestului în zilele următoare e incertă

FNSA: Greva generală din administrație va dura cel puțin până la dezbaterea moțiunii de cenzură

Social democrații reclamă presiuni la adresa profesorilor pentru a renunța la greva generală