Arhiva zilei de 18 martie 2010 (99 articole)


Șeitan consideră nejustificate acțiunile în instanță ale pensionarilor privind punctul de pensie

Unitățile de învățământ încheie un contract educațional cu părinții, la înscrierea copiilor -proiect

Numărul minim de elevi pentru unitățile școlare cu personalitate juridică, majorat de la 200 la 300

Independenții și-ar putea depune, vineri, actele pentru înscrierea la tribunal a partidului

Peste 60 de sindicaliști din energie protestează la Guvern, unde au aprins lumânări

Avioane în uz de la alte armate ar putea fi achiziționate de România din 2013, după revitalizare

Admiterea la liceu, nemodificată anul viitor, schimbarea evaluării la bacalaureat, luată în discuție

Tăriceanu: E excesiv să reunim Parlamentul pentru președintele FMI, am fi ca o țară de lumea a treia

Funeriu:Vom analiza solicitările sindicatelor, legea educației e în dezbatere, pot veni cu propuneri

Guvernul scade din nou limitele în care autoritățile locale pot contracta fonduri rambursabile

Videanu susține că Guvernul trebuie să sprijine oamenii de afaceri care fac investiții

Predoiu către magistrații din Botoșani: Aveți o putere imensă asupra destinului oamenilor

Propunere legislativă pentru interzicerea clonării oamenilor și pedeapsă cu închisoarea

Lăzăroiu: Atât CURS cât și CSOP au greșit la exit-poll-ul din finală, trebuia să dea 50%-50%

Boc:Vom acorda primele „permisuri” pentru Moldova;Blaga: Trebuie „accesuri” la baze de date Schengen

Boc: Guvernul va acorda Companiei Farmaceutice statutul de societate de interes strategic național

Videanu: Guvernul nu poate rezolva situația firmelor care au făcut lucrări de reabilitare în școli

Profesorii fac grevă generală de o zi în 22 aprilie, de luni nu vor mai trece notele în catalog

Sindicaliștii critică trecerea clasei a IX-a la gimnaziu așa cum prevede proiectul Legii educației

Videanu: Guvernul crede că presa locală este mai obiectivă decât cea centrală

Șeitan estimează șomajul la 7,5% la sfârșitul anului, după o ușoară creștere în următoarele 2 luni

Zeci de polițiști români, membri ai SNPPC, vor protesta la Sofia alături de colegi ai lor din Europa

Președintele CNAS: Noul sistem de compensare nu are cum să crească prețul la medicamente

Pacienții care vor să fie consultați fără programare ori vor fi reprogramați ori vor plăti o taxă

BEI: Economia României a atins minimul și se află în ultima fază a crizei, cu dificultăți bugetare

Iliescu: „Fugarii” din PSD sunt fripturiști, oportuniști care vor funcții

Geoană: Nu voi folosi poziția, vocea și autoritatea câștigate pentru a submina PSD

Iliescu: Revizuirea Constituției și reforma statului, o diversiune a lui Băsescu

Dragnea: Guvernul Boc – „Guvernul care taie tot” pregătește crima organizată împotriva pensionarilor

Geoană: E posibil ca Băsescu să suprapună referendumul pentru Constituție cu alegerile din 2012

CC se pronunță în 23 martie asupra neconstituționalității Legii funcționarilor publici

„Marea Debarasare” se va desfășura, în 2010, o dată la fiecare trimestru, în ultimul week-end

Cei mai mulți dintre cumpărătorii Dacia prin programul „Rabla” folosesc două sau trei vouchere

Borbely: Peste 4.000 de mașini noi, cumpărate în prima lună a programului „Rabla” cu 11.400 vouchere