Beat și fără permis de conducere, s-a oprit cu mașina în gardul unei case 19 mai • Actualitate Beat și fără permis de conducere, s-a oprit cu mașina în gardul unei case Un tânăr din municipiul Fălticeni s-a ales cu dosar penal după ce, aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul unei mașini, deși nu avea permis de conducere. Plimbarea… 19 mai • Actualitate Beat și fără permis de conducere, s-a oprit cu mașina în gardul unei case
Printre picături 19 mai • Fotbal pe pâine Printre picături Mulți dintre prietenii care mă vizitează rămân surprinși de felul în care urmăresc eu acasă două programe simultan, pe două televizoare. Cred că e chestie de obișnuință, dar și de poziționare a acestora: puse unul deasupra celuilalt, treaba e bună.… 19 mai • Fotbal pe pâine Printre picături
Foresta Mălini, de neoprit în retur 19 mai • Alte sporturi Foresta Mălini, de neoprit în retur După ce și-au rezolvat problema promovării în Liga a IV-a mărginenii au lăsat-o mai moale, fiind învinși la scor în etapa de duminică, 0-4 la Avântul Grămești. În Seria a II-a, în schimb, ocupanta primului… 19 mai • Alte sporturi Foresta Mălini, de neoprit în retur
Dinamo, pas mare spre titlu Borcea, aproape de a-și vedea visul cu ochii: Liga Campionilor 19 mai • Alte sporturi Dinamo, pas mare spre titlu 19 mai • Alte sporturi Dinamo, pas mare spre titlu
Cine vine antrenor la Steaua? 19 mai • Alte sporturi Cine vine antrenor la Steaua? Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni dimineață, că Bergodi și Panduru au cele mai mari șanse să antreneze gruparea din Bulevardul Ghencea după demisia lui Marius Lăcătuș. „Încă nu am vorbit cu nimeni din această listă de patru… 19 mai • Alte sporturi Cine vine antrenor la Steaua?
Participare internațională la trofeul „Cetatea de Scaun” 19 mai • Alte sporturi Participare internațională la trofeul „Cetatea de Scaun” Trofeul „Cetatea de Scaun” la tenis pentru veterani a devenit deja o tradiție la Suceava, competiția ajungând la cea de-a șaptea ediție. Ca și la edițiile precedente concursul a adus pe teren un număr de… 19 mai • Alte sporturi Participare internațională la trofeul „Cetatea de Scaun”
Patru medalii pentru LPS Suceava la naționalele de juniori II 19 mai • Alte sporturi Patru medalii pentru LPS Suceava la naționalele de juniori II Sportivii secției de lupte greco-romane a Liceului cu Program Sportiv Suceava au participat zilele trecute la finalele Campionatului Național individual pentru juniori II. Față de edițiile precedente, finala din acest an a fost una mult… 19 mai • Alte sporturi Patru medalii pentru LPS Suceava la naționalele de juniori II
Se fac cărțile pentru retrogradarea Cetății? Ioan Radu crede că există o conspirație pentru retrogradarea echipei sucevene 19 mai • Alte sporturi Se fac cărțile pentru retrogradarea Cetății? 19 mai • Alte sporturi Se fac cărțile pentru retrogradarea Cetății?
Sucevenii, din ce în ce mai bolnavi 19 mai • Actualitate Sucevenii, din ce în ce mai bolnavi Starea de sănătate a sucevenilor se înrăutățește cu fiecare lună. Cel puțin așa arată statisticile, potrivit cărora numărul îmbolnăvirilor a crescut. Conform datelor contabilizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava, în județ există tot… 19 mai • Actualitate Sucevenii, din ce în ce mai bolnavi
Profesorii din județ se tem că nu-și vor lua salariile 19 mai • Actualitate Profesorii din județ se tem că nu-și vor lua salariile Bugetul rectificat recent a creat nemulțumiri printre profesorii suceveni, aceștia exprimându-și temerile că se va ajunge până la situația în care fondurile salariale pentru cadrele didactice vor fi insuficiente. Traian Pădureț, președintele Sindicatului Învățământ și… 19 mai • Actualitate Profesorii din județ se tem că nu-și vor lua salariile
Incomode 19 mai • Colțul condeierului Incomode La înființare, Asociația Scriitorilor din Iași număra 15 membri. Jumătate dintre fondatori erau din București – altfel nu se întrunea numărul minim necesar constituirii. Astăzi, în scriptele Filialei afli mai multe sute de nume. Unele nu-mi spun nimic, dar o… 19 mai • Colțul condeierului Incomode
82 de miliarde de lei vechi pentru reabilitarea termică a blocurilor din Suceava Ion Lungu: „Această finanțare este ca un tren care nu trebuie pierdut” 19 mai • Actualitate 82 de miliarde de lei vechi pentru reabilitarea termică a blocurilor din Suceava 19 mai • Actualitate 82 de miliarde de lei vechi pentru reabilitarea termică a blocurilor din Suceava
Peste 170 de șoferi vitezomani, prinși de radarele poliției rutiere, în weekend 19 mai • Actualitate Peste 170 de șoferi vitezomani, prinși de radarele poliției rutiere, în weekend Nu mai puțin de 257 de amenzi au fost date în weekendul ce tocmai a trecut de cadrele Serviciului Poliției Rutiere Suceava, cele mai multe, 171, fiind încasate de șoferii… 19 mai • Actualitate Peste 170 de șoferi vitezomani, prinși de radarele poliției rutiere, în weekend
Nu vreau să cred că statul român a murit … la picioarele lui Ilie Gherman 19 mai • Colțul cititorului Nu vreau să cred că statul român a murit … la picioarele lui Ilie Gherman Scrisoare deschisă Domnului Președinte PD-L Suceava, Gheorghe Flutur Am asistat zilele trecute la un spectacol grotesc al unui primar, pe numele lui, Ilie Gherman, primar al PD-L-ului la Slatina. Ducerea,… 19 mai • Colțul cititorului Nu vreau să cred că statul român a murit … la picioarele lui Ilie Gherman
O viață cu privirea spre cer Mircea Guraliuc cu cartea recent scoasă de sub tipar 19 mai • Cultură O viață cu privirea spre cer 19 mai • Cultură O viață cu privirea spre cer
Guvernul a semnat contracte de finanțare a proiectelor susținute de UE în sumă de 900 milioane euro 19 mai • Național Guvernul a semnat contracte de finanțare a proiectelor susținute de UE în sumă de 900 milioane euro Guvernul a semnat, de la preluarea mandatului și până în prezent, contracte de finanțare în valoare de 900 milioane euro pentru proiecte susținute și din… 19 mai • Național Guvernul a semnat contracte de finanțare a proiectelor susținute de UE în sumă de 900 milioane euro
Băsescu spune că România are aspirații de a deține un portofoliu „important” în viitoarea CE 19 mai • Național Băsescu spune că România are aspirații de a deține un portofoliu „important” în viitoarea CE Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că a avut o discuție consistentă cu omologul său francez, în cursul vizitei la… 19 mai • Național Băsescu spune că România are aspirații de a deține un portofoliu „important” în viitoarea CE
DN 17 este invadat de mirosuri pestilențiale la intrare în Câmpulung Șoferii trec prin Câmpulung în viteză, cu geamurile închise la mașini 19 mai • Actualitate DN 17 este invadat de mirosuri pestilențiale la intrare în Câmpulung 19 mai • Actualitate DN 17 este invadat de mirosuri pestilențiale la intrare în Câmpulung
Cele șapte motive ale lui Donțu pentru a vota la europarlamentare 19 mai • Actualitate Cele șapte motive ale lui Donțu pentru a vota la europarlamentare Vicepreședintele organizației județene a PSD, Ovidiu Donțu, face un apel către suceveni să se prezinte la urne la alegerile europarlamentare din 7 iunie. Donțu oferă și motive, și nu unul, ci șapte. Unul dintre motive,… 19 mai • Actualitate Cele șapte motive ale lui Donțu pentru a vota la europarlamentare
Scutiri la plata unor taxe practicate de Oficiul de Cadastru Directorul Oficiului Județean pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară, Romică Andreica 19 mai • Actualitate Scutiri la plata unor taxe practicate de Oficiul de Cadastru 19 mai • Actualitate Scutiri la plata unor taxe practicate de Oficiul de Cadastru
A pierdut controlul volanului și a lovit două adolescente 19 mai • Actualitate A pierdut controlul volanului și a lovit două adolescente Două adolescente în vârstă de 13, respectiv 14 ani, au fost rănite într-un accident provocat de un șofer care, din cauza vitezei, a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în plin în cele două… 19 mai • Actualitate A pierdut controlul volanului și a lovit două adolescente
Concurență pentru un post de director adjunct la Finanțe 19 mai • Actualitate Concurență pentru un post de director adjunct la Finanțe Patru persoane vor susține în cursul zilei de astăzi examenul pentru ocuparea celor trei funcții de director coordonator, unul principal și două posturi de adjuncți, din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava. Pentru funcția… 19 mai • Actualitate Concurență pentru un post de director adjunct la Finanțe
Conduceri noi la șapte instituții Mirela Adomnicăi va prelua șefia Casei Județene de Pensii 19 mai • Actualitate Conduceri noi la șapte instituții 19 mai • Actualitate Conduceri noi la șapte instituții
Canacheu: Sporurile de radiații și confidențialitate se vor plăti retroactiv atunci când vor fi bani 19 mai • Național Canacheu: Sporurile de radiații și confidențialitate se vor plăti retroactiv atunci când vor fi bani Președintele Comisiei de Apărare din Cameră, Costică Canacheu, a declarat că sporurile de radiații și de confidențialitate se vor plăti retroactiv atunci când vor exista… 19 mai • Național Canacheu: Sporurile de radiații și confidențialitate se vor plăti retroactiv atunci când vor fi bani
Prima asociație amendată pentru că nu a afișat salariile conducerii 19 mai • Actualitate Prima asociație amendată pentru că nu a afișat salariile conducerii Conducerea asociației 34 din cartierul Burdujeni a fost sancționată ieri de municipalitatea suceveană pentru că nu a respectat o decizie adoptată recent în Adunarea Generală a Locatarilor. Mai exact, pe… 19 mai • Actualitate Prima asociație amendată pentru că nu a afișat salariile conducerii
Sunt toate păcatele egale înaintea lui Dumnezeu? 19 mai • Religie Sunt toate păcatele egale înaintea lui Dumnezeu? În Matei 5:21-28, Domnul Iisus face egale comiterea adulterului cu privirea cu poftă trupească în inimă, precum și crima cu ura. Cu toate acestea, asta nu înseamnă în mod necesar că păcatele acestea sunt egale.… 19 mai • Religie Sunt toate păcatele egale înaintea lui Dumnezeu?
Care este definiția păcatului? Cei credincioși pot alege să săvârșească sau nu păcate. Foto: Mario TREJO 19 mai • Religie Care este definiția păcatului? 19 mai • Religie Care este definiția păcatului?
Persoanele care au primit sânge înainte de 1991 trebuie să își facă testul pentru hepatita C 19 mai • Național Persoanele care au primit sânge înainte de 1991 trebuie să își facă testul pentru hepatita C Persoanele care au primit sânge sau produse din sânge înainte de 1991 trebuie să facă testul pentru hepatita C, întrucât această investigație a fost introdusă… 19 mai • Național Persoanele care au primit sânge înainte de 1991 trebuie să își facă testul pentru hepatita C
Liberalii vor depune în 10 zile moțiunea simplă pe Apărare, în care vor cere demisia lui Stănișoară 19 mai • Național Liberalii vor depune în 10 zile moțiunea simplă pe Apărare, în care vor cere demisia lui Stănișoară PNL va depune, în aproximativ 10 zile, la Senat, o moțiune simplă în care va cere demisia ministrului Apărării Mihai Stănișoară, ca urmare a „comportamentului… 19 mai • Național Liberalii vor depune în 10 zile moțiunea simplă pe Apărare, în care vor cere demisia lui Stănișoară
Mihaela Rădulescu se retrage din televiziune 19 mai • Monden Mihaela Rădulescu se retrage din televiziune Mihaela Rădulescu a anunțat, duminică, în emisiunea pe care o prezintă la Antena 1, „Duminica în familie”, că a decis să se retragă din televiziune, motivul invocat fiind fiul său, Ayan. Retragerea Mihaelei Rădulescu a… 19 mai • Monden Mihaela Rădulescu se retrage din televiziune
Cristi Minculescu se întoarce pe scenă în iulie – august 19 mai • Monden Cristi Minculescu se întoarce pe scenă în iulie – august Cântărețul Cristi Minculescu se va întoarce pe scenă, alături de trupa Iris, la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, a declarat managerul trupei, Cosmin Nicoară. „Va reveni pe scenă la sfârșitul lunii iulie –… 19 mai • Monden Cristi Minculescu se întoarce pe scenă în iulie – august
Fergie: „Sunt bisexuală” 19 mai • Monden Fergie: „Sunt bisexuală” Fergie, solista trupei Black Eyed Peas, s-a adăugat unei lungi liste de celebrități bisexuale, din care nu lipsesc Lindsay Logan, Lady Gaga și Megan Fox, după ce a declarat că este bisexuală, informează thesun.co.uk. Fergie,… 19 mai • Monden Fergie: „Sunt bisexuală”
Un stil de viață activ la vârsta a treia previne apariția maladiei Alzheimer 19 mai • Sănătate Un stil de viață activ la vârsta a treia previne apariția maladiei Alzheimer Menținerea unui stil de viață activ, care stimulează activitatea cerebrală, reprezintă o metodă eficientă de prevenire a maladiei Alzheimer, potrivit cercetătorilor britanici, al căror studiu a fost publicat recent în… 19 mai • Sănătate Un stil de viață activ la vârsta a treia previne apariția maladiei Alzheimer
Record Guiness: Cea mai mare pungă de hârtie reciclată, la București 19 mai • Fapt divers Record Guiness: Cea mai mare pungă de hârtie reciclată, la București Cea mai mare pungă de hârtie reciclată, pentru a cărei realizare s-a lucrat cinci zile și s-au consumat 70 de kilograme de hârtie, a fost omologată, ieri, la București, de… 19 mai • Fapt divers Record Guiness: Cea mai mare pungă de hârtie reciclată, la București
Michael Jackson neagă că ar suferi de cancer de piele 19 mai • Monden Michael Jackson neagă că ar suferi de cancer de piele Cântărețul american Michael Jackson a ieșit în public fără să mai poarte pe față celebra lui mască chirurgicală, pentru a infirma zvonurile potrivit cărora ar fi bolnav de cancer de piele, informează presa internațională. De… 19 mai • Monden Michael Jackson neagă că ar suferi de cancer de piele
Helicobacter pylori – bacteria secolului XXI? Medical: Helicobacter pylori - bacteria secolului XXI? 19 mai • Sănătate Helicobacter pylori – bacteria secolului XXI? 19 mai • Sănătate Helicobacter pylori – bacteria secolului XXI?
Predoiu: Să trecem peste trecut și să luăm exemplul statelor UE atunci când e vorba de justiție 19 mai • Național Predoiu: Să trecem peste trecut și să luăm exemplul statelor UE atunci când e vorba de justiție Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, s-a adresat, marți, în fața membrilor Comisiei parlamentare pentru Afaceri Europene, spunându-le că trebuie degajat un consens politic, să se treacă… 19 mai • Național Predoiu: Să trecem peste trecut și să luăm exemplul statelor UE atunci când e vorba de justiție
Hossu: Indexarea automată a salariului minim în funcție de inflație ar putea fi o soluție 19 mai • Național Hossu: Indexarea automată a salariului minim în funcție de inflație ar putea fi o soluție Președintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, marți, că o soluție pentru majorarea salariului minim ar putea fi stabilirea unui mecanism de indexare automată în funcție de inflație, dar că… 19 mai • Național Hossu: Indexarea automată a salariului minim în funcție de inflație ar putea fi o soluție
Predoiu susține că un procent din taxele judiciare locale ar trebui să meargă la sistemul judiciar 19 mai • Național Predoiu susține că un procent din taxele judiciare locale ar trebui să meargă la sistemul judiciar Ministrul Justiției Cătălin Predoiu le-a spus, marți, parlamentarilor din Comisia pentru afaceri europene, că ar trebui ca un procent din taxele judiciare colectate la bugetele… 19 mai • Național Predoiu susține că un procent din taxele judiciare locale ar trebui să meargă la sistemul judiciar
Numărul românilor afectați de sărăcie va crește, în 2009, cu 370.000, față de cel din 2008 – studiu 19 mai • Național Numărul românilor afectați de sărăcie va crește, în 2009, cu 370.000, față de cel din 2008 – studiu Numărul românilor afectați de sărăcie va ajunge, în 2009, la peste 1,5 milioane, crescând cu 370.000 față de cel înregistrat în 2008, aproape un sfert… 19 mai • Național Numărul românilor afectați de sărăcie va crește, în 2009, cu 370.000, față de cel din 2008 – studiu
Ponta: Codul Penal, depus la Senat ca inițiativă, asumarea se va face doar ca ultimă variantă 19 mai • Național Ponta: Codul Penal, depus la Senat ca inițiativă, asumarea se va face doar ca ultimă variantă Președintele subcomisiei de cod penal, Victor Ponta a anunțat, marți, că proiectul comisiei a fost depus ca inițiativă, la Senat și că va intra în… 19 mai • Național Ponta: Codul Penal, depus la Senat ca inițiativă, asumarea se va face doar ca ultimă variantă
Sindicaliștii din domeniul energetic au pichetat sediul Ministerului Economiei 19 mai • Național Sindicaliștii din domeniul energetic au pichetat sediul Ministerului Economiei Aproximativ 100 de sindicaliști din energie au pichetat, marți, sediul Ministerului Economiei, nemulțumiți că nu s-au aprobat bugetele agenților economici în acest sector în forma convenită cu reprezentanții ministerului și… 19 mai • Național Sindicaliștii din domeniul energetic au pichetat sediul Ministerului Economiei
Senatul și-a renegociat prețurile pentru cazare, telefon, transport și unele servicii de asistență 19 mai • Național Senatul și-a renegociat prețurile pentru cazare, telefon, transport și unele servicii de asistență Conducerea Senatului a renegociat cu unii dintre furnizori prețurile pentru serviciile de cazare, transport aerian intern, telefon și internet, reușind să obțină, potrivit estimărilor Biroului… 19 mai • Național Senatul și-a renegociat prețurile pentru cazare, telefon, transport și unele servicii de asistență
Patruzeci de români au acceptat să părăsească Italia în schimbul unor stimulente financiare 19 mai • Național Patruzeci de români au acceptat să părăsească Italia în schimbul unor stimulente financiare Autoritățile din provincia italiană Pisa au repatriat 40 de români de etnie romă care au acceptat să părăsească Italia în schimbul unor sume cuprinse între… 19 mai • Național Patruzeci de români au acceptat să părăsească Italia în schimbul unor stimulente financiare
Senatorii muncesc săptămâna viitoare doar până miercuri, pe motiv că sunt în campanie 19 mai • Național Senatorii muncesc săptămâna viitoare doar până miercuri, pe motiv că sunt în campanie Biroul Permanent al Senatului a decis, marți, scurtarea programului de lucru, săptămâna viitoare, doar până miercuri, joi fiind programată activitate în teritoriu, motivul constituindu-l faptul că partidele sunt în campanie… 19 mai • Național Senatorii muncesc săptămâna viitoare doar până miercuri, pe motiv că sunt în campanie
Băsescu: Mergem în continuare pe tehnologia canadiană folosită la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă 19 mai • Național Băsescu: Mergem în continuare pe tehnologia canadiană folosită la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă Președintele Traian Băsescu a afirmat, marți, în contextul în care se referea la construirea unei noi centrale nucleare în România, că se va continua folosirea… 19 mai • Național Băsescu: Mergem în continuare pe tehnologia canadiană folosită la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă
Predoiu: Discuțiile despre demisia mea după raport afectează climatul în care CE va face evaluarea 19 mai • Național Predoiu: Discuțiile despre demisia mea după raport afectează climatul în care CE va face evaluarea Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a afirmat, marți, după ce a fost audiat de comisia juridică a Senatului pe marginea reformei în Justiție, că discuțiile despre… 19 mai • Național Predoiu: Discuțiile despre demisia mea după raport afectează climatul în care CE va face evaluarea
Boc despre Alianța PDL-PSD care provoacă dezamăgirea lui Băsescu: Asta ne-au dat românii, asta avem 19 mai • Național Boc despre Alianța PDL-PSD care provoacă dezamăgirea lui Băsescu: Asta ne-au dat românii, asta avem Partidul Democrat Liberal ar fi guvernat singur dacă ar fi avut majoritatea necesară în Parlament, iar soluția pentru formarea Executivului rezultată în urma alegerilor nu… 19 mai • Național Boc despre Alianța PDL-PSD care provoacă dezamăgirea lui Băsescu: Asta ne-au dat românii, asta avem