Stația de epurare a apelor uzate din municipiul Câmpulung Moldovenesc s-a defectat din nou. De o săptămână, pe fondul căldurii excesive, mirosul pestilențial provocat de nefuncționarea eficientă a stației face zona Câmpulung Est imposibil de locuit. Extrem de neplăcută este chiar și pentru șoferi trecerea pe DN 17. „Prima oară am simțit disconfortul acum trei zile, în drum spre Vatra Dornei. Nu știam ce se întâmplă, m-a trăsnit mirosul și mi-a întors stomacul. Ce spun eu, nu miroase, pute pur și simplu, mai ceva decât emana cândva la Suceava vechiul CCH. Acum am învățat lecția. Trec prin Câmpulung în viteză, cu geamurile închise. Nu știu cum stau oamenii ăștia aici și ce fac cei de la mediu. Poate că stau cu nasul pe sus și nu se simte la ei”, ne-a spus Andrei Doroftei, agent de vânzări. Pentru pasagerii din autobuze și microbuze este la fel de neplăcut. „Te doboară. Vine valuri, e bombă cu biogaz. Dacă a intrat în mașină poți să nu ai rău de mișcare, că ai nevoie urgent de pungă, mă înțelegeți. Le e rău și șoferilor. Ăștia de la stația aia sau ce e ea nu au învățat că s-a inventat clorul, soda, varul sau substanțele pentru WC-urile ecologice, dacă nu mai stăpânesc situația cu metodele lor? Se găsește diavolină și în bazare. Păcat de orașul ăsta frumos, dacă miroase așa la intrare. Devine până la urmă groaza turiștilor”, ne-a spus Cătălin Albuleac, călător cu microbuzul pe ruta Câmpulung Moldovenesc-Suceava.
Agenția locală a ACET SA Suceava, care exploatează în prezent stația și a ajuns la disperare din cauza problemelor pe care le întâmpină mereu, nu poate face nimic fără acceptul proiectantului, o firmă din Iași care pare că se eschivează sistematic. Primăria municipiului și ACET au convocat din nou ultimativ proiectantul și speră să rezolve definitiv problemele în această săptămână.
„Proiectantul nu ne-a oferit soluții tehnice pentru întreținere. Cere să curățăm reactoarele, de pildă, dar nu a făcut nici o țeavă de evacuare. E imposibil să golești 1700 mc de conținut din bazin în 48 de ore. Niciodată nu ne-a răspuns la adrese și întrebări tehnice, mereu se referă la cu totul altceva. Pur și simplu nu știu ce vom face”, ne-a spus directorul local al ACET, ing. Emil Ates.
Stația de epurare din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost de curând modernizată integral, cu o investiție de peste două milioane de euro din fonduri guvernamentale. Lucrările au fost recepționate fără obiecțiuni de primărie și s-a sperat că va funcționa impecabil. Ceea ce trebuia să fie o bijuterie tehnică menită să reducă consumul electric și să crească eficiența exploatării s-a dovedit până acum că face totul invers, din motive pe care nimeni nu le cunoaște. Numai consumul de energie a crescut de 3,5 ori. Stația s-a mai defectat o dată în timpul iernii trecute, dar atunci s-a dat vina pe îngheț. Tot înghețul i-a scutit atunci pe câmpulungeni și de neplăcerile urât mirositoare. O stație similară a fost proiectată la Tîrgu Neamț, de aceeași firmă ieșeană și are aceleași dificultăți tehnice de exploatare.






