Probleme

Profesorii din județ se tem că nu-și vor lua salariile

Bugetul rectificat recent a creat nemulțumiri printre profesorii suceveni, aceștia exprimându-și temerile că se va ajunge până la situația în care fondurile salariale pentru cadrele didactice vor fi insuficiente.
Traian Pădureț, președintele Sindicatului Învățământ și Protecția Copilului „Sf. Andrei” Gura Humorului Suceava, a declarat că, în cadrul Consiliul Local al Orașului Gura Humorului, în data de 13 mai 2009 a fost înregistrată o adresă a Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, adresă prin care conducerea locală este somată să rectifice bugetul local prin diminuarea sumelor pentru cheltuielile de personal învățământ în conformitate cu OUG nr. 34/2009.
„Acest lucru înseamnă, de fapt, diminuarea fondului de salarii pentru învățământul preuniversitar”, a precizat liderul de sindicat Traian Pădureț. Acesta a mai adăugat că asemenea adrese au fost trimise către toate primăriile din județ, iar în unele localități, adresa respectivă a fost supusă dezbaterii și votului în consiliile locale, iar consilierii nu au aprobat rectificarea negativă a bugetului.
„Ne exprimăm temerea că vor exista consilii locale ascultătoare, care vor fi bune executante ale dispozițiilor venite de sus. Cei care vor lua astfel de hotărâri vor da girul diminuării salariilor angajaților din învățământ”, a mai spus Traian Pădureț.
Liderul de sindicat din Gura Humorului a mai spus că adresa Direcției Generale a Finanțelor Publice a fost expediată pe 11 mai 2009, adică după încheierea acordului dintre sindicatele din educație și executiv, fapt care arată că guvernații nu intenționează să-și respecte acordul.
Reprezentanții Sindicatului Învățământ și Protecția Copilului „Sf. Andrei” Gura Humorului Suceava au sesizat conducerea Federației Educației Naționale cu privire la această situație și a solicitat sprijin pentru rezolvarea pozitivă a unui nou conflict care este aproape să izbucnească.

Recomandări

Turcia – destinația celei de a doua întâlniri de proiect pentru elevi și profesori ai Colegiului „Vasile Lovinescu”, Fălticeni

„Un Stradivarius în școli” ajunge la Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei. Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian) se vor întâlni cu elevii

Atracțiile din Complexul de Agrement Ariniș au dus Gura Humorului în finala Destinația Anului 2026 la categoria „Joacă și Adrenalină”