200 de baxuri cu obiecte pirotehnice, confiscate la Frasin

microbuzul cu obiecte pirotehnice
microbuzul cu obiecte pirotehnice

Un microbuz în care se aflau 200 de baxuri cu materiale pirotehnice a fost oprită sâmbătă, la orele amiezii, la Frasin, la intersecția DN 17 cu DJ 177A. Mașina era condusă de un bărbat de 44 de ani din județul Timiș, care le-a prezentat polițiștilor un document de însoțire a mărfii în care atât la vânzător cât și la cumpărător apărea aceeași firmă.
Ulterior, la sediul Poliției Frasin a ajuns și administratorul societății, împreună cu un avocat, și chiar dacă polițiștii le-au cerut documente care să ateste proveniența mărfii, acest lucru nu s-a întâmplat. La scurt timp, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, după unele discuții legate de măsura dispusă de poliție, administratorul societății și avocatul care-l însoțea au plecat și au abandonat autoutilitara.
În final, pe numele societății din Timiș a fost aplicată o amendă în valoare de 20.000 lei și s-a dispus măsura ridicării în vederea confiscării a materialelor pirotehnice. Polițiștii au mai menționat că vor continua verificările pentru a se vedea dacă au fost respectate normele legale în ceea ce privește transportul, manipularea și comercializarea materialelor pirotehnice.
Conducerea IPJ Suceava a mai anunțat că organizează acțiuni zilnice de control în vederea identificării și sancționării agenților economici dar și a persoanelor fizice care încalcă legea comercializând fără drept către populație articole pirotehnice interzise, acțiuni coordonate de Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Obiecte de îmbrăcăminte și parfumuri de firmă, posibil contrafăcute, confiscate de la un șofer care circula pe DN17

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos